Ziua cartitei
Ce zi a avut astazi Toyota! O simpla privire asupra titlurilor aparute in cursul zilei te face sa te intrebi daca japonezii au facut-o special sau, mai degraba, daca au primit-o special, cu dedicatie. Ziua cartitei, o zi pe care niponii isi vor dori sa o uite cat mai repede.
A inceput cand EuroNCAP a publicat rezultatele ultimelor teste de siguranta. 12 modele testate, un lot foarte bogat in comparatie cu cele 5-6 pe care organizatia europeana le da de pereti de obicei in aceeasi sesiune. Ei bine, surprize: desi 10 dintre cele 12 modele testate au primit 5 stele, doua au ramas pe-afara. Daca despre Chevrolet Spark nu s-a prea vorbit pentru ca e un low-cost care, chiar si el, a fost la un mic pas de cinci stele, Toyota Urban Cruiser a primit doar 3 stele si un val de critici publice din partea jurnalistilor si, mai ales, din partea oficialilor EuroNCAP. “Clientii au vazut ca nu e cazul sa nu analizeze cu seriozitate oferta unei marci, chiar daca i-au fost fideli acesteia pentru mult timp”, spune comunicatul EuroNCAP cu referire directa la faptul ca Toyota a luftat-o.
Evident, purtatorii de cuvant Toyota nu au stat cu mainile in san si au incercat s-o dreaga, sustinand ca nu exista diferente mari intre rezultatele interne ale japonezilor si rezultatul care-a cam dat cu virgula de la EuroNCAP. Problema: testul lateral de impact cu stalpul, unde capetele papusilor care imita pasagerii s-au cam spart. Putin. Mai mult.
Discutabil, pana la urma. Consider ca sunt mari sanse ca, undeva in viitor, EuroNCAP sa revina asupra rezultatelor din cauza vreunor vicii de procedura. Ramane de vazut.
Nici nu am apucat sa analizam bine diferendul dintre cele doua parti si am primit un alt croseu in barba. Toyota a hotarat sa recheme in service-urile din State 3.8 milioane de masini (Da, ati citit bine: MILIOANE) dintr-o cauza care, probabil, in Romania ar fi fost motiv de misto: covorasele masinilor in cauza ar putea sa alunece inspre pedala de acceleratie si sa o apese aiurea. Problema era deja anuntata inca din septembrie, insa inginerilor Toyota le-a luat ceva timp pana sa se decida care e solutia optima pentru a o repara. S-a decis, in final, inlocuirea pedalei de acceleratie la toate masinile in cauza.
Dupa atata acreala, sa incheiem ziua intr-un mod placut. Sa vina noul Celica!
November 26th, 2009 la 11:40 am
E totusi de apreciat un asemenea recall.
Astept si eu noua Celica cu nerabdare, dar mai tare astept varianta Subaru cu tractiune integrala si ceva mai multi cp.
November 27th, 2009 la 1:43 am
Din cate am inteles au murit 5 oameni datorita acestei probleme de care Toyota stia inca din septembrie daca imi amintesc bine. Cred ca asta e cel mai grav, ca au trebuit sa moara niste oameni pentru ca Toyota sa faca un recall si sa-si recunoasca vina.
In privinta lui Urban Cruiser, nu sunt fan EuroNCAP (chiar deloc) asa ca pentru mine sunt o chestie de marketing acele 5 stele si siguranta “de varf”. Sincer nu cred ca Urban Cruiser e slab la siguranta-vom vedea pe sosele. Asta e motivul pentru care as alege oricand un Volvo care nu e testat numai la impact frontal la 64km/h, lateral la nivelul usilor si cu stalp, chiar daca EuroNcap ii da 4 stele (S60 de ex.). Clientii care au scapat intregi i-ar da 10 stele.
November 27th, 2009 la 4:52 pm
Cred ca testele de la EuroNCAP apar ca niste mari prostii in ochii a din ce in ce mai multi oameni.
Meseria mea de inginer proiectant ma obliga sa respect anumite standarde – standarde care stabilesc ( in cazul meu ) minimul de rezistenta al constructiilor. Nicaieri nu scrie ca nu pot face o constructie care sa aiba o rezistenta mult mai mare … regulile sunt date doar pentru rezistenta minima —- in acelasi mod, inginerii care proiecteaza masini au inceput sa vada testele EuroNCAP ca pe niste standarde minime la care trebuie sa se alinieze . Ei ar putea crea masini care sa reziste cu succes la impacte mult mai puternice – dar nu o fac din 2 motive :
1. Masina ar costa mai mult
2. Nu ii obliga nimeni sa o faca ( ar lua tot 5 stele la test ) .
( nu vreau sa ma iau de renault dar…. doar de dragul exemplului poate fi vorba si de VAG, Ford, Toyota sau altele )
Faptul ca Renault are pe piata numai masini de 5stele nu inseamna ca au si cele mai sigure masini de pe piata – nu poate nimeni sa ma convinga ( fiind vorba doar de parerea mea personala ) ca daca am un accident intr-un Clio voi fi mai in siguranta decat intr-un S-Klasse din ‘95 , sau ca daca voi sari de pe drum si voi lovi un copac ce creste linistit pe margine ( ca in orice tara civilizata.. ) o sa scap fara nici o zgarietura …. pentru ca masina are 5stele la NCAP. Situatiile reale sunt mult mai crude , situatiile reale sunt cu accidente la peste 120km/h ( asta inseamna 60km/h+60km/h .. cam cum se circula prin bucuresti…minim ) , inseamna ca iti fuge spatele masinii si sari in copac cu lateralul la 70-100km/h nu la 30… Situatiile reale omoara oameni, iar EuroNCAP nu da nici un fel de informatie asupra comportarii masinii intr-o situatie reala.
Viata omului este in siguranta in acele masini care au elemente de siguranta proiectate pentru accidente adevarate, nu pentru NCAP – din pacate , mai ales pentru noi consumatorii, masinile se proiecteaza pentru a fi conforme cu NCAP nu cu viata reala.
Revenind la subiect – este clar ca inginerii de la toyota au dat-o in bara rau de tot … masini de 5 stele se construiesc deja de multi ani – nu ar fi trebuit sa apara aceasta situatie.
November 28th, 2009 la 10:39 pm
@unkle, impresionat speech si foarte corect de altfel, insa scapi din vedere un singur lucru. Desi accidentele reale sunt mult mai dure (nu stiu ce-i impiedica pe cei de la ENCAP sa faca si astfel de simulari?!) si poate ca la 80km/h acele 5* de la ENCAP date la 50km/h nu inseamna mare lucru, nu vad cum o masina care pica aceste bareme minime impuse de ENCAP ar putea fi mai buna in conditii mai dure de impact?! Consider ca desi sunt departe de a fi perfecte, aceste teste au o oarecare relevanta si cu siguranta sunt mult mai bune decat nimic.
P.S.: In nici un caz nu vreau sa combat convigerile tale personale, pe care dealtfel esti foarte indreptatit sa le ai.
Numai bine!