Fiat versus Fiat

Fiat incepe un joc periculos pe piata. Sergio Marchionne, seful Grupului italian, a declarat recent, intr-o intalnire de nivel inalt intre reprezentantii producatorilor auto ai lumii, ca, dupa parerea sa, nu ar trebui sa existe nuante atunci cand in discutie intre normele de poluare. Altfel spus, fiecare constructor ar trebui sa se alinieze, pana in 2009, la normele de poluare stabilite de Uniunea Europeana, adica la o medie de 120 de grame CO2/km. Toate bune, declaratia lui Marchionne pare foarte la locul ei, nimic nu e iesit din comun, cu o singura exceptie: cuvintele sale i s-ar putea intoarce impotriva in doi timpi si trei miscari.

Intr-o analiza interesanta publicata astazi de Automotive News, Guido Reinking, editorul Automobilwoche, sustine ca reactia lui Marchionne e ca o moneda cu doua fete. In prima faza ar putea parea ca seful Fiat se bazeaza pe faptul ca Grupul pe care il conduce are cea mai scazuta medie de emisii dintre toti producatorii europeni, deci in timp ce altii ar investi milioane in dezvoltarea unor noi solutii care sa le scada media, el ar putea investi pe alte planuri pentru a-si face marcile profitabile. Pe de alta parte, daca marcile germane, de exemplu, s-ar incorda putin, prima solutie ar fi sa scoata pe piata multe modele de clasa mica, pentru a putea ajunge la standardele europene foarte repede, prin motoare mici si mai putin ahtiate dupa combustibil.

Aici, Marchionne ar putea avea o problema. Pentru ca un atac al germanilor intr-o piata pe care Panda, Grande Punto, 500 si viitorul Topolino fac ce vor in segmentele lor ar da destule batai de cap italienilor. Si nu suntem departe: Volkswagen va lansa Up!, BMW va scoate in scurt timp un model mini iar gama Smart incepe sa scoata bani si, ca urmare, va deveni un punct de plecare inspre alte solutii pe care in mod sigur le va gasi Daimler.

Cine va fi castigator in toata povestea asta? Clientul, evident. Nu va mirati insa daca orasele se vor umple cu masinute de marimea celor cu care nu demult ne ciocneam in parcurile de distractii.

73875545.jpg

Un comentariu la “Fiat versus Fiat”

  1. george spune

    Pe langa faptul ca e o strategie care ar putea sa-l bage in belea (de nevoie, fritii ar putea sa se apuce sa produca masini mici la greu, dupa cum spunea si autorul) si faptul ca nu stie pe ce lume e (poluarea nu are aproape nici o treaba cu emisia de CO2), mai e si o dovada de ipocrizie crancena…Daca vrea sa dea un exemplu in acest sens, sa desfiinteze Maserati si Ferrari…si dupa aia sa vorbeasca. Pana atunci, zambete largi si joc de glezne…

    Oricum, daca mai creste pretul combustibilului cu inca 25-30 %, reglementarea europeana privind CO2-ul devine un fel de a 5-a roata la caruta. Pentru ca se va face o “selectie naturala” mai dura decat orice lege…cel mai bun exemplu: America. Ce n-a reusit Gas Guzzler Tax si CAFE in 20 de ani a rezolvat pretul in mai putin de 2 ani…plus ca a “rezolvat” si masinile aflate deja in circulatie, nu numai pe cele noi…eficienta maxima…