Noi de ce nu putem?
Acum vreo cinci luni, din rândurile piloţilor de teste ai celor de la Toyota dispărea omul care a coordonat dezvoltarea absolut tuturor modelelor sportive create vreodată de compania japoneză şi de Lexus, marca premium a niponilor. Hiromu Naruse era numele său. V-am povestit la acea vreme ce a însemnat acest om pentru cel mai mare producător al lumii, astfel că nu voi relua subiectul. Ce vreau să subliniez este faptul că, spre deosebire de ceea ce se întâmplă la noi exact în aceste zile, japonezii ştiu să-şi amintească de oamenii lor importanţi într-un mod elegant, civilizat, plăcut şi mai ales extrem, emoţionant.
November 5th, 2010 la 8:43 pm
De ce nu putem? Pentru ca in ultimii 65 de ani ne-am dezobisnuit s-o facem. Pana in 89 multumeam partidului, Elenei si lui Nicu, iar dupa e valabila o zicere de-a unui profesor de-al meu: ”pana cand cu democratia asta prost inteleasa?”. Chiar, pana cand?
November 5th, 2010 la 9:53 pm
ceea ce a facut antena 3 e dezgustator, dar asta nu schimba cu nimic faptul ca Paunescu a fost un lingau al vechiului regim si un profitor mai mult decat un poet.
November 5th, 2010 la 10:08 pm
p.s. am uitat sa iti raspund la intrebare luat de val fiind. Raspunsul e: nu putem pentru ca avem extrem de putine valori reale si integre, promovand deobicei non valorile ca valori
November 6th, 2010 la 2:08 am
Cum dracu’sa compari un pilot de teste cu un om de cultura? E o paralela absolut stupida, indiferent ca-ti place Paunescu sau nu. Mie mi-e indiferent, dar totusi…
November 6th, 2010 la 10:35 am
@ Vlad
E usor de pus etichete. Dar ce am facut dupa 89? Am pus cu totii pe butuci Romania.
November 6th, 2010 la 12:15 pm
Cu totii? Pardon, vorbeste pentru tine. Vrei poate sa spui au pus… eu nu a simt deloc.
Nu am contestat valoarea lui Paundescu care a avut aportul lui, dar au existat alti poeti mai buni, alti actori mai buni, alti oameni de cultura mai buni care nu au razbit in regim din cauza refuzului perierii puterii.
Are si el meritele lui, din pacate (din punctul meu de vedere) prea mici pentru a il ridica atat in slavi.
November 6th, 2010 la 4:05 pm
@ Vlad
Traiesti in Romania? Daca da si tu esti de vina. Si daca ai votat sau nu. Si daca ai luat atitudine sau nu. In Romania de astazi o femeie a facut 70 de zile greva foamei si nu s-a sinchisit aproape nimeni. Asta-i mai grav decat ce s-a intamplat inainte de 89.
November 6th, 2010 la 4:49 pm
gresit! nu eu am ales sa ma nasc aici si nu ma poti trage la raspundere pentru ca s-a intamplat, nu, eu nu sunt de vina. Ce se intampla in vremurile noastre e odios e adevarat, dar asta nu face cu nimic mai dulci vremurile comunismului si nici pe sustinatorii lor.
November 8th, 2010 la 11:38 am
Bethurbazal are dreptate, cu totii suntem vinovati pentru ceea ce se intampla, fie si pentru simplul motiv ca ne-am complacut in ideea ca nu avem nici o vina ca ne-am nascut aici. Toata lumea da din gura, dar de facut, nu se baga nimeni. Suntem un popor de lasi si aici ma includ si eu.
November 8th, 2010 la 12:21 pm
Patetici
Nu va mai vicitmizati atat , va doare pe toti la spate de AP , va flagelati atat ca ati pierdut o mare valoare , ce valoare ?
Sunteti patetici , aveti 20 si ceva de ani si va dati mari experti in cultura si viata .
November 8th, 2010 la 1:38 pm
corect, ce valoare… asa am spus si eu. In plus asta cu vine e cea mai mare tampenie pe care o aud din ce in ce mai des. Daca se simte careva cu musca pe caciula e treaba lui, dar sa spui ca toti suntem vinovati orice am face e o aberatie, cred ca nu cunoasteti semnificatia cuvantului vinovatie….