Toyota in faliment

Asta-noapte, imediat dupa miezul ei, urmaream stirile de la Antena 3. Prezentate de o domnisoara sau doamna tanara, in putere, care era atat de serioasa pe sticla incat eram la marginea sntimentului de a crede tot ce spune la televizor.

La un moment dat, fata a ajuns la stirea legata de recall-ul masiv al celor de la Toyota. 1.35 de milioane de masini adusa inapoi in service pentru probleme la nivelul centurilor si al evacuarii. Desi cifra unitatilor cu probleme este oricum extrem de ridicata – una dintre cele mai ridicate din ultimii ani – fata de la Antena 3 a tinut mortis sa ii bage in faliment pe cei de la Toyota, spunand extrem de senina ca “Producatorul japonez a rechemat in service peste un miliard de vehicule”.

Avand in vedere ca Toyota a vandut anul trecut, in cel mai bun an din istorie, aproape noua milioane de masini pe tot globul, logica fetei de la stiri ma face sa cred ca s-a dus dracu’ toata productia din istoria niponilor.

Si nu m-as fi luat de ea, daca intr-o stire anterioara Antena 3 ar fi titrat pe burtiera “Bac la trei materi”. Pentru ca de gresit gresim toti, dar cand ii inveti pe romanii limba lor in halul asta, meriti sa ti-o furi.

P.S. Stiu, si Automarket da dude. Incercam sa le eliminam cat se poate, insa diferenta dintre noi si ei e ca ei au timp sa se pregateasca de un buletin de stiri, sa il citeasca de o mie de ori inainte sa intre in emisie. Mai mult, ei au avantajul unor corectori/editori de texte care n-au altceva de facut decat sa scrie corect in limba romana. Insa Antena 3 plus Jurnalul National, cel mai prost ziar din Romania la nivelul erorilor gramaticale, ma fac sa cred ca problemele financiare globale au toate sansele sa lase acasa oamenii care n-au absolut nicio treaba cu limba pe care ei sustin ca au invatat-o la scoala.

5 comentarii la “Toyota in faliment”

  1. george spune

    Iar platiti polite?

    Departe de mine ideea de a-i apara pe cei de la Antene. Eu am o problema cu mai toata presa romaneasca pentru ca da cu ciomaga de multe ori fara sa aiba nici cea mai mica idee de subiect.

    Dar sa sanctionezi asa de drastic o greseala zic eu minora savarsita IN DIRECT mi se pare un pic prea mult…Cum e cu colegul Gherghe care a dat de la sine putere 50 de MILIARDE industriei auto germane, nu mai departe decat acu` 3 zile? http://www.automarket.ro/stiri/germania-sprijina-substantial-industria-auto-17980.html

  2. Mircea Mester spune

    Fiecare gresim, spuneam si mai sus asta. E normal. Dar ce fac oamenii aia e un live fals. Prezentatorii de stiri de la TV ar trebui, in mod normal, sa se pregateasca de respectivul buletin de stiri inainte. El trebuie sa STIE ce citesc.

    Am lucrat ceva vreme in TV si stiu foarte bine cum se misca treaba. Cel mai probabil, pe prompter i-a aparut fetucii “1.35 mil. de masini”, deci ea a citit ce i-a venit la gura. Ideal e ca acest tip de problema sa fie discutata inainte intre prezentator si redactor. S-or fi bazat pe ideea ca la 12 noaptea nu se uita nici dracu’ la ei.

    Eu unul am mutat imediat pe Animal Planet.

  3. george spune

    Oamenii din presa dau foarte multe dude. Unii din greseala, altii din rea vointa, altii din interes. De gresit, toti gresim. Dar inainte sa dai la teasta colegului de breasla, ar fi bine sa-ti treci mana prin par ca sa vezi daca nu cumva ai mai multe bube decat el. Ziceai ceva de consultare intre prezentator si redactor. Colegul Sebastian Toma s-a bagat in seama cu cineva cand a scris grozaviile alea cu CO2 pe kilometru patrat sau cu norme de emisii de CO2 in SUA? http://www.automarket.ro/stiri/chrysler-va-colabora-cu-fiat-pentru-dezvoltarea-noilor-platforme-17957.html
    Atunci n-am scris nimic pentru ca am zis ca e normal sa greseasca si e normal sa dai dovada de intelgere, desi v-am atras atentia de 14 ori pana acum asupra confuziei pe care inca o mai faceti intre emisii poluante si emisii de CO2…lucru pe care ar fi trebuit sa-l stiti de la bun inceput pentru ca sunteti redactori de stiri din domeniul auto si formatori de opinie.

  4. Paul spune

    In ultimul timp, colegul vostru Sebastian Toma da prostii pe banda. Lasand faptul ca a gresi e omenesc, dar el intrece orice limita. As putea da mii de exemple, dar imi irosesc gura degeaba. Sunt stiri pe care userii le semnalizeaza prin comentarii, dar vad ca nu se face nimic la adresa acestuia. Felicitari!!! Stirea indicata de userul George e doar cireasa dupa tort, sa vedeti glazura…..

  5. dogy spune

    acesta e comentariul postat de mine la stire : ……………………
    …..———pacat….

    aseara o proasta la stiri la una din televiziuni a spus ca au fost chemate 1350000000 DE UNITATI………….UN MILIARD TREISUTECINCIZECI………………mai ca-ti vine sa crezi ca e o manevra sa-i scada credibilitatea TOYOTEI………….
    …..—–RAUTACIOSII subliniaza intotdeauna ce ii avantajeaza nu faptul ca de fapt nu s-a intamplat nimic decat ca un producatot care este pe primul loc in topul J.D.POWER AL SATISFACTIEI CLIENTULUI SI A FIABILITATII PRODUSULUI …a gasit un defect la masina lui si o repara gratis ,totusi fiind mai ieftin sa o scoata din productie si sa o inlocuiasca cu noul model de YARIS
    …..—–STIE CINEVA CATI OAMENI AU MURIT ARSI IN AMERICA din cauza unui model FORD care avea probleme cu rezervorul la impactul din spate si de care stia fabrica dar au tacut considerand ca reparatia e mai scumpa decat numarul probabil de victime?????????????????????????????
    …………..cat cinism intr-o tara care se vrea si se crede democratica dar a dat oameni mai fiorosi decat Hitler……. tat la de mine la stire:…