Pe avarii

Spre deosebire de alte zone ale ţării, Bucureştiul are propriile reguli de circulaţie şi mai ales de conduită a şoferilor. Iar una dintre ele este legată de utilizarea butonului de avarie în momente care nu au nicio legătură cu utilizarea sa normală, rezultată şi din denumirea însăşi.

1. De exemplu, unii şoferi de Bucureşti consideră că sunt opriţi extrem de legal dacă au avariile pornite, indiferent dacă ei staţionează în mijlocul unui sens giratoriu, pe autostradă sau oriunde altundeva. Chiar şi răspunsul la întrebarea “De ce ai oprit aici?” este întâmpinat cu un foarte senin “Dar am pus pe avarii”, mutare care în mintea omului este echivalentul absolvirii complete de vină. E ca şi cum, dacă te-ai costuma în hoţ şi ţi-ai trage cagulă pe faţă, ar fi absolut legal să jefuieşti o bancă.

2. Avariile iau locul semnalizării. În momentul în care şoferul de Bucureşti opreşte pe marginea şoselei, clasicul şi legalul semnal de dreapta este înlocuit de un mult mai comprehensibil semnal de avarie. Teoretic, după manual, acest lucru înseamnă că maşina omului s-a stricat în mers, chiar înainte de a opri. Le urez să li se îndeplinească dorinţele. Oricum, reprezentanţii acestui tip de comportament bizar bazat pe semnale luminoase se agită măcar să anunţe că opresc. Sunt mulţi alţii care opresc pur şi simplu, după care se uită la tine peste umăr cu privirea aceea mirată de melc lovit de tren, neînţelegând care-i problema.

3. Avariile iau şi locul clasicului “Mulţumesc”. În teorie, acest lucru nu ar fi o problemă, fiind un gest civilizat promovat implicit de o reclamă Petrom, parcă. Şi totuşi, există şi reversul medaliei. Dacă nu pui avariile după ce ai fost lăsat să intri într-o coloană care s-ar fi terminat altfel a doua zi, eşti privit cu ură, pentru că n-ai maniere. În Elveţia, când i-am “mulţumit” unei femei că mi-a lăsat spaţiu să intru în coloană, aceasta a crezut că am păţit ceva la maşină şi a coborât să mă întrebe dacă sunt ok. Pentru că acolo se subînţelege faptul că îi mulţumeşti şi îl respecţi pe cel care ţi-a dat ocazia de a nu fi doar unul dintre cei care aşteaptă. La noi, însă, lumea are nevoie de DOVADA faptului că eşti dator. Dacă nu dovedeşti, eşti un scârţar. Şi meriţi, eventual, un şut în fund. Iar acel şofer care te-a lăsat nu va mai lăsa pe nimeni să intre pentru vreo două săptămâni. Omul pedepseşte specia.

4. Avariile înseamnă “vin imediat”. Acest punct este, de altfel, strâns legat de primul, diferenţa fiind faptul că în acest caz nu e nimeni în maşină. Din nou, faptul că ai blocat trei maşini te absolvă de vină dacă ai avariile. Nu contează că ce credeai tu că va dura 5 minute a durat 30. Nu ai avut destul bun simţ pentru a-ţi muta maşina între timp. Lasă-i pe idioţi să aştepte, că avariile ţin loc de “vin, scuze, merci, la revedere”. Şi de “sunt un idiot”, evident.

Etichete: /

21 comentarii la “Pe avarii”

  1. Rares spune

    Este adevarat, se mai intampla si cand doi se ating putin sau mai mult in intersectie si in loc sa degajeze intersectia stau acolo ..peavarii si discuta si isi numara zgariiturile….parca legea spune ca daca nu sunt victime trebuie sa tragi pe margine sau in-afara carosabilului…dar nu la noi. Daca indraznesti sa le sugerezi ce au de facut te trezesti cu o injuratura cel putin. Sa nu mai vorbesc de comportamentul soferilor in cazul unui accident…minor…deci fara victime…eu locuiesc pe coltul unei intersectii din Bucuresti si sa vedeti cate aud si cate vad…as putea face un film.( inetrsectia Campia Libertatii cu Baba Novac…pentru cunoscatori).

  2. Dan spune

    Mircea, eu am vazut comportamentul acesta in toata tara, nu doar in Bucuresti…

  3. Mircea Mester spune

    Eu nu :) E, oricum, mult mai răspândit la Bucureşti.

  4. Paul spune

    Absolut adevarat!
    Mai ales in Bucuresti, unde nesimtirea in trafic este litera de lege. Adica sunt unii care trebuie sa vireze stanga de pe banda 3 insa ei intra pe banda 1 unde este mai mult spatiu si, cu avariile pornite, incep sa se inghesuie pentru a putea face virajul.

  5. LauCalin spune

    Si sa nu uitam ca, atunci cand pune avariile “pentru 2 minute” si opreste masina cum il taie capul, sa nu care cumva sa i-o atingi ca ai patit-o. Nu stiu care e treaba in Occident, dar eu nu am vazut pe nimeni care sa procedeze asa. Ma gandesc ca ar putea ramane fara permis. Pe de alta parte banuiesc ca e vorba si de autoeducare sau bun simt.

  6. Vlase spune

    Stati linistiti dragi bucuresteni, ca nu doar la voi. Si in mult civilizata si trans-germanizata Transilvanie se intampla la fel. In Cluj, nu este zi sa nu dau peste astfel de cazuri.
    Am si eu totusi o intrebare: cum de se intampla ca majoritatea (atentie!!! majoritatea, nu toti) dintre cei care folosesc cu nesimtire avariile sa fie posesori de A6, X5, X6, S-Classe, ML etc. si taximetristi? Adica, tot despre bizoni vorbim pana la urma, nu?

  7. Raul spune

    perfect de acord, mai putin cu pct 3. O fi o parere mai personala, dar in restul europei se foloseste de multi ani si destul de uzual multumitul cu avariile, sau cu o set de semnalizari stanga-dreapta. Nu se abuzeaza de treaba asta si nimeni nu se uita de 2 ori la tine daca o faci sau nu. La noi rareori se multumeste, multi multumindu-se cu aratatul unei palme deschise in semn de stop si inaintand in intersectie de parca ar fi agent de politie…

  8. sandokan spune

    ma lesi bre cu fazele astea..nu-mi spune mie ca tu nu folosesti avariile in scopuri de genu’…deci n-are sens sa te faci singur idiot(am citat din text)

  9. Mircea Mester spune

    Sandokan, ba da. Sunt îndeajuns de idiot încât să vorbesc de rău pe blog lucruri pe care le fac zilnic. No?

  10. as21ro spune

    perfect de acord cu Raul!

  11. Liviu spune

    Adevar graiesti :) .
    Cel mai tare ma enervez cand vad chestia asta si e blocata o banda de circulatie si daca cumva ai tupeul sa ii claxonezi ca sa isi miste jaful din drum ca blocheaza banda, se fac ca nu aud, sau mai au si tupeul sa te ia la intrebari.
    A si nu stiu daca stiati, dar in regulamentul ordonantei scrie frumusel ca noaptea, masina se lasa pe carosabil cu luminile de “stationare” nu cu luminile de avarie, dar daca nu ai cu cine…

  12. ally_great spune

    Am folosit avariile cand am avut cu adevarat o problema, deci a trebuit sa imi “tarasc” masina pana intr-un refugiu pt a nu bloca complet o intersectie. Partea mai putin placuta e ca a trebuit sa trec prin fata unei coloane de masini care mai aveau si prioritate …si ,pe avarii m-a injurat unul cum ca ce dracu as face?? Ce sa fac nene? Incerc sa nu incurc si mai tare circulatia…Folosesc INTOTDEAUNA, fara exceptie avariile pe post de “multumesc” pt acelasi motiv de a nu fi privit cu ura daca ai fost lasat sa intri in coloana. SI aia (multi) stationati cu avariile sunt niste idioti, de fapt suntem o natie de idioti. P.S. : pe mine ma aduc la culmea disperarii taximetristii, nu semnalizeaza, se opresc in mijlocul drumului si dupa 5 min au pus avariile X(

  13. Rusu Claudiu aka mowgli spune

    @ally_great: stai linistitia ca de erai intr-un Q7 alb din care sa duduie Adi de Vitto, aka Joe Pesci , Mini Me sau cum isi mai spune zilele astea, nu te injura si nu te claxona nimeni.

    Asa sunt si eu, cand ma duc cu renaultul toata lumea imi taie calea , ma claxoneaza sa nu intre in intersectie si toti imi dau flashuri sa ma dau la o parte.Cand is cu balena de BMW toata lumea imi da prioritate desi nu-s obligati, numa vad cum se opresc si-mi fac semn sa trec.Daca vad ca vin in viteza din spate, toti se trag pe prima banda ca vezi doamne vin eu.Probabil pentru ca e negru cu geamuri fumurii, dar asta e mentalitatea la roman, daca are masina “da smecher” automat trebe sa ne plecam in fata lui.

  14. Bibi spune

    @sandokan: tu probabil esti ruda cu adevaratul Sandokan, mai de departe… adica tot dinspre India te tragi!

    Eu le-as lua permisele pe loc acestor gunoaie! Pentru 6 luni!

  15. dacian t spune

    Apropo de multumit in alte tari daca chiar vrei sa multumesti dai semnalizatorul dreapta stanga dar doar o data

  16. bodak spune

    Inafara de “avarierea” in cazul opririi pe dreapta, cand se foloseste avaria in loc de semnal dreapta, restul situatiilor sunt tipic romanesti. Prima pomenita, intr-adevar, in Bucuresti am vazut-o pana acuma.

  17. Florin Ivan spune

    Mircea,dc ai fi spus Timisoara jur ca nu ar fi fost nicio problema.
    Retardati si asemeni soferi precum cei descrisi in commentul tau sunt majoritari (din pacate) si in Timisoara…
    Si sa o “dreg” putin acum la final as mai spune si ca ursuleti,pisicute si G3 cu 758 euro aduse de pe la rematurile altora sunt peste tot in tara nu numai in Bucuresti :) ) deci aceleasi obiceiuri…

  18. catalin spune

    asemenea obiceiuri le au toti europenii fara nici o exceptie.cei de mai sus ,probabil nu a-ti fost mai mult de o data afara, dar merge-ti in bulgaria,ungaria,rusia,ucraina,chiar si in spania .

  19. Silviu spune

    La mine la una din masini (megane), daca pun frana brusc, se aprind avariile. Te rog atunci sa inchizi ochii. Sa nu te deranjeze ca nu scrie in legislatie chestia asta.

  20. Mircea Mester spune

    Nu scrie în legislaţie, scrie în fişa tehnică a maşinii. Multe fac aşa. Se numeşte sistem automat de avertizare la frânarea de urgenţă. E foarte util. Şi da, asta este unul dintre scopurile nobile ale avariilor: să îi atenţioneze pe cei din spate că în faţă se întâmplă ceva neprevăzut.

  21. ha ha ha spune

    E mai nasol cand ai pe unu in fata si brusc semnalizeaza dreapta sau stinga sau da in avarii si se opreste din mers, poti risca sa dai in el sau sa nu ai loc sa-l depasesti, chiar daca pastrezi distanta legala fata de el.Am patit-o odata cu unu.A dat in avarii si a dat brusc in frine ca si-a adus aminte ca trebuia sa opreasca musai acolo, in mijlocul strazii…retardatii naibii…haida pa…