Mi-am pus pneurile. Să vină iarna!
În iarna asta fac un experiment. După ce am tras de iernile trecute cu pneuri de iarnă, am ochit un set de anvelope al căror profil seamănă extrem de mult cu cel al unei anvelope de sezon, dar care sunt – oficial – All Season.
Ieri mi-am dotat maşina cu un set de Dunlop SP4All Seasons despre care vă voi spune mai multe pe măsură ce va da zăpada. Teoretic, îmi pun mari speranţe în pneurile astea, pentru că – din ce am auzit – iarna asta vom avea parte din nou de zăpezi. Dar, pentru că din ce am simţit în jur lumea nu-şi pune mari speranţe în astfel de anvelope, am decis să le testez pe pielea mea şi să vă anunţ cum se comportă. After all, e un All Season cu profil foarte accentuat. Dacă nu citeşti pe flanc, este imposibil să-ţi dai seama că nu sunt de iarnă. Aşadar, încredere în Dunlop SP4All Seasons şi să-i dăm bice.
Să vină iarna, deci! Apropo, dacă vreţi pneuri de iarnă, am deschis în această lună primul nostru magazin de anvelope, iar unele se găsesc la preţ redus. Şi vi le trimitem acasă, ca să nu mai faceţi eforturi inutile. AICI.
October 27th, 2010 la 12:01 pm
Eu nu inteleg o chestie.
Exista 3 tipuri de pneuri: de vara, de iarna, all seasons (sunt bune si vara si iarna dar nu exceleaza la niciun capitol, comparativ cu primele doua tipuri).
In cazul in care in Romania va fi obligatorie folosirea anvelopelor de iarna, trebuie sa incalt masina doar cu pneuri speciale de iarna? Sau pot avea pneuri all seasons, circul tot anul cu ele si nu-mi mai fac griji ca sa le schimb?
Rog un raspuns.
October 27th, 2010 la 12:04 pm
Marius
Păi dacă sunt şi pentru iarnă, şi pentru vară, atunci sunt ok. Faptul că sunt potrivite pentru ambele sezoane nu exclude un sezon sau altul, ci îl include.
Eu le-am încălţat. Cine ia primul amendă pentru asta, să ridice mâna
October 27th, 2010 la 12:04 pm
Dar Mircea ti se pare normal sa fii obligat sa iti cumperi pneuri de iarna in contextul in care sa zicem ai pneuri allseason pe jante din aliaj de 17 sau 18?
Pentru ca nu se adauga numai costul propriu-zis al pneurilor, care sunt cateva sute de lei sa zicem…dar te costa f mult jentile. In plus trebuie sa ai si spatiu de depozitare.
Sincer nu mi se pare normal sa iti fie impuse niste costuri si sa ti se limiteze uzul unui bun personal.
October 27th, 2010 la 12:05 pm
Iarna este iarna …si vara vara. Nu poti face din magar armasar…….all season este pentru locurile in care nu este zapada dar scad temperaturile sub 3 grade celsius. La noi, pe zapada , este important profilul, altfel impingi la masina mult si bine . Nu inteleg de ce ne place sa facem lucrurile pe jumatate?
Ce vreau sa spun este ca pretul anvelopelor este neinsemnat pe langa valoarea masinii si a consecintelor pe care le poate avea lipsa anvelopelor de iarna.
Interesant cate Q7 sunt pe strada cu cauciucuri de vara in sezonul rece…. cei care raman in zapada isi merita soarta……
Pace
October 27th, 2010 la 12:08 pm
@Bogdan Mincu
Pneurile All Season includ, nu exclud, sezonul de iarnă. Deci nu cred că există vreo problemă pentru încălţarea unor astfel de anvelope pe timp de iarnă.
@ss
Experimentăm. Mai bine eu şi aflaţi voi decât invers
October 27th, 2010 la 12:10 pm
mie mi se pare corect sa te oblige sa pui cauciucuri de iarna , si sa te limiteze in folosinta acelui bun personal, cat timp , tu esti un pericol public, la o temperatura de sub 7 grate, pe un asfalt ud, sa nu zic cu zapada, tu te duci sanie. mi s-ar parea corect ca cei de la RCA sa zica , daca ai facut accident , si nu ai anvelope de iarna , nu despagubim. si sa vezi atunci distractie , mai ceva ca frica de amenda data de politie
October 27th, 2010 la 12:11 pm
@zeuss
Absolut corect. Pneurile de vară nu au ce să caute pe stradă iarna. All Seasons? Vedem acum
October 27th, 2010 la 12:14 pm
Nu e nici cal nici magar ,
Diferenta intre un pneu de iarna si unul de vara o face materialul si apoi profilul
Allseason nu sunt performante nici iarna nici vara , un compromis care ca toate compromisurile are partile bune – cost si mai putin bune , performanta la stabilitate si franare .
Per total costul e cam tot acolo , pentru ca 2 seturi la jumatate de distanta parcursa te tin la fel ca un singur set purtat la distanta intreaga .
Deci daca faceti un calcul clar compromisul asta nu merita decat pe termen scurt.
October 27th, 2010 la 12:16 pm
Daca nu ma insel, anvelopele pt care ai optat includ si iarna datorita profilului specific unor anvelope de iarna, si probabil includ si vara, datorita unei compozitii ce rigidizeaza cauciucul. Se stie ca o anvelopa de iarna este mai moale ca si material deca una de vara. In locul tau, le-as tine un pic sub limita de presiune recomandata.
October 27th, 2010 la 12:16 pm
diferenta dintre un cauciuc AllSeason si unul de iarna nu o constituie doar profilul, ci si materialul… nu stiu daca ai luat o decizie tocmai buna sa iti pui All Season pentru iarna, fie ele si Dunlop SP4All Seasons cu profil potrivit… ma indoiesc ca materialul din care sunt facute se comporta cum trebuie si la 40 si la -20 de grade celsius…
October 27th, 2010 la 12:33 pm
@1923′
Nici eu nu ştiu, de asta se numeşte Experiment
Dar profilul şi logica pneului sunt corecte. Să vedem cum stăm cu rezistenţa materialului şi cu flexibilitatea
@ab
Aşa ştiu şi eu. Să vedem…
October 27th, 2010 la 12:47 pm
Am avut Hankook all season. Pretul e maricel, se consuma in cam 4 ani, exact cand trebuie schimbate, si nu am avut probleme cu ele deloc. Am trecut pe anvelope separate vara/iarna. Diferenta iarna se cunoaste, fulda Montero adera mult mai bine la zapada si gheata decat fostele all season, insa trebuie sa spun ca daca nu te bagi in zapada de jumatate de metru cu masina, nu ai ocazia sa beneficiezi de toate avantajele celor de iarna si nu merita. Tura urmatoare ma intorc la all season, ca nu ma urc pe munte oricum cu masina prin zapada, ca si acolo e asfalt. Parerea este personala, si nu o recomandare.
October 27th, 2010 la 12:58 pm
Felicitari.
Acum sa pornim discutia:
Din punct de vedere economic avem:
4 anvelope vara – 4×270lei = 1080 (MICHELIN ENERGY SAVER 195/65R15 91T)
4 anvelope iarna – 4x 280 lei = 1120 (MICHELIN ALPIN A3 195/65R15 91T) + jenti de tabla (440lei) + montare anvelope pe jenti (10 lei) = 1570 lei
Durata de viata a unei perechi de anvelope (4 buc) este de 60.000Km cu rotirile aferente ~ 60 lei rotirile .
Deci avem la 120.000Km: 1080 + 1570 + 150 = 2800 lei
Acum cele Allseason:
8 x 658 lei (DUNLOP SPORT LT60 205/65R15 102,100T) = 5264 lei fara montare anvelope pe jenti, fara rotire jenti la 10.000Km, fara schimbare jenti la 60.000 Km
Unde am gresit?
Pentru 120.000Km fara rotiri de roti si fara a plati schimbul
pentru 120
October 27th, 2010 la 1:00 pm
Revin:
MICHELIN ENERGY SAVER 195/65R15 91T le-am luat in iunie cu pretul de 270 lei/buc.
Jentile le-am pus 440 lei adica ~100Euro.
October 27th, 2010 la 1:08 pm
eu ma gandesc ca ai gesit atunci cand ai ales anvelopele all season la pretul ala …costa un pic mai mult decat cele de vara sau iarna, nu de 3 ori mai mult …
October 27th, 2010 la 1:22 pm
Hai sa concluzionam.
1.Exista anvelope de vara, de iarna, si all seasons.
2.Cine circula non stop, tot anul, si pe canicula si pe ploi si prin zapada – merita sa aiba anvelope de vara si de iarna.
3.Cine nu este dispus sa investeasca in doua randuri de pneuri (vara si iarna), poate incerca foarte bine un singur rand de anvelope all seasons. Cu conditia insa sa nu se aventureze iarna prin zapada mare sau la drumuri lungi, si sa conduca fff atent.
PS: Multi, pe criza asta, or sa cumpere anvelope all seasons. Cauciucurile speciale de iarna au doua mari avantaje:
-au un profil special, care elimina zapada, gheata
-sunt mai moi si din acest motiv au o aderenta mai buna (opincile de vara se intaresc la temperaturi scazute si de aia multi se duc ca saniutele prin santuri sau intra in ceilalti participanti la trafic.
October 27th, 2010 la 2:11 pm
http://www.youtube.com/watch?v=GlYEMH10Z4s
October 27th, 2010 la 2:41 pm
@ Mester – sper sa nu fii in spatele meu la stop prin ianuarie mult succes cu experimentul – ar trebui sa te plateasca bine cei de la Dunlop
October 27th, 2010 la 2:58 pm
Desi ai mentionat ca vrei sa experimentezi, nu sunt de acord cu aceasta actiune, dar iti urez succes. Din mica mea experienta pot zice ca folosirea unor anvelope all season e inutila. Nu este iarna 6 luni/an ca sa zici ca faci acelasi nr. de km in anotimpul rece si in cel cald, astfel incat sa zici ca parcurgi acelasi nr. de km cu ambele tipuri de anvelopa. Eu tin anvelopele de iarna 3-4 luni, si chiar daca nu e zapada in Bucuresti, la munte tot gasesti zapada pana in martie, deci aprox. 30% din rulaj il fac cu cele de iarna. Poate nu voi merge cu masina 300.000 km sa termin 2 seturi de vara si 1 de iarna, dar, in momentul in care vinde masina, voi vinde si anvelopele de iarna.
Anvelopele all seasons sunt un compromis intre siguranta si pret. Eu am ales siguranta.
Legat de anvelopele de iarna, 99% din timp fac minuni in ceea ce priveste tractiunea si frana, fata de cele de vara. In unele cazuri insa, cand se topeste zapada, un 330xd cu anvelope de iarna tot ramane blocat iar daca prinzi polei sau gheata, te duci dracu cu toate sistemele din lume:)
Prudenta inainte de toate!
October 27th, 2010 la 3:27 pm
Personal nu prefer lucrurile 2 in 1. Pentru a fi facute se ajunge la compromisuri destul de mari. Nu poti avea performanta care se traduce in spatiu de franare, de multe ori 1-2 metri conteaza (poate fi sau nu o vizita la tinichigerie)
October 27th, 2010 la 4:56 pm
Eu cred ca asta nu se numeste “experiment” ci RECLAMA MASCATA. Corect ar fi fost ca la inceputul articolului sa va anuntati cititorii ca de fapt citesc un material publicitar.
In afara de asta, cum ar suna sa citesti intr-un articol scris de un critic de film, intr-o revista de specialitate, despre faptul ca respectivul si-a luat bilete la un film pe care nu l-a vazut, dar a tinut sa-i anunte pe cititori despre asta ? Profesionist ar fi fost sa va cumparati anvelorpe AS, sa le folositi toata iarna, sau macar o parte a ei, pe zapada si dupa aia sa scrieti cum s-au comportat ele in comparatie cu niste pneuri de iarna. Si daca tot voiati sa faceti putina publicitate puteati spune ca ambele cauciucuri apartin aceluiasi producator.
October 27th, 2010 la 5:05 pm
@Mihai
În cazul ăsta, tot ce găseşti pe site-ul ăsta se numeşte reclamă mascată pentru că vorbim de ANUMITE maşini, de ANUMITE mărci.
Relaxează-te
October 27th, 2010 la 5:54 pm
nu as scrie daca nu as stii. In general vin cu comentarii care denota o parte din perfectiunea catre care tind.
Pe scurt, un pneu allseason are ce e mai bun din maximele intervalului in care se incadreaza: E suficient de elastic (coeficientul u) incat sa adere bine pe gheata, insa nu prea elastic pentru a nu creste consumul, are incorporata tehnologia de autocuratzare a profilului, are canale mai bine definite pentru a compensa posibilitatea acvaplanarii… etc.
Parerea mea proprie si personala, dupa ceva ani munciti in domeniul ingineriei auto, e ca anvelopa allseason e o strutzo-camila pentru oamenii cu bani. Daca vrei aderenta iarna, cum nici un allseason nu poate sa iti ofere, iti iei cea mai ieftina anvelopa de iarna (cu respect insa la dimensiunile masinii, drumurile parcurse si felul de conducere) sau, o anvelopa de iarna care sa fie asa cum iti doresti si dupa puterea buzunarului.
Restul e … satisfactie fara alcool in fatza oglinzii.
Cea mai importanta functie pe care o anvelopa allseason o are incorporata este capacitatea de a-si pastra caracteristicile (aderenta buna / consum redus) INDIFERENT de temperatura la care este supusa (in intervalul – 35 + 55 grade C) … iar asta costa bani, pentru ca aditivii introdusi atunci cand este turnata, sunt destul de scumpi.
Parerea mea, daca in Ro se adopta legea amenzilor pentru lipsa anvelopelor de iarna, este sa folositi toti anvelope de iarna tot anul. Diferentele in consum sunt relativ scazute (0.3 L / 100 km cu un Fiat Grande Punto Multijet), diferenta pe care oricare poate sa o compenseze printr-un stil de conducere moderat.
Succesuri everyone !
p.s. Anvelopele allseason au banda de rulare apropiata de cea a unei anvelope de vara, iar flancurile (inaltimea anvelopei) ceva mai elastica, pentru a spori aderenta iarna, in conditiile in care acceleratia laterala in aceasta perioada inseamna derapaj.
Mestere, cu tot respectul, daca o sa faci iar 2-3 poze si o sa pui pe cineva sa scrie precum Calistrat Hogas… nu spune ca ati testat, spuneti k ati promovat… si v-ati plimbat !
October 27th, 2010 la 8:05 pm
Am mers doi ani cu un Stilo coupe 1,8 / 16 V avand pneuri all season Marangoni Meteo . Mers in Brasov , Predeal , Poiana BV si normal , prin toata tara . Masina avea ABS/ESP/EBD/ASR . Am crescut la Predeal si am condus masini de prin 1978 ( mai mult iarna decat vara , ca sa glumesc putin !) . Pot spune ca aceste cauciucuri s-au comporta excelent atat vara , cat si iarna . Pe un Opel Zafira (fara ASR) am pus vara de vara , iarna de iarna si pot spune ca ASR ul te ajuta foarte mult . Fiatul a mers excelent , si pot spune ca anvelopele Marangoni si-au meritat banii . Pe vremuri , inainte de 90 , urcam Cioplea si Poiana cu Dacia cu cauciucuri de vara care erau tocite ca-n palma . Si mergeam . Nu am avut nici macar o tamponare usoara ! ( e adevarat ca nu era circulatia de acum , dar soferii erau mult mai bine scolarizati decat acum – cine stie cam ce examene se dadeau pe acele vremuri , intelege ce spun !!) Daca ai luat permisul de doi ani si mergi la munte pe DN1 in coloana odata pe luna , normal ca nu sti ce sa faci cu masina , nici daca ai 4×4 si cele mai performante cauciucuri de iarna . Cine merge prin orase unde zapada nu prea apare decat rar , poate folosi foarte bine cauciucuri all season , asta daca nu participa la vreo etapa de raliu in Suedia , unde chiar conteaza viteza , implicit gumele ! Daca mergi in limitele vitezelor legale si esti un sofer prudent care simte masina si drumul , nu vor fi probleme , garantat ! Daca va fi sa intre vreun dobitoc in tine , intra fara sa tina cont de gumele pe care le ai montate …..Apropos de asa zisa siguranta ….Acum cativa ani a dat o zapada in ajunul Craciunului . Imi pusesem cauciucuri de iarna noi noute. . La oprirea la un semafor pe un bulevard in BV , deoarece drumul de franare cu astfel de cauciucuri a fost relativ scurt , m-a pocnit un papuc in spate de mi-a spart spoilerul , ptr ca nu avea abs si a venit sanie ( si el avea cauciucuri de iarna , dar sub zapada era gheata , iar individul nu a tinut cont de asta , fiind un copil de vreo 19 cu lamaia in parbriz!!) Deci totul e discutabil . Normal ar fi sa isi faca cei de la drumuri sau primarie treaba cum trebuie in ce priveste deszapezirea . Daca e polei sau zapada troienita , nici cauciucurile lui peste nu te mai ajuta . Adica te ajuta mai bine decat cele de vara si cam atat . Intrand intr-o curba cu viteza si fiind polei , te duci in sant cu orice fel de cauciucuri . Punct . Important este sa sti sa simti limita masinii indiferent de conditile de drum si sa nu supra/subevaluezi nimic . Spor la testele cu all season ….Parere personala : cand sunt conditii meteo nefavorabile ( polei , ninsori puternice , viscol ) mai bine folosim transportul in comun , ca e mai sanatos !! Apropos , in perioada stagiului militar , am fost sofer pe un defaem 6×6 cu care duceam alimente sus in Dichiu …..
October 27th, 2010 la 9:15 pm
@Mircea Mester
Sunt foarte relaxat, pentru ca numai relaxat fiind, pot fi obiectiv …. Faptul ca vorbesti despre un nou model aparut e o stire! Faptul ca vorbesti despre un model testat e o stire ! Dar faptul ca tu insuti spui ca ai ti-ai dotat masina cu un tip anume de cauciucuri si mai folosesti si expresii de genul; “sa avem incredere in marca respectiva!”, ma face sa cred ca scopul articolului a fost unul pur comercial si nu informativ.
October 27th, 2010 la 10:03 pm
Banuiesc ca Mircea Mester va testa aceste gume pe intregul sezon rece care a inceput sa isi faca aparitia si nu numai in capitala . Eu “testez” pneuri de vreo 32 de ierni si imi este greu sa trag o concluzie 100% corecta pe care sa o recomand unor terte persoane . Ptr ca ceea ce au facut cu GP Evo nu se poate numi un test in sensul strict real al termenului . In primul rand ca nu a fost nici zapada , nici polei , nici masina dusa spre limitele de aderenta ….nici nu stiu ce temperaturi scazute . Ca sfat ce as putea sa dau , ar fi ca cei care nu prea stapanesc o masina nici pe asfalt uscat vara la 25 grd C , sa cumpere obligatoriu gume de iarna (chiar si din cele mai ieftine ) . As fi curios daca atunci cand se va legifera obligativitatea pneurilor de iarna ( in ce conditii , asta va fi din nou o discutie , tinand cont de felul legiuitorului nostru care creeaza legi discutabile si interpretabile !) autovehiculele apartinad diferitelor servicii ale statului ( Politie , Pompieri , Ambulante , Loganul lui Base , etc ) vor fi dotate si ele cu astfel de gume hibernale …..As fi curios cum ar putea amenda un politist care coboara dintr-un Logan oficial cu pneuri de vara tocite , un individ care are pneuri de vara noi !!!!! Exact cum arata cineva anterior , ptr asta nu trebuia sa existe un articol in codul rutier . Era suficient un paragraf in clauza de asigurare RCA/Casco ! Si , exact cum tot anterior arata altcineva , daca nu are incotro , romanul va cumpara in draci pneuri AS (care au fulgul de nea pe ele , ceea ce ptr un militian mioritic este cred suficient ptr al convinge ca sunt de iarna ) sau va merge si vara cu cele de iarna …….Ca pe criza asta , ptr multi posesori de masini ieftine , un al doilea rand de pneuri ( sa nu mai zic si pe alte jante !!!) chiar ca va fi o problema financiara ……nu ? O seara minunata …..
October 31st, 2010 la 1:05 am
Mircea,ai primit cauciucurile moca de la dealer sau faci reclama asa ca esti baiat bun?
December 1st, 2010 la 1:47 pm
Revin.
Mestere, cum merg anvelopele?
January 3rd, 2011 la 11:57 pm
Am citit aici “10 concluzii triste de sezon”. Sa inteleg ca ai bagat ceva Km iarna asta.