Adio, bâtă!

Domnilor, sunteţi oficial depăşiţi tehnic. Nu, nu vorbesc cu toată lumea acum. Mă refer mai ales la o anumită categorie de şoferi. Detaliez mai jos.

La noi a început cu vorbele. După anul de graţie 1989, apariţia maşinilor străine a dat tonul diferenţierii în rang între indivizi. Tot atunci au apărut şi unele frustrări – cei cu maşini mai ieftine erau nervoşi că n-au maşinile mai scumpe, iar cei cu maşinile mai scumpe erau nervoşi că ăştia cu maşini ieftine sunt mulţi şi că n-au strada lor, aşa cum li se cuvine. De aici şi până la apariţia discuţiilor în contradictoriu şi mai mult decât atât n-a fost decât un pas. Deci, la început a fost cuvântul.

Apoi a apărut bâta. Cutumă milenară păstrată până astăzi în leagănul civilzaţiei urbane. Bâta de baseball (cei cu altfel de bâtă sunt consideraţi grobieni, inculţi şi anti-evolutivi) a devenit simbolul răzvrătirii personale şi echivalentul unei asigurări de sănătate gratuite. Bâta de sub scaun reprezintă, în acelaşi timp, un element definitoriu al unei anumite categorii a populaţiei. În principiu cea care zâmbeşte tâmp când îţi arată că are în arsenal o astfel de armă inteligentă.

Ei bine, fraţilor (vorbesc cu bâtoşii, evident), sunteţi depăşiţi! Total. O scenă petrecută recent în mijlocul Pragăi (capitala Cehiei, pentru cei cu bâte care ajung din greşeală pe această pagină) ne arată că ultimul răcnet în materie de arme şi muniţii auto-related este sabia. Priviţi şi vă minunaţi, acesta este (foarte probabil) şi viitorul discuţiilor dintre taximetriştii români şi cei care au tupeul de a li se pune în faţă.

Să trăim şi să fim veseli.

Etichete: / / /

19 comentarii la “Adio, bâtă!”

  1. LauCalin spune

    Si cand te gandesti ca astfel de cretini sunt peste tot in jurul nostru, nu numai in trafic, sa iesi din casa este un adevart test de curaj. Nu o data mi s-a intamplat sa fiu nevoit sa las niste “soferi” precum cei din filmuletul asta sa se bage in fata mea, i-am lasat sa treaca desi nu aveau prioritate, sa traverseze desi nu era trecere de pietoni etc. Ai curaj sa te pui cu ciobanul de oras? Eu nu.

  2. Matrixu spune

    Evolutie tata. Dar am inteles ca acum in traficul de RO se poarta pistolul cu bile.

  3. Mircea Mester spune

    @Matrixu

    I-auzi. Şi mai tare. De la evul mediu la războaiele de independenţă.

  4. unckle spune

    ce sabie de doi lei avea ala…

  5. cedro spune

    Cum naiba te poti apara de cretini de astia in trafic? si inca astia sunt destul de slabuti, erau mai mult la stadiul de dat din gura si de impinsaturi; Ca daca te urci cu masina pe el infunzi puscaria; suni la 112, pana vine politia esti intr-o balta de sange; daca sunt si mai multi cre ca poti sa stai linistit si sa primesti; sau ce faci daca inta in tine un “francez” poate si cu masina furata, clar fara rca? ca oricum tu esti “vinovat”; iti rupe capu, iti sparge dintii si-apoi cu dintii pusi il dai eventual in judecata, daca ai pe cine

  6. hrares spune

    offtopic–domule Mester..inteleg ca reclama e mama succesului insa reclama asta cu reault e pusa aiurea pe site ca nu pot sa vad nimic de ea…si nici nu o pot inchide…sa fie doar la firefox asa?

  7. Stanila spune

    Sefule bine ca te-am prins aici sa te intreb ceva.Crezi ca Alfa o sa fir cumparata de VW.Si daca da , VW o sa renunte la SEAT? Care este parearea ta personala?

  8. Mr. sulea spune

    Dar de unde stiti ca acest conflict a aparut de la o problema de trafic? Poate cei doi aveau altceva de impartit. Daca nevasta spadasinului era amanta taximetristului si cei doi tocmai s-au intalnit? Nu vad legatura intre bata de sub scaun si acest conflict. Ceea ce vad este ca unul este taximetrist, probabil peste tot taximetristii sunt la fel.

  9. Catalin GC spune

    Sabii, cutite de mari dimensiuni etc sunt si la noi stai tu linistit, si nu de acum…de multa vreme. Si da, locul lor e tot acolo, adica sub scaunul de la sofer. Deci cehii nu sunt cu nimic mai avansati ca noi… DIN PACATE!

  10. stefanel spune

    Mai oameni buni, chestiile astea se intampla peste tot in lume in trafic, mai ales in marile orase. Toate astea denota o calitate a vietii si a societatii in general mult sub “fatada” afisata de lumea civilizata. Si cine crede ca doar la noi se intampla asa ceva, e extrem de naiv, ca sa nu zic altfel…dimpotriva, la noi inca e lapte si miere.

  11. Mircea Meşter spune

    @hrares

    Probabil că da. Vom investiga

    @Stanila

    Voi vorbi şi despre acest subiect pe blog.

  12. Vlad spune

    Mah sincer eu nu va inteleg. Nu va inteleg dintr-un singur motiv: nu stiti ce s-a petrecut acolo dar sariti la concluzii. Sabia aia pare recuzita la cum se comporta nici pe departe o sabie adevarata. Taximetristul e cat un munte si e primul care sparge ceva… Poate ala se apara de un taximetrist dement sau poate el era agresorul…. Nu cred totusi in varianta sabiei, in secunda in care lovesti cu taisul pai taie nu face doar o vanataie si nu parea deloc sa curga sange pe acolo. Nu stim cine a fost agresorul si cine s-a aparat, oricum ma asteptam la mai mult de la o tara care e mult mai civilizata ca noi

  13. ar85dan spune

    “The taxi driver gets out of the car, kicks the Mercedes doors, opens them, slaps the guy inside. Gets back to his taxi, takes off. The Mercedes guy runs out, opens his trunk, grabs a sword, runs to the taxi and strikes a blow to the roof. The taxi stops, taxi driver gets out again and this is where the video begins. ”

    Asta e descrierea de pe youtube…de ce a inceput taximetristu cearta nu scrie

  14. manu spune

    “Acest videoclip a fost eliminat din cauza încălcării Termenilor şi condiţiilor.”

    Nu există pădure fără uscături, numai că la noi nu se mai vede pădurea de atâtea uscături.

  15. tomita spune

    aia sabie? cred ca n-au vazut ce se poarta cu adevarat. aia e o recuzita amarata folosita d eun pampalau. daca ala cu sabia era agresor, atunci ar fi bine sa isi schimbe meseria, deci concluzia logica duce sprea taximetrist care tot timpul a avut ofensiva, si atitudinea agresiva. de asemenea si dupa profilul psihologic tot taximetristul castiga votul de incredere. tot timpul el face prima miscare agresiva sau intimidanta.
    ca sa pui capat unui conflict cand ai ajuns deja la arme este o singura solutie. double-tap. una sa il pui jos si adoua sa fii sigur ca nu ajunge sa iti dea si el una. oricum politita va interveni la un moment dat, fie chemata de cineva implicat sau de o terta persoana. important e sa nu fi tu cel care asteapta transfuzii pe targa

  16. cris spune

    interesant… dar stiti voi proverbul: “Decat sa planga mama, mai bine ma_ta!”, in cazuri extreme dai direct cu masina peste el si-l faci frunza! fara pistoale, sabii,bate,lanturi…pierzi timpul daca stai la cearta ca sa-ti iei pumnul in figura…mai bine stai in masina si-l lasi sa te atace, cativa martori si gata legitima aparare! boul oricum dupa ce te blocheaza se da jos sa vina in figuri la tine…nu uitati ca in unele tari masina este considerata arma…

  17. Stanila spune

    Sefule de abia apuc ca tu sa faci blog pe tema Alfa si povestea nemuritoare in care VW vrea sa o cumpere.Este un subiect foarte picant.

  18. Pilgrim spune

    Ar fi fost tare la 0:32 sa dea ala cu sabia in bmw si sa coboare ala si sa-i aranjeze pe amandoi :D

  19. tomita spune

    acolo posesorii de bmw nu sunt ceafa-lata…chiar sunt opusul, si de aceea omul respectiv a preferat sa fie cat mai departe de evenimente cand a vazut ditamai recuzita la unul dintre participantii la eveniment.