Dosar

Automarket inaugureaza in acest weekend o noua mini-sectiune, care va deveni obicei in urmatoarea perioada. Dosarele Automarket va vor aduce in fata cifrele industriei auto europene, asa cum sunt ele prezentate de Asociatia Producatorilor din Europa. Vom vedea cine, ce, cand si unde produce, unde se vand cele mai multe masini, care sunt diferentele dintre producatori si care sunt prognozele de vanzari si productie pentru urmatoarele luni sau urmatorii ani.

Am nascut aceasta sectiune pentru ca intrebarile de genul “Bai, care stie cate 207 a vandut Peugeot pana acum?” sa dispara din registrul zilnic al jurnalistilor auto si nu numai.

Deocamdata va oferim prima parte: vanzarile pe segmente de piata in 2007, un material pe care nimeni nu ar trebui sa il rateze.

Stati cu noi, Automarket va va oferi o multime de surprize in urmatoarele saptamani.

De ce iubim femeile

Adevaratii gentlemeni se recunosc fara a iesi la suprafata cu gesturi evidente. Analizand astazi materialul de presa publicat de Ferrari in care ni se povestea faptul ca Luca di Montezemolo, seful Calutului Cabrat, a realizat primele tururi de pista cu cel mai nou model italian, California, mi-au ramas ochii pe o parte din declaratia sa de presa.

Nu parea – si poate pentru multi nu pare – nimic senzational in ceea ce Montezemolo spune, insa exista acolo un mic amanunt care frapeaza chiar si un jurnalist obisnuit cu astfel de declaratii:
Sunt foarte satisfacut de munca pe care au facut-o femeile si barbatii de la Ferrari atunci cand au dezvoltat noul California”.

Femeile si barbatii. Si in primul rand “femeile” de la Ferrari. E totusi o diferenta fata de reactiile de gen “oamenii nostri au facut” sau “baietii s-au descurcat”. Si uite-asa demonstrezi, fara sa vrei, ca a fi gentleman inseamna ceva mai mult decat a te imbraca frumos si a avea o atitudine care degaja o superioritate normala si placuta.

La pensie

Vine o varsta la care lasi dracu’ volanul si pleci acasa ca sa dormi. Sau, in cazul pensionarilor din Romania, vine o varsta la care abonamentele pe liniile de transport urban devin gratuite si iti permiti sa umpli autobuzele si troleibuzele fara logica.

Un american de 70 de ani a cautat un loc in care sa isi parcheze masina si l-a gasit. In fata unei cafenele Starbucks din Washington. Pentru ca varsta nu ii permitea insa sa mai constientizeze care e acceleratia si care e frana, omul nostru a apasat la maximum prima pedala de pe partea dreapta cu scopul de a opri masina. Urmarile: a distrus cafeneaua, a trecut in viteza printre cei care isi gustau cafeaua de pranz si a accidentat o femeie care a avut ghinionul de a se afla pe traiectoria rectilinie a omului.

Cireasa pe tort: dupa ce s-a oprit in mesele Starbucks, americanul a continuat sa apese la maximum acceleratia. Nu intelegea de ce naiba masina nu opreste. Acum va trebui sa plateasca o amenda de 550 de dolari.

Ironia sortii: numele omului e Clinton Worstman. Sa-i fie tarana usoara carnetului.

Starbucks 2.jpg

Starbucks 3.jpg

Starbucks 4.jpg

Starbucks 11.jpg

Starbucks 5.jpg

Starbucks 8.jpg

Starbucks 10.jpg

Starbucks 9.jpg

Starbucks 7.jpg

via | Leblogauto

Q&A

Am si eu o mica intrebare.

Poate sa imi spuna cineva de ce un sofer de Dacie albastra de pe care vopseaua cade ca de pe Gara de Nord in timp de inundatie si pe firmamentul careia rugina sta agatata ca liliacul pe parul blond poate sa ridice mana prin geam si poate sa aiba impresia ca are prioritate desi iese de pe o poteca de padure direct in bulevardul cu sase benzi?

Genf/Geneve/Geneva

In timpul si dupa terminarea Salonului de la Geneva am fost asaltat cu o intrebare: care masina a fost cea mai misto de acolo?

Pai hai sa vedem si sa lamurim povestea asta pentru totdeauna (da, o sa dau linkul asta tuturor celor care ma vor mai intreba de acum inainte).

Mi-a placut Scirocco. Are forme care pastreaza specificul VW dar care in acelasi timp inseamna originalitate si noutate.

M-au fermecat sistemele tehnice si tehnologice ale lui Volvo XC60. E adevarat ca am vorbit cu o domnisoara suedeza din staff-ul Volvo pret de vreo jumatate de ora pentru a ajunge la aceasta concluzie. A, si inca una: suedezele de la Salon chiar stiu sa iti explice, nene.

Noul Honda Accord e ciudat. In sensul bun al cuvantului. Unul dintre modelele expuse in standul Honda era pus pe un podium care se invartea non-stop langa aleea principala a halei B din complexul Palexpo. La prima intalnire cu Accord l-am privit in fund (ad literam, asta a fost pozitia de buna ziua) si am crezut ca e vreun concept. Era masiv si parea ca are linii futuriste. Dupa cateva secunde m-am dumirit: it’s just a new Honda.

Sandero. Multa, foarte multa lume la conferinta de presa. Un stand foarte atractiv atunci cand avea cearsafurile puse pe modele, unul fad si fara nimic interesant atunci cand modelul s-a dezvaluit. In plus, in a doua zi de presa lipsea o masina din peisaj, astfel ca standul a devenit, pe deasupra, gol. E adevarat ca l-am vazut pe Ratan Tata studiind Sandero. Da, domnu’ Tata, e mai misto decat Nano.

Toyota iQ e frumoasa si mi-as cumpara-o maine. Din pacate, multimea de japonezi stransa in jurul modelului a facut ca acesta sa poata fi admirat mai degraba din fotografiile oficiale decat live.

Seat Bocanegra Concept. Arata tare fioros. Merita sa castige titlul “Conceptul Salonului”, doar ca alti baieti au fost de parere diferita si au acordat distinctia lui Saab 9-X BioHybrid. Acesta nu aduce insa nimic radical nou fata de Aero X, prezentat in 2006. Deh, life’s tough.

Si ultimul, dar nu cel din urma, modelul care imi place de cand l-am vazut prima data si care apare pe la mai toate saloanele… Daihatsu Copen. Da, stiu, sunt bolnav, dar e chiar tare. Un cabrio minion de oras. Si apoi imi aduc aminte de praful din Bucuresti si revin la ale noastre, ceva mai lumesti.

Cam asta a fost. In rest, variatiuni pe aceeasi tema, versiuni noi de caroserie, tuning si modele speciale ale tunerilor sau carosierilor. Si agitatie si dureri de picioare. Si un centru de presa absolut senzational, care ii da clasa celui de la Frankfurt, salon cu suprafata expozitionala de cateva ori mai mare.

Sa nu uit… respect Geneva pentru cum arata si pentru oamenii de acolo. In comparatie cu traficul din Romania, cu care am dat nas in nas inca o data la intrarea in tara, oamenii astia sunt in alta galaxie.

D

Bai, ce naiba ati facut? I-ati facut poza unui desfacator de sticle de bere si considerati ca asta e noua sigla?

Ok, cam asta a fost reactia majoritatii atunci cand publicul a fost pus in fata noii sigle Dacia. Si lumea are dreptate! Prea multi spun asta pentru ca noul logo sa fie o coincidenta.

Si atunci… oi fi eu de vina sau mi se pare ca daca le cadea pe jos foaia cu logo-ul atunci cand l-au desenat puteau sa isi dea seama ca din alt unghi chiar are logica? D de la Dacia. Nici macar nu seamana cu Daihatsu, ca la japonezi e stilizat. Pe bune, nu ma dau designer sau analist, dar nu era mai bine asa?

Logo_DACIA.jpg

sandero.jpg

 

Sandero

Dacia Sandero s-a lansat si Automarket a fost la locul faptei, in marea de jurnalisti prezenti la evenimentul constructorului roman. Pentru cateva momente, jurnalistii de toate natiile au lasat la o parte standurile Audi, Mercedes, BMW si asa mai departe si au urcat pe gardurile care margineau atat de camuflatul stand Dacia.

Primele reeactii? Dacia Sandero e… Renault Sandero cu o noua sigla. Iar noua sigla seamana cu un desfacator de bere. Unii glumeau chiar spunand ca, atunci cand vor face obiecte promotionale, Dacia nu va mai trebui sa faca desfacatoare, pentru ca ele sunt deja produse.

Per total insa, noul Sandero arata destul de bine, are forme mult mai fluente si armonioase decat ale lui Logan iar pretul va fi tot pe acolo. Ramane de vazut care va fi termenul in care Romania se va umple de Sandero-uri. Juma’ de an e destul?

Dacia

Ca-mu-flaj! Asta e cuvantul. Dacia a venit la Geneva ducand cu sine o gramada de secrete. Standul constructorului roman de la salonul elvetian este cel mai bine acoperit la propriu, cateva foi imense de cearsaf alb tronand peste toate elementele de la standul romanilor. Daca la ceilalti respectivele cearsafuri se gasesc in general pe cateva modele, de obicei premierele mondiale absolute (sau, in cazul Audi, nu se gasesc deloc), la noi asternutul acopera implicit stalpul siglei care va fi prezentata in premiera maine.

Dar ce e si mai tare: la salonul auto de la Geneva, in spatiu public, un baiat 2 pe 2 ne-a rugat sa nu mai facem poze, pentru ca e interzis. Daca nu ne-ar fi spus pe franceza am fi bagam mana-n foc ca omul e crescut la poalele Ferentarilor. Asa insa, nea muntele si-a facut treaba pentru care e platit si atat. Iar noi ne-am facut treaba pentru care suntem platiti si plecati la Geneva, respectiv am facut o gramada de poze.

Hai cu Sandero ala, ca suntem curiosi! Maine, la 14:45 fix sa fiti aici. Vi-l dam pe tava.

CAMUFLAJ A LA RAMBO:
IMG_3140.jpg

SI CEVA MAI CLAR…
IMG_3141.jpg

Autovot 2008

Astazi, la ora 21:00, userii Automarket vor putea afla direct de pe site-ul nostru care sunt marii castigatori ai concursului Autovot 2008.

Va reamintim ca la vot au participat 7178 de persoane, un record pentru concursurile de acest tip din Romania si un esantion reprezentativ pentru un sondaj extrem de serios care si-a propus sa arate tuturor care este cea mai apreciata masina dintre cele lansate in anul 2007 pe piata din tara noastra. Ca sa va faceti o idee despre importanta acestui mic studiu de piata, in cazul sondajelor din preajma alegerilor un grup de 2100 de persoane este considerat suficient pentru a indica starea de spirit a electoratului, de exemplu. Si, de obicei, un sondaj de acest tip facut corect are rezultatele pe care le are si votul final.
Azi, ora 21:00. Ne vedem aici.

Dacia, file din poveste

Ce ne rezerva Dacia in urmatorii ani? Aseara, cu prilejul testului oficial pentru presa a noului Logan Pick-Up, am avut ocazia sa stau la aceeasi masa cu presedintele Dacia, Francois Fourmont, care ne-a explicat cum sta treaba cu Logan, de ce seful mare de la Paris, Carlos Ghosn, iubeste marca romaneasca si ce ne rezerva Dacia in urmatorii ani. Normal, echipa de comunicare a constructorului roman tine sub cheie multe dintre informatiile care ne-ar putea interesa, insa este imposibil ca o frantura de secret sa nu fie dezvelita atunci cand jurnalistii sunt in preajma. Asadar, iata cateva dintre cele mai interesante declaratii ale lui Francois Fourmont ieri, in cadru restrans:

- Dacia lanseaza un hatchback la Geneva. Stim deja asta. Foarte interesant este insa faptul ca numele sau ar putea sa NU fie Sandero. Cum se va numi acesta? Aflam in 4 martie.

- Nu se cunoaste inca pretul viitorului “derivat din Sandero”, cum este el numit de oficialii Dacia. Se mizeaza insa faptul ca acesta va atrage clientii tineri.

- Urmatorul model pe lista Dacia este “un fel de SUV”, dupa cum s-a exprimat plastic Francois Fourmont. Alte detalii? Da: acesta va avea ca optiune tractiune integrala. Sa vezi acum nebunie pe sosele!

- Salonul elvetian de la Geneva va gazdui, asa cum a publicat si Evenimentul Zilei acum ceva vreme, lansarea unei noi sigle si a unei noi imagini de marca Dacia. Nu avem insa niciun detaliu despre aceste noi elemente, chiar daca seful Dacia ne-a spus ca schimbarea se datoreaza incercarii constructorului de la Mioveni de a-si reface imaginea.

- Logan se afla, din punctul de vedere al viziunii publicului, cu mult peste marca Dacia in general, care a ramas cu sechele din epoca de trista amintire.

- Carlos Ghosn iubeste Dacia. E o marca vandabila, iar uzina de la Mioveni este cea mai vizitata dintre toate siturile de productie pe care le are Grupul Renault-Nissan in lume.

- Dacia Logan se pregateste de un rival, produs de Toyota. Conform sefului producatorului de la Mioveni, modelul Toyota se va bate pe aceeasi piata cu Logan-ul si va fi lansat in 2009. Toyota este singurul constructor care a anuntat efectiv lansarea unui astfel de model low-cost.

- Dacia nu are in vedere, cel putin in viitorul apropiat, construirea unui model citadin de segment A.

- Cea mai mare mandrie din ultima vreme este faptul ca, intr-un sondaj efectuat in Franta, Dacia a iesit pe primul loc in clasamentul fiabilitatii tuturor marcilor prezente in Hexagon. Da, primul loc. Nici noi n-am crezut, dar e pe bune.

- La intrebarea “La ce v-ati gandit personal cand ati vazut pentru prima data formele lui Logan?”, Fourmont a raspuns inteligent: “Avem designeri platiti pentru a construi vizual exact ce vor clientii nostri. Am incredere totala in ei”.

- Apropo de design, inginerii de creatie Renault (si implicit Dacia) stiu foarte bine formele modelelor marcii pana in (atentie!) 2012. Toate sunt pe plansa, finalizate si aprobate.

- In cazul in care in lume nu ar exista niciun constructor francez si nici Dacia, Francois Fourmont si-ar cumpara un… Toyota Auris.

- In momentul demararii proiectului Logan, acum ceva mai bine de 10 ani, Fourmont era seful unei companii care gandea si construia puntile fata si spate pentru modelele Renault. Rugat sa creeze o punte fata speciala pentru un model low-cost, acesta a refuzat, spunand ca este mult mai bine sa adapteze o punte deja existenta entru un asemenea model. Desi Renault a refuzat initial, francezii au revenit asupra deciziei si au adoptat propunerea sa. Trenurile fata si spate modificate ii apartin lui Clio 3.

- Seful dacia nu se teme de cresterea nivelului de trai in Romania. “Daca cei care acum au ales Logan vor trece la un nivel superior, vor exista in orice moment alti clienti pentru Logan, care acum nu isi permit masini”.

- Venirea Ford in Romania ii avantajeaza pe cei de la Dacia deoarece “vor scadea costurile legate de furnizori”. Producand mai mult si mai bine, acestia isi vor putea permite sa scada costurile anumitor materiale. 

- Apropo de furnizori, acestia reprezinta una dintre marile probleme legate de piata auto din Romania. De la venirea Renault, Dacia a renuntat la cateva sute de furnizori, din doua cauze: “nerespectarea termenelor de livrare sau calitate indoielnica”. Numai anul trecut, Dacia a renuntat la contractele cu opt furnizori.