Uneori – doar uneori – constructorii auto se aruncă în cap în ape tulburi pe care nu le-au mai testat niciodată. Chiar dacă aruncarea asta e de antrenament sau face parte dintr-o competiţie oficială, rezultatul este acelaşi dacă îţi dai seama abia apoi că apele alea au 20 de centimetri, iar tu te afli în plin avânt pe platformă la cinci metri.
Deunăzi, Rolls-Royce a creat primul concept electric din istoria mărcii. Se numea 102EX şi era o versiune electrică a lui Phantom. Evident, totul a fost creat pentru showcase, cum zic britanicii, conceptul fiind prezentat la Geneva cu fast. Cu toate astea, chiar dacă reacţiile publicului şi ale presei de specialitate au fost unele amestecate şi care băteau în retragere (la dracu’, un Rolls-Royce electric?!), oficialii Rolls au încercat să forţeze limitele noii lor idei şi au trimis conceptul lor electric într-un tur al lumii în care clienţii mărcii aveau ocazia de a testa lucruri.
Deşi premisele erau relativ negative, deşi reacţiile jurnaliştilor erau mai degrabă rezervate, Rolls a riscat. Rezultatul: fiasco. Niciunul dintre clienţii care au participat la teste nu s-a declarat interesat de aşa ceva. Iar motivul nu ţine de preferinţe sau de poveşti personale, aşa cum probabil s-ar fi aşteptat oficialii Rolls-Royce, ci de un fapt care probabil că le-a scăpat prosteşte celor de la Rolls: 98% dintre clienţii mărcii nu au reşedinţa în oraşe, iar autonomia unui astfel de model este pur şi simplu mult prea redusă pentru nevoile acestora.
Evident, preşedintele mărcii s-a scărpinat în cap (probabil înjurând printre dinţi biroul de marketing), dar a dres-o şi a anunţat că Rolls-Royce oricum nu ar fi vizat producerea în serie a unui astfel de concept, singura soluţie la care marca se gândeşte acum fiind cea a unor modele hibride. O soluţie ceva mai plauzibilă şi mai actuală în contextul infrastructurii şi al tehnologiei de azi, dar una pe care clienţii ar accepta-o oricum cu greu.
Ce învăţăm de aici? Că experimentele – fie ele şi “verzi”, deci produse pentru cauze declarate nobile, trebuie să aibă o logică solidă pe care să se bazeze. În lipsa acesteia, totul se rezumă la bani cheltuiţi aiurea şi la timp pierdut. Iar asta doar a comportament eco nu miroase.
“We have engineered the world’s first battery electric vehicle for the ultra-luxury segment” - preşedintele Rolls-Royce la prezentarea conceptului 102EX, la Geneva.
“No customers have approached the automaker to ask for electric versions of the cars. We have no plans at the present to produce EVs” – acelaşi preşedinte Rolls-Royce după testele cu Phantom-ul electric.
Libertatea pe care o au producătorii de reclame din SUA duce uneori la înţepături mai mult sau mai puţin evidente. Ştim cu toţii deja clasice şi arhicunoscutele reclame TV sau panouri publicitare în care Audi, BMW, Mercedes sau Lexus iau peste picior, după caz, produsele Audi, BMW, Mercedes sau Lexus. Iar moda pare să se fi extins şi la constructorii de masă, care profită de faptul că acest tip de publicitate agresivă aduce cu sine mult mai multe reacţii decât o simplă reclamă.
Deunăzi, Nissan a scos pe piaţă o reclamă în care japonezii îşi laudă prima maşină electrică din portofoliu, Leaf, susţinând că lumea ar fi un loc mult mai nasol dacă toate aparatele electrocasnice ar funcţiona pe benzină. Iar spotul este cu adevărat amuzant, cu diferite ustensile electrice transformate în unele care funcţionează pe bază de carburant clasic şi scot fum. Doar că, la final, Nissan “se scapă” şi le trage o palmă peste ceafă celor de la GM şi modelului Volt, sugerând că faptul că Volt are un rezervor de benzină este un soi de dezavantaj în comparaţie cu Leaf. Vă reamintesc că Leaf este o maşină 100% electrică, cu o autonomie de 160 de kilometri, pe când Volt este un hibrid plug-in cu configuraţie serie care funcţionează în primă fază ca o maşină electrică (autonomie de 80 de kilometri), iar apoi, dacă bateria s-a descărcat, pune în funcţiune un motor clasic alimentat de la un mic rezervor pe benzină care supliemntează autonomia până pe la 600-700 de kilometri.
Revenim. Evident, reclama celor de la Nissan nu putea să-i lase indiferenţi pe oamenii de comunicare de la General Motors. Iar primul care a contraatacat a fost chiar directorul de comunicare al marii companii americane, Jason Laird, care a postat pe propriul cont de Twitter un mesaj în care dă cu şpiţul în autonomia redusă de azi a vehiculelor electrice clasice: “Un producător care ne ia peste picior produsul ignoră trailerele de care are nevoie şi maşinile de închiriat pe care le recomandă ca soluţie de avarie pentru propriul lor produs”, zice Laird, amintind de faptul că cei de la Nissan au anunţat că toţi clienţii lui Leaf care vor rămâne în pană vor beneficia gratuit de o maşină care să-i ducă acolo unde au vrut să ajungă.
Eu mă aştept ca GM să scoată în scurt timp un spot-răspuns la cel al lui Nissan Leaf. Probabil făcând mişto de cum ar arăta străzile şi circuitele dacă toate maşinile ar fi electrice. De-abia aştept.
În marea de site-uri cu oferte speciale zilnice care ne inundă e-mailurile în ultimul an (ai aici o listă cu vreo 12 site-uri de genul ăsta) nu s-au strecurat decât vreo 3-4 care să mă intereseze direct. Şi încă niciuna care să mă intereseze atât de mult încât să o şi “cumpăr”.
Azi dimineaţă am dat peste o ofertă care mi-a atras atenţia. Nu pentru că m-ar interesa direct, ci pentru că e auto. Şi cred că e prima de acest tip pe care oamenii care se ocupă de acest tip de site-uri o realizează. Pe scurt, cu 199 de lei cumperi un cupon de reducere de 600 de euro pentru un Toyota Yaris nou. OK, n-o fi chiar cea mai mare reducere din lume, dar oamenii zic că oferta asta se poate aduna cu cele trei cupoane Rabla, astfel că preţul celei mai ieftine versiuni Yaris ajunge undeva sub 6500 de euro.
Mie mi s-a părut interesant şi am scris pentru că Toyota ne arată că se poate şi altfel decât clasic. Bravo lor.
Una dintre ştirile care fac înconjurul presei auto în ultimei săptămâni vizează expoziţia pariziană în care celebrul creator Ralph Lauren îşi aduce inimitabila colecţie de maşini în faţa publicului într-un cadru-eveniment. Iubitor al industriei auto şi al ceea ce e frumos în această industrie, Lauren îşi expune maşinile în capitala Franţei pentru prima dată în faţa publicului. Şi publicul are ce vedea. De la Ferrari 250 Testa Rossa (1958) la Mercedes-Benz 300 SL Gullwing (1955), maşinile lui Ralph Lauren aduc o bucată însemnată din industria auto în faţa celor care vor să vadă ce însemnau maşinile într-o epocă romanţată şi plină de pasiune a industriei.
Evident, nu toată lumea va putea ajunge la Paris pentru a vedea expoziţia, dar Lauren s-a gândit şi la cei care şi-ar dori să simtă maşinile din colecţie şi altfel decât prin simpla prezenţă în faţa acestora. Ei bine, aceştia pot să admire, pe site-ul oficial al colecţiei de maşini, simfonia motoarelor de sub capotele celor mai reprezentative maşini de la expoziţie. Pur şi simplu apeşi play în timp ce citeşti istoria maşinii şi în timp ce o priveşti şi vei avea parte de o surpriză interesantă şi neaşteptată. O idee foarte bună de a asculta – pentru multă lume în premieră absolută – sunetul motoarelor unor modele precum Bugatti 57 S(C) Atlantic (1938), Bentley Blower (1929), Alfa 8C 2300 Monza (1931), Porsche 550 Spyder (1955) sau, pentru fanii născuţi ceva mai târziu, chiar McLaren F1 LM (1996).
Una dintre ştirile apărute ieri pe fluxul Automarket a trecut relativ neobservată, deşi subliniază una dintre cele mai importante bucăţi de informaţie din industria auto a anului 2011. Este vorba de rezultatele crash-testelor realizate de americanii de la IIHS (echivalentul EuroNCAP-ului) ai căror actori principali au fost Chevrolet Volt şi Nissan Leaf. De ce spun că rezultatul este unul foarte important? pentru că a fost pentru prima dată când maşinile electrice (mă rog, Chevrolet Volt e un hibrid în configuraţie serie, dar motorul principal e cel electric iar pachetul de baterii este la fel de voluminos precum cel al unui electric 100%, deci putem să încadrăm marginal modelul GM la maşini electrice) au fost testate de o organizaţie internaţională specializată în siguranţă.
Toată lumea auto civilizată aştepta cu sufletul la gură rezultatele modelelor electrice. Vorbim de un rezultatele reale, palpabile, ale unui experiment. Pentru că ce se întâmplă astăzi cu maşinile electrice – moment în care asistăm practic la naşterea unui nou trend care schimbă radical istoria automobilului – nu poate fi numit decât un experiment. Maşinile astea rulează, se pot cumpăra, însă milioanele de întrebări şi triliardele de temeri ale consumatorilor nu vor dispărea decât cu timpul. Adică după ce experimentul îşi va fi arătat rezultatele, iar maşinile electrice vor fi considerate, încet, parte normală a industriei.
Până una alta, testele de siguranţă au decurs foarte bine, în ciuda temerilor legate mai ales de poziţionarea pachetului de baterii şi de modul în care acestea se vor comporta la impact. Mă rog, temerile se aflau doar în mintea consumatorilor, pentru că cei cu niscaiva cunoştinţe din industrie ştiau foarte bine că pachetul de baterii nu impune niciun fel de pericol în caz de accident. Iar ceea ce auanunţat oficialii constructorilor înainte de teste a fost confirmat de oficialii IIHS: zona de amplasare a bateriilor este absolut sigură (de obicei, acestea sunt poziţionate longitudinal sub scaune, în zona centrală a şasiului), iar acestea întrerup automat alimentarea cu energie electrică atunci când senzorii simt că urmează un impact care nu poate fi evitat.
Trecând peste aceste temeri, atât Volt, cât şi Leaf sunt maşini normale. Ba mai mult, probabil că inginerii Chevrolet şi Leaf au insistat şi mai mult pe subiectul siguranţă, pentru că un eşec în acest moment ar fi fost o lovitură foarte grea dată avântului în stadiu incipient al maşinilor electrice. Atât Volt, cât şi Leaf, au fost cadorisite cu distincţia supremă în siguranţă (Top Safety Pick), ceea ce înseamnă că una dintre temeri a dispărut.
Aşteptăm cu interes să vedem autonomii de măcar 500 de kilometri şi timpi de încărcare mult mai mici. Iar noii membri ai familiei vor învăţa să vorbească şi să meargă în picioare.
Revin astăzi în industria auto chineză, de unde vă voi povesti câteva întâmplări care ne arată încă o dată – dacă mai era cazul – că oamenii ăştia nu glumesc când spun că vor fi cei mai mari în câţiva ani. Bine, deja sunt ca dimensiune a pieţei, dar lucrurile sunt mai complicate decât atât.
China are unele elemente specifice. Şi nicio altă ţară nu are asemenea poveşti pe care să le împartă cu ceilalţi.
POVESTEA 1 – Şcoala de şoferi Ferrari
Luca Ciferri, probabil cel mai bun editorialist al celor de la Automotive News, ne povesteşte astăzi despre faptul că Ferrari va iniţia cursuri de condus în China. Un soi de şcoli de şoferi cu Ferrari-uri. Motivul: bogătaşii chinezi obişnuiesc să-şi cadorisească odraslele, atunci când acestea trec de vârsta majoratului, cu câte un Ferrari. Cu care aceştia merg, evident, la cantina de la facultate. Ei bine, pentru a putea să meargă în deplină siguranţă şi fără a fi nevoiţi să-şi strice maşinile din cauze cretine, chinezii pot apela acum la şcoala Ferrari. Normal, ea nu este deschisă doar tinerilor, ci şi “oamenilor de afaceri între 50 şi 60 de ani care au avut până acum limuzină cu şofer, iar acum au ajuns la concluzia că e timpul să-şi ia Ferrari”. Ferrari a vândut anul trecut 300 de maşini în China. Citeste in continuare »
E clar, constructorii auto supersport şi megapremium au pus mână de la mână şi şi-au dat seama că lucrurile nu funcţionează după cum vrei, ci după cum vrea piaţa. În condiţiile astea, informaţiile legate de SUV-uri care vor apărea în gamele Ferrari, Aston Martin, Jaguar, Maserati sau Alfa Romeo încep să se înmulţească. Ca iepurii. E de ajuns să daţi o căutare pe Automarket după acronimul SUV şi veţi avea în faţă o listă destul de grăitoare care ilustrează acest fenomen.
Modelul Porsche este, iată, unul de succes, iar acesta va fi preluat de mulţi în perioada următoare. După ani în care, foarte probabil, şefii marilor companii enumerate mai sus şi-au tocit unghiile căutând să găsească soluţii alternative care să întineze idealurile de generaţii ale unor oameni care dau numele mărcilor în cauză. Până la urmă, raţiunile economice primează.
Nu voi pune o întrebare, pentru că sunt 100% sigur că toţi veţi spune că un SUV Ferrari este o pată pe obrazul industriei, un bulgăre de noroi pe rochia unei mirese şi o femeie de Rubens pe un tablou cubist al lui Picasso. Vă spun doar că, acum 10 ani, un SUV Porsche părea de domeniul SF-ului, iar puriştii îşi făceau cruce cu mâinile şi limba-n cerul gurii atunci când auzeau aşa ceva. Astăzi, un Cayenne este o apariţie mai normală decât ştirile despre aglomeraţii pe autostrada spre Constanţa în weekend-urile din august. Iar Porsche pregăteşte Cajun, un al doilea SUV, de această dată ceva mai compact.
Pentru mine, un SUV al mărcilor de mai sus este garanţia faptului că acestea vor continua să producă modelele atât de iubite pe care la apreciem cu toţii. Fără SUV, viaţa e grea în ziua de azi.
Postat de Mircea Mester in Audi pe April 14th, 2011
Sper că nu e o campanie de boicotare a băjeaţilor care deţin Audi-uri, dar mintea îmi este invadată în ultima perioadă de imagini care mai de care mai pline de sens şi de nonsens (în funcţie de caz) cu exemplare A6 şi A8 de generaţie veche în tot soiul de ipostaze care nu anunţă decât că cerul e limita, vorba poetului.
După ce acum câteva zile ne-am delectat cu A8-ul cu jante de 16 inch, astăzi vedem un Audi care, după sigla de pe spate, deducem că e un A. Omul a încercat să bată toate regulile fizicii şi să ne demonstreze că unghiul de înclinare este mai bun decât în cazul oricărui offroader veritabil de pe piaţă. Din păcate, în România nu există scări în 45 de grade sau mai mult, c-am fi asistat la un adevărat spectacol stratosferic. Oricum ar fi, foarte bun exponatul care deschide expoziţia de obiecte contemporane pe scările Muzeului de Istorie.
Postat de Mircea Mester in Renault / Video pe April 12th, 2011
Nu se întâmplă doar la noi. Invitat la emisiunea matinală de la Canal+, Ministrul francez al Învăţământului şi Dezvoltării profesionale, Nadine Morano, a confundat Renault cu… Renaud. Întrebată ce părere are de faptul că, în cazul scandalului de spionaj de la Renault, doar Carlos Ghosn nu a ieşit vinovat, madam Morano a dat cu bâta-n baltă, crezând că moderatorul Maïtena Biraben o întreabă despre Renaud, un cântăreţ francez. Momentul este absolut memorabil.
Moderator: Renault – toată lumea e de vină, în afara lui Carlos Ghosn Morano: Îmi plac unele piese ale lui Renaud, dar nu toate. Nu am ascultat foarte mult, astfel că nu vă pot spune dacă îmi place sau nu. Moderator(după un moment de uimire): Nu e vorba de o melodie, ci de Renault, care îşi reglează conturile în povestea de spionaj industrial.