Moarte echipei de cercetători!

Îmi plac studiile britanice, echipa de cercetători americani şi cercetările nemţeşti. Mi se par fascinante aceste dovezi ale faptului că unii se plictisesc într-atât încât realizează un studiu sociologic cu rezultate atât de inutile, încât te doare mintea când te gândeşti la ele.

Deunăzi, o echipă de cercetători din Marea Britanie (vai, cât iubesc expresia asta! Probabil că aceeaşi echipă face toate studiile astea tâmpe) a analizat certurile dintre partenerii de viaţă atunci când unul dintre aceştia se află la volan. Conform studiului, 30% dintre cupluri se ceartă în maşină mai mult decât în orice alt loc, iar 10% dintre şoferi au sfârşit prin a se despărţi de partenerul cu care s-a certat atunci când conducea. Cea mai tare concluzie este însă cea legată de faptul că certurile încep, în medie, la fix 22 de minute de la pornirea la drum.

Mă întreb cum au fost chestionaţi subiecţii acestui studiu. “John, la câte minute de la pornirea maşinii ai început să te cerţi cu perechea ta?” Adică pe bune, stă cineva cu ochii pe clopoţel pentru a putea să răspundă ulterior unui astfel de studiu idiot, în cazul fericit în care acesta ar apărea vreodată? “Mary, unde te cerţi cel mai des cu prietenul tău?” Serios, stă cineva cu statistica-n mână, apelează la procentaje? Oricum, ca idee, dacă aveţi de gând să vă încumetaţi la un drum mai lung, aveţi grijă să opriţi din 20 în 20 de minute. E mai sigur pentru inimă.

Cel mai nasol detaliu legat de acest studiu este însă faptul că a fost comandat de Seat. Are cineva idee care-i logica comenzii unei astfel de cercetări?

P.S. Studiul e pe bune.

6 comentarii

Etichete: / /

Airbag-urile sunt noile oglinzi

Americanii spun ca cel mai furat subansamblu al unei masini este reprezentat de… airbag-uri. WTF?

Automobiles and the Environment
[Sursa: Auto Insurance pentru Autoblog.com]

Americanii e prosti (?)

Multi afirma, fara sa le fie frica de eventuale erori in exprimare, ca americanii sunt prosti. Nu ader la trendul asta, iar motivul il puteti citi in penultimul numar din Esquire, de exemplu. Alexandru Bradut-Ulmanu ne explica utilizand umor si ironie faptul ca ei nu cunosc unde e Bucurestiul, asa cum nici noi nu cunoastem unde naiba e Iowa.

Ma rog, ideea e ca ultimele tampenii ale americanilor le dau apa la moara celor care cred in reincarnarea lui Pacala in fiecare dintre americanoizi. Un studiu recent arata ca 150.000 de americani se ranesc anual cu portierele masinilor pe care le condu sau cu care sunt plimbati. Isi rup degetele, mainile, picioarele, isi luxeaza gatul. Pe scurt, isi fac viata mai grea.

Intrebarea e daca americanii-s prosti pentru ca li se intampla asta sau pentru ca fac studii de genul celui citat. Probabil ca un studiu identic realizat in Romania ar arata ca accidentele de la noi sunt cauzate in proportie covarsitoare de brazii atarnati pe oglinzi si de cainii cu gat flexibil care le tin de urat camionagiilor. Ca pestii si balerinele se refera la categoriile nemotorizate.

Bilant cincinal

Trei dintre cele mai interesante sondaje la care v-a provocat AutoMarket au ajuns in faza finala si astazi va putem arata care sunt preferintele celor care ne citesc.

1. CAND CREDETI CA ROMANIA VA PUTEA ORGANIZA O CURSA DE FORMULA 1?

Niciodata. Aceasta este parerea pe care o au 45% dintre cei care au participat la sondaj. Suntem al dracu’ de optimisti in acest sens, nu-i asa? De altfel, este si normal avand in vedere faptul ca, desi Romania trebuia sa organizeze o cursa de GP2 in acest an, totul s-a contramandat din cauze legate de o stare de tampenie generala care domneste la nivelul stabilirii responsabilitatilor si beneficiilor. Pe scurt, toti vor sa castige bani fara sa dea nimic la schimb.

29% dintre voi spun ca in cel mult 10 ani vom vedea monoposturi Ferrari pe un circuit mioritic. Pana una-alta, cel putin pentru cinci ani, locurile sunt ocupate. Am vazut chiar astazi ca asiaticii au mai facut un pas de cucerire a Formulei 1 prin cooptarea Coreei de Sud ca gazda a unui Mare Premiu incepand cu 2010. Pana atunci, karting la Tunari, baieti!

2. AR TREBUI CA SALONUL AUTO DE LA BUCURESTI SA AIBA LOC ANUAL?

Normal! 78% dintre voi sunt de parere ca suntem in stare sa organizam un eveniment de acest gen in fiecare an. Este bine ca exista sete de masini, problema e locul de desfasurare a SIAB, deoarece in hambarele de la Baneasa riscam sa avariem Rolls-urile cu rugina care cade de pe tevile de deasupra. Si o astfel de cheltuiala anuala nu este prevazuta in bugetul importatorilor. Sa nu mai vorbim de locurile de parcare, pentru ca daca s-ar tine anual ar trebui inventat un charter intre Piata Universitatii si Baneasa pentru a se evita feeling-ul de conserva.

3. CARE ESTE CEL MAI TARE CONCEPT PREZENTAT LA PARIS?

Aveati de ales intre trei prezente interesante dezvoltate de francezi: Peugeot 908 RC Concept, Citroen C-Metisse Concept si Renault Nepta Concept. Castigator la puncte, cu o majoritate covarsitoare (61% dintre voturi) este prototipul Peugeot. Urmeaza modelul creat de Citroen (25%) si apoi cel gandit de prietenii de la Renault (14%). Chestiune de gust, pana la urma.

Vom reveni cu alte rezultate. Pana atunci, dati-va cu parerea despre aspectul noului Logan MCV. Daca nu voi, atunci cine?