61 de bloggeri au intrat până acum în AUTOVOT 2011

În cele 10 zile de la începerea concursului pentru bloggeri în Autovot 2011, la chemarea mea şi a lui Chinezu, Bobby Voicu, Manafu, Piticu şi Cabral (preşedinţii juriului şi cei care le vor înmnâna premiile reprezentanţilor mărcilor în România) au votat până acum 61 de bloggeri din România. Încet-încet putem spune că premiul ăsta devine foarte relevant. Şi vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să faceţi parte din “juriul” care acordă puncte modelelor lansate în ţara noastră în cursul anului trecut.

Până acum, la apel s-au prezentat şi au votat corect, în ordinea numerelor de pe tricou, următorii:

1. Brotacu
2. Andrei Cismaru
3. Andrei Dumbravă
4. Piticu
5. Ionuţ Dragu
6. Dan Dragomir
7. Sorin Grumăzescu
8. Laurenţiu Buică
9. Mr. Cosmin
10. Inteligibil
11. Revolution
12. Cabral
13. Alexandru Grivei
14. Andressa
15. Ştefan Jipa
16. Andra Zaharia
17. Daninho
18. 3ditorial
19. Însemnări
20. Bogdan Anghelina
21. Gabriel Vasile
22. Sorin Rusi
23. Ziua de Mâine
24. Olivian Breda
25. Ioana Voicu
26. Alexandru Dina
27. Zvoner
28. Denisuca

LATER EDIT – Au mai votat după redactarea acestui text şi:

29. Laurenţiu Mandu
30. Andrew Smith
31. O-lume-perfectă
32. Geordan
33. Yry
34. Claudiu Florea
35. Blog42
36. Gabriel Baciu
37. Lucian Marin
38. Emil
39. Auto-blog
40. Claudiu Ciobanu
41. Waven
42. Toma Nicolau
43. Anna Vasilescu
44. Papa Daniel
45. Simona (Împreună reuşim)
46. Lunaplinaverde
47. Roxy
48. Cătălin Bratu (chatting.ro)
49. Overdeath
50. Colorline1
51. Avimelech24
52. Levystarman
53. Pandutzu
54. Răzvan Chelbea
55. Blogatu
56. David Pripas
57. Ionuț Bunescu
58. Moșneagu
59. Irina Bartolomeu
60. Blidaru.net
61. Gabriel Boacă

Nu uitaţi că vă mai puteţi înscrie blogul votând până în 6 februarie. Nu uitaţi, de asemenea, că unul dintre votanţi va câştiga o tabletă Allview Alldro cu Android 2.1. În plus, toţi bloggerii care au votat în concursul bloggerilor sunt invitaţi la Gala Autovot din 9 februarie. AICI afli cum trebuie să votezi pe blog pentru a intra în concurs.

Evident, toată lumea poate vota şi în concursul larg, care e în desfăşurare pe pagina Automarket.ro de pe Facebook.

Acesta este noul Scirocco

blog

Mi-au trebuit doar două secunde pentru a vedea evoluţia designului actual Volkswagen. Şi evoluţia va începe, aşa cum este normal, cu Scirocco, modelul care a dat startul noii linii estetice în gama germanilor.

Conceptul XL1, prezentat de Volkswagen la Salonul Auto din Qatar, este scos în faţă prin tehnologia care duce la un consum amuzant de redus: 0.9 litri/100 km. Este un hibrid diesel interesant. Dar toată această tehnologie este împachetată într-o “coajă” în care se vede clar o evoluţie a actualului Scirocco. Şi, cu puţină imaginaţie, putem vedea ceva mai departe, admirând printre rânduri viitorul Golf 7.

În plus, conceptul prezentat de Volkswagen are un interior în care vedem cu toţii evoluţia consolei centrale şi a planşei de bord de astăzi. Este foarte probabil ca modelele Volkswagen să arate astfel într-un an-doi. Elementele exceptate din această logică sunt, evident, monitoarele care iau locul oglinzilor şi care proiectează imaginile laterale şi posterioare. În rest, acesta este viitorul gamei Volkswagen.

Şi arată bine.

interior

Steagul României, pe podiumul Dakar-ului

Mani Gyenes şi Marcel Butuza au dus steagul României pe podiumul Raliului Dakar, cea mai dificilă competiţie motorizată din lume, clasându-se pe locurile întâi şi al patrulea în categoria Maraton. Credeţi că merită, totuşi, nişte miliarde de aplauze şi câteva articole în care cea mai bună performanţă românească din istoria Raliului Dakar să fie expusă aşa cum trebuie?

Merită. Felicitări, băieţi!

Vectra Racing pe podiumul Dakar 2011

Bloggerii îşi aleg Maşina Anului în AUTOVOT 2011

Wood_Wallpaper_2-1600x1200

Astăzi a început Autovot 2011, concursul nostru anual în care publicul îşi alege maşinile preferate dintre cele lansate în România în cursul anului trecut. Iar pe lângă marea noutate din 2011 – mutarea paginii de vot pe Facebook, am venit cu o idee pe care sper s-o împărtăşesc cu aceia dintre voi care scriu pe blog.

Să facem Premiul Bloggerilor din România. În paralel. Să unim gaşca asta de bloggeri într-un juriu în care oricine are blog să fie membru. Şi oricine să poată vota, liber şi după preferinţe, maşinile pe care el le consideră cele mai bune din România.

Pe lângă onoarea de a face parte dintr-un juriu care va fi condus şi reprezentat la Gala Autovot de Chinezu, Piticu, Manafu, Bobby Voicu şi Cabral, cinci dintre cei mai cunoscuţi bloggeri din România, fiecare votant va avea câteva avantaje interesante.

În primul rând, fiecare dintre bloggerii care vor vota va fi invitat din oficiu la Gala Autovot, care va avea loc în 9 februarie la hotelul Ramada North din Bucureşti şi la care vor participa reprezentanţii mărcilor auto prezente în România. În al doilea rând, punem la bătaie o tabletă Allview Alldro cu Android 2.1 care se va acorda prin tragere la sorţi între cei care îşi vor expune preferinţele pe blogul propriu. Tragerea la sorţi va avea loc chiar la Gala Autovot.

CUM VOTEZI

Postezi pe blogul tău o însemnare între 17 ianuarie şi 6 februarie.

În AUTOVOT 2011 se votează la două categorii. Prima este DESIGN, iar fiecare dintre voi va trebui să aleagă primele trei locuri în topul preferinţelor din lista pe care o aveţi mai jos. A doua este CALITATE/PREŢ, iar modul de votare este identic – alegi primele trei maşini din lista de mai jos, specificând care e prima, a doua şi a treia.

La finalul postării explici oamenilor care te citesc ce e AUTOVOT 2011 şi unde are el loc, preferabil cu link spre aplicaţia noastră, să nu ne fi chinuit degeaba (e vorba de concursul pentru publicul larg, care se desfăşoară pe Facebook) şi îi inviţi pe ceilalţi bloggeri care te cunosc să voteze şi ei în concursul pentru bloggeri.

IMPORTANT!!! Nu uita să să introduci undeva în articolul tău un link spre această pagină, pentru că voi lua în considerare doar blogurile de la care primesc trackback pe această pagină. Dacă trackback-ul de la tine nu a apărut aici la o zi după ce ai postat, introdu manual, în secţiunea de comentarii, linkul spre pagina în care ţi-ai exprimat preferinţele.

CE MAŞINĂ CÂŞTIGĂ?

Fiecare loc 1 acordat de tine înseamnă 3 puncte în clasamentul general. Fiecare loc 2 înseamnă două puncte. Şi fiecare loc trei înseamnă un punct. Adunăm la finalul celor trei săptămâni de vot toate punctele din partea bloggerilor şi facem un clasament final. La Gala Autovot vor fi premiate primele trei modele în ordinea acestui clasament. Nu vom calcula până la acel moment punctajele, vreau ca rezultatul final să fie necunoscut până atunci. Evident, poţi calcula luând manual toţi votanţii, dar asta e simpla şi propria ta problemă.

Atât. Baftă. Ne vedem la Gala Autovot.

mare

Struţocămile

“Cel mai uşor este să creezi designul unor maşini foarte scumpe. Pentru că în acele cazuri nu ai constrângeri legate de preţ” – Walter de Silva, designerul-şef al Grupului Volkswagen.

Plecat probabil de la Aston martin Cygnet, pe care toată lumea auto îl priveşte cu uimire, groază, interes şi amuzament în acelaşi timp, arhitectul belgian Frederic Louis şi-a imaginat cum ar arăta alte modele de lux transformate în maşini de oraş. Au ieşit Bentley Continy Speed şi Maserati Turismini, două struţocămile care acum doi ani mi se păreau imposibile. Acum, după povestea cu Toyota iQ şi Aston Cygnet, îmi rezerv dreptul de a analiza de două ori înainte de a da un verdict…

Bentley-Conti-Speed

turismini800

Lucrare de control – 13 ianuarie

LancerCoaver

…sau Căderea Zidului Berlinului. Detalii AICI.

Încă şase zile până la startul Autovot 2011

Wood_Wallpaper_2-1600x1200

Am emoţii. Anul ăsta, Autovot 2011 – concursul nostru prin care voi, cei de acasă, alegeţi cele mai tari maşini lansate în România în cursul anului trecut – se schimbă şi devine un concurs MARE. Vor fi câteva schimbări interesante care privesc organizarea, participarea şi desfăşurarea concursului în sine, şi toate au rolul de a aduna mai mulţi români, mai mulţi votanţi în juriul nostru care anul trecut a adunat aproape 8000 de pasionaţi de maşini din toată ţara.

Sistemul va rămâne acelaşi: fiecare dintre voi va vota primele trei locuri la DESIGN şi primele trei locuri la CALITATE/PREŢ, alegând din lista de maşini lansate pe piaţă anul trecut şi pe care o vom publica luni, 17 ianuarie. Astfel, fiecare dintre voi va acorda 3 puncte, două puncte şi un punct unor maşini la DESIGN, respectiv 3 puncte, două puncte şi un punct la CALITATE/PREŢ. Evident, tot procesul va fi extrem de uşor, aşa cum v-am obişnuit.

În 2011 avem premii nu interesante, ci extrem de interesante. În plus, ca de obicei, depinde doar de voi să intraţi în posesia lor. Totul va fi foarte transparent, iar în lupta pentru premii vor intra cei care au avut inspiraţia de a alege exact ordinea maşinilor clasate la final pe primele trei locuri la ambele categorii. Deci totul e în mâinile voastre.

Vă veţi bate pentru tablete Allview cu Android 2.1, pentru sisteme GPS, pentru detectoare de radar, pentru machete auto de senzaţie, pentru PDA-uri, pentru vouchere (polish profesionist, folie profesională) şi pentru seturi de întreţinere a maşinii. Vă dau doar un exemplu: marele câştigător al concursului va primi o tabletă PC Android 2.1 Allview Alldro, un sistem GPS Navon şi un automodel profesional Porsche 911, acesta din urmă în valoare de 1000 RON.

Peste şase zile. Doar în Autovot 2011, cu şi pe Automarket.

Ce nu aveaţi voie să rataţi în săptămâna 3-9 ianuarie

LUNI

Testul lui Bogdan cu Jaguar XJ, un model care ne-a fascinat atât pe noi, cât şi pe cei care au avut norocul de a-l admira în parcarea redacţiei – LINK
Zece modele interesante care vor debuta în 2010, o analiză realizată de Sebastian – LINK

MARŢI

Feature-ul “De ce circulăm pe partea din dreapta a şoselei” ne-a dus prin istoria traficului mondial şi am aflat cum am ajuns să circulăm diferit faţă de englezi – LINK

MIERCURI

Sebastian ne-a explicat cum funcţionează sistemul My BMW Remote, “inventat” recent de inginerii mărcii germane. – LINK
Daniel ne-a dus prin culisele Formulei 1 şi ne-a făcut cunoştinţă cu Hermann Tilke, constructorul de circuite. – LINK

JOI

Un top al celor de la MSN ne-a arătat cele mai frumoase maşini de pe piaţă în acest moment. Fără a avea pretenţia că e universal valabil. – LINK
Bogdan ne-a prezentat testul său cu Infiniti G37x, pe care l-a numit o armă eficientă anti-arieni. Interesant. – LINK

VINERI

Primul episod al unei noi rubrici de Sfaturi şi Idei ne prezintă o soluţie inedită de protecţie a maşinilor: copertinele auto. – LINK

SÂMBĂTĂ ŞI DUMINICĂ

Cornel ne-a prezentat primul Ford Focus electric, versiunea fără emisii a compactei americane, gata de lansare la Detroit – LINK
Anul 2011 ne va aduce multe filme interesante care vor avea maşini de toate tipurile în prim-plan. Am făcut un TOP 5 al acestora. – LINK

Începem bine pe Automarket.ro

Începând din 2011, Automarket vă va oferi cel puţin câte un articol exclusiv pe zi. Vom avea teste luni şi joi, vom avea un feature marţea (astăzi aţi putut să citiţi despre cum a evoluat traficul de pe banda stângă pe banda dreaptă), vom avea un articol care va explica pe larg în fiecare miercuri câte un sistem/gadget dezvoltat de marii producători auto  şi vom avea un articol How To în fiecare vineri. În plus, Daniel vă va prezenta miercurea, pe secţiunea de Formula 1, un articol de fond despre eroii, circuitele, maşinile şi oamenii care şi-au adus aportul la dezvoltarea acestui sport.

Evident, pe lângă toate aceste articole, ştirile importante ale lumii auto vă aşteaptă zilnic pe Automarket. Tot aici veţi putea să savuraţi o secţiune 100% nouă pe Automarket pe care o vom lansa în ianuarie şi pe care o vom dezvolta în continuare.

Vine, la mijlocul acestei luni, şi Autovot 2011, concursul nostru anual în care voi veţi putea alege cea mai tare maşină lansată în cursul anului trecut în România.

Deci facem treabă. Staţi prin zonă, vi se pregătesc lucruri.

10 concluzii triste de sezon

Nu am circulat mult în perioada Sărbătorilor. Vreo 2000 de kilometri în total. Dar sunt nevoit să subliniez, pentru a mia oară, câteva particularităţi ale traficului, şoferilor şi şoselelor din România în sezonul rece.

1. Pneurile de iarnă nu înseamnă că poţi să rulezi cu 120 km/h pe o şosea acoperită complet cu zăpadă. Pneurile de iarnă combinate cu zăpadă pe şosea îndeamnă la ceva mai multă atenţie decât de obicei. Tocmai pentru că există şanţuri în care ţi-ai putea petrece Sărbătorile. Aşa cum i s-a întâmplat unui Passat care a ignorat această lege nescrisă a fizicii. Asta e vecină cu cei care au SUV-uri şi îi dau 100 la oră prin gropi. Oameni buni, maşinile alea-s făcute pentru a urca încet şi sigur, nu pentru a merge prin gropi rapid.

2. Apărătorile din spatele pneurilor trebuie să fie standard pe maşinile vândute în România. În trafic e colaborare, nu haiducie. Nu faci ce vrei.

3. (strâns legat de 2) Preţurile lichidului de parbriz în benzinăriile româneşti sunt nesimţit de exagerat de mari. Nu se poate (subliniez: NU SE POATE) să dai 30 de lei pe doi litri de apă de parbriz în condiţiile în care aceşti doi litri îţi ajung fix zece kilometri dacă ai ghinionul de a rula în spatele unor maşini mari, de exemplu. Ajungi să plăteşti mai mult pe lichidul de parbriz decât pe combustibil. Suntem cretini?

4. Curăţarea şoselelor se face, la noi, în funcţie de zone şi priorităţi. E absolut ok să te asiguri că şoseaua este curată la urcarea unor serpentine, dar nu e deloc ok să te bagi în seamă DOAR acea porţiune de şosea şi să-ţi bagi picioarele elegant în restul. Pentru că zona aia are 3 kilometri, iar drumul parcurs de o maşină în ziua respectivă are câteva sute de kilometri. Sau mii.

5. (strâns legat de 4) Aveţi mai jos două imagini. Una e din zona Oradei, una e de la 25 de kilometri mai încolo, în Ungaria. 25 de kilometri şi 30 de minute! Aceleaşi condiţii atmosferice, aceeaşi temperatură. Îmi scapă ceva?

Untitled-1

6. Proprietarii de SUV-uri care sunt depăşiţi pentru că se mişcă ca melcii (eventual vorbesc la telefon în timpul ăsta) şi apoi au impresia că ai atentat la ego-ul personal, deci vor să te depăşească din nou imediat, indiferent de consecinţe, sunt nişte cretini.

7. În sensul giratoriu, dacă sunt două sau trei benzi, ţine-ţi dracu’ banda. It’s that easy.

8. Nu există Dacie veche care să frâneze bine. Am asistat la o scenă desprinsă din filmele cu Hitchcock în care un break vechi de cel puţin 20 de ani a frânat în faţa unei treceri de pietoni şi a dansat de fund printre cei de pe trecere până a trecut de ei, cu roţile blocate şi oprit de-a latul. Pe jos era gheaţă, evident, iar el rula pe slick-uri, că era un fel de Hamilton al transportatorilor de pui. Chiar nu se pot ţine pe margine maşinile astea? Ne omoară, la naiba!

9. Degeaba îţi cumperi maşină cu emisii coborâte, cu filtru de particule şi – eventual – cu propulsie hibridă sau electrică, dacă orice maşină de peste 7 tone scoate un fum care ar omorî jumătate din Atlantic dacă ar rula pe sub apă.

10. Degeaba îţi cumperi maşină cu 18 airbag-uri şi cu patruzeci de miliarde de sisteme active de siguranţă dacă nu ştii să frânezi înainte de curbă. Ninciun sistem de siguranţă nu înlocuieşte propriul creier.