Meşter

Am fost razbunati! Intr-un exces de zel absolut normal si logic, cei care te intreaba de fiecare data cand te opresc pentru depasirea vitezei “Bai, te crezi Schumacher?!” l-au oprit pe insusi Michael Schumacher. S-a intamplat in Germania, unde septuplul campion mondial de Formula 1 a fost prins cu 140 km/h intr-o zona unde limitarea era de 100.

Pentru amatorii de statistica, neamtul conducea un A4 Cabrio. Cu soft-top-ul ridicat. Si, in sfarsit, intrebarea de la inceputul textului are si un raspuns pe masura: “Aham. Scuzati.”

Episod tipic romanesc in weekend, in timp ce fredonam soselele tarii. La un moment dat, in fata mea circula o utilitara de clasa medie. Un Van alb care cara marfa, cel mai probabil. Din stanga sensului nostru de mers, taind banda de pe contrasens, iese o basculanta cu poalele pe jos, vai de viata ei, care de abia se tara dar care si-a pus in cap sa depaseasca utilitara. Am franat si am urmarit spectacolul.

Desi din sens opus se apropia nebunia, soferul basculantei a ambalat motoarele, a umplut valea cu fum negru si i-a dat blana pe langa van, al carui sofer ramasese probabil masca si care n-a avut ce sa faca decat sa franeze. Oricum, a fost mai bine decat sa se agite putin si sa il vada pe ala cu basculanta plantat in masinile care veneau pe contrasens. Mi-am facut vreo saptespe cruci si am ramas interzis, la fel cum ar fi ramas orice om normal.

Soferul utilitarei – si cel din dreapta sa – au avut insa o alta idee. Cateva sute de metri mai incolo, van-ul s-a angajat in (re)depasirea basculantei care isi voma rinichi pe sosea si, cand a ajuns perfect paralel cu acesta, pasagerul din dreapta a deschis geamul si a aruncat cu putere un obiect neidentificat in geamul lateral al acestuia. A adaugat apoi, ca bonus, cateva cuvinte din poeziile lui Brumaru, pentru a se asorta cu peisajul. Si dus a fost.

In rest, peisajul a fost misto.

Bucharest Challenge s-a terminat si odata cu acest eveniment a mai trecut un an in care bucurestenii se agita ca sifonul fara motiv, pilotii ajung la Bucuresti fara a sti exact care-i faza cu tara si orasul asta iar noi ne uitam la piloti fara a-i cunoaste si fara a sti cine e favorit si cine nu. Pe scurt, in weekendul Bucharest Challenge e o mare agitatie fara ca cineva sa aiba vreun motiv in acest sens.

Bucurestenii au ridicat, vor ridica si ridica in continuare glasul in legatura cu locul desfasurarii curselor. Principalul motiv e poluarea, fonica si a aerului. In principiu, contestatarii isi varsa oful cu o mana in ziare si la TV in timp ce cu cealalta mana isi arunca gunoiul pe unde-apuca. In timp ce in fiecare dimineata isi desfac Dacia din ‘76 si incep sa bata in metalele alea incat, vorba unui vecin al meu, masina aia o sa ajunga o mare valoare la cati cumparatori o doresc. Doar pentru a o duce cat mai departe de bloc.

Pe de alta parte, FIA GT este un eveniment in care nimeni nu cunoaste pe nimeni. Cultura evenimentului nu exista la noi, pentru ca acesta nu este deloc, dar absolut deloc promovat. Altfel spus, am ajuns ieri intr-o situatie geniala. In timp ce urmaream, in Centrul de Presa, desfasurarea cursei de Formula 1 de la Valencia pe laptop-ul meu, langa mine s-au asezat civilizat vreo trei piloti. L-am recunoscut doar pe Andrea Bertolini, cel care castigase anul trecut si care a avut amabilitatea de a-mi acorda un interviu la acea ora. In rest, multi baieti care tocmai incheiasera cursa FIA GT si care, teoretic, ar fi trebuit sa fie vedetele competitiei. Am stat langa ei, am urmarit cateva tururi din cursa de F1 de la Valencia, dupa care ei au fost nevoiti sa mearga la conferinta de presa. De-abia aici am vazut ca langa mine se asezasera unul dintre baietii care au castigat cursa si un brazilian care a reusit sa termine pe locul al doilea. La iesirea de la conferinta, brazilianul – pe numele sau Alexandre Negrao, care a concurat pe unul dintre Maserati-urile MC12 – a ramas langa mine cateva minute in plus pentru a vedea finalul cursei de la Valencia. A inceput sa stranga din pumni cand il vedea pe Felipe Massa defiland la Valencia. Si acum, interviu:

- Are you from Brazil?
- Yeah! It’s obvious, huh?
- Kind of. So… road circuit here, road circuit in Valencia. Which are the main differences?
- The circuit in Bucharest is so bumpy. It cannot host a Formula 1 race, for example.
- How was your race?
- Great, I enjoyed it. Do you have some work to do? I can go and let you alone.
- No, it’s OK. I’ve already written about your race.
- Great. Where’s Kimi?
- He’s out. His engine blew.
- Oh… he’s out this season. He’s not in it anymore.
- Well, you know it better, you’re a driver, right? Why aren’t you in Formula 1? I guess every driver dreams to be there.
- I was close one, but now it’s too late. I’m having fun with the GT cars.
- Cool. Good luck then.
- Thanks. Who are you writing for?
- A Romanian automotive website, Automarket.ro
- Great. Cheers to your readers.
- Thanks. I will write about this.
- Good. Bye, man.

Bucharest Challenge incepe astazi pe circuitul din jurul Palatului Parlamentului. Automarket se afla la locul faptei si va va prezenta tot ce se intampla la Bucuresti, in cel mai important eveniment auto din acest an. Va vom arata, prin fotografii, tot ce e bine si ce e rau, tot ce e frumos si mai putin frumos, tot ce e cald si mai putin cald la Challenge. Stati langa Automarket.

23 a fost o cifra extrem de iubita de Marele Fiu al Partidului. In documentarea pentru Ziua Dacia – Automarket a sarbatorit asa cum se cuvine cei 40 de ani de istoria ai Dacia printr-o zi dedicata istoriei modelelor marcii – am trecut printr-o multime de informatii, unele mai importante, altele nu, unele mai amuzante, altele nu.

Ce am observat insa a fost faptul ca Nicolae Ceausescu a incercat sa faca din fiecare 23 august o zi speciala din toate punctele de vedere. Fiecare lansare care a avut loc inainte de Revolutie in gama Dacia trebuia sa aiba loc in data de 23 august sau, daca nu era posibil, in apropierea datei respective. pana si lansarea primului model Dacia a coincis cu o mare pacaleala istorica. Desi in carti scrie ca prima masina facuta ever de Dacia – un 1100 – i-a fost daruita lui nea Caisa in 20 august, ziua in care el a primit masina a fost de fapt 3 august. E adevarat, productia de serie a inceput chiar in 20, pentru ca istoria sa nu se imbete cu totul.

Un episod incredibil a avut loc in timpul sedintei de proiect a carui rol principal a fost jucat de ceea ce avea sa devina noul Dacia 500 sau, asa cum e cunoscut in popor, Lastun. Desi sedinta avea loc in martie, Ceausescu le-a ordonat inginerilor sa termine proiectul “masinii care consuma putin” pana in 23 august, cand trebuia ca aceasta sa fie lansata. Normal, inginerii nu au avut de ales si au creat ceea ce mai tarziu avea sa devina un proiect promitator cu sfarsit inuman de prost din cauza grabei cu care a fost realizat. 

Nu credeti, totusi, ca renasterea unui model de oras foarte ieftin (4000-5000 de euro) ar sparge astazi piata in Romania? Chit ca ii spune Dacia Lastun?

P.S. Pentru a celebra asa cum se cuvine ziua, am publicat in cursul zilei de astazi, in sectiunea speciala Dacia – 40 de ani, fix 23 de articole legate de modelele marcii romanesti. Sa fie primite!

Acum exact 40 de ani incepea o poveste care, cu bunele si cu relele ei, reprezinta excelent Romania in lume. Poate cel mai bine intre toate brandurile existente in spatiul delimitat de istoria Carpatilor si a Dunarii. Acum fix 40 de ani, la Colibasi, Mioveni, Arges, se deschidea uzina Dacia si incepea ceea ce a debutat cu simpaticul 1100, a continuat cu eternele 1300, 1310, si asa mai departe, si a ajuns astazi la Sandero.

Automarket v-a pregatit astazi o zi speciala, in care veti putea vedea fotografii, istorii, filme si o multime de surprize legate de singura marca auto care produce in acest moment in tara noastra. Ne simtim datori sa facem asta pentru ca, fara Dacia, am fi asemenea multor tari din jurul nostru care nu au nimic al lor ci, eventual, imprumuta de la altii. Si nu, Renault nu ne imprumuta, ne da pur si simplu. Si ia altceva. Dar asta e o alta poveste.

Aviz amatorilor de intrebari, pertinente sau nu: nu, nu ne-a platit nimeni pentru asta. Dar Automarket si celelalte publicatii auto din Romania ar trebui sa multumeasca unui brand prin care traim cu totii. Am pregatit de ceva vreme surprizele de astazi, asa ca daca altii afla de la noi faptul ca astazi sarbatorim 40 de ani de Dacia, enjoy it.

Hai ai nostri!

Seria “Pe unde-si mai spala romanul masina” continua cu rubrica “Scrisori de la cititori”. Lamborghini-ul spalat la galeata cu apa din fantanile arteziene de pe Bulevardul Unirii din Bucuresti au facut furori pe internet, astfel ca unii dintre cititorii nostri s-au pus pe treaba si ne trimit fotografii cu alti marlani care in loc sa dea 10 lei la spalatorie isi cumpara douazeci de fleici si treizeci de mii de mici ca sa isi infrupte familia. Iar masina isi gaseste locul perfect in albia paraului, a carui apa de munte se simte excelent pe nuanta Blue Flow a vopselei. Si pana la urma, ce-a facut rau? E noroi si sunt tantari, ca doar de aia avem 300 pe bord. Si ce e din tarana in tarana se intoarce.

M-as ruga ca omul nostru sa isi lipeasca masina de vreun fund de apa din argila, insa mi-e ca daca cheama vreun tractor sa il scoata strica ecosistemul. Asa ca nu ii uram decat de bine.

Hai Romania! Hai ai nostri!

Multumim pentru fotografii, Monica. Daca aveti alte imagini cu marlani care spala masinile prin te miri ce locuri, turnati tot la contact@automarket.ro. Sa dam cu jetul in ei!

Stiti cu ce seamana povestea pe care v-o prezentam astazi cu baiatul care isi spala Lamborghini-ul Gallardo de 200.000 de euro cu apa de la fantanile din Bucuresti adusa cu galeata? Cu Audi-ul A6 care a oprit astazi la o benzinarie langa mine si al carui sofer i-a ordonat unuia dintre angajatii statiei de alimentare, pe un ton imperativ, sa ii bage “de 200, de aia de 95″. Intrebarea a venit normal, logic si extrem de pertinent: “de 200 de RON?” Raspunsul-satar: “Nu, bre, de 200 de mii. Repede!”. Si dus a fost. Duca-se!

Later edit: Si Zoso vorbeste de spalatorii auto ad-hoc pentru modele care in loc sa incapa pe mana ratanilor ar fi fost mai bine sa ramana in showroom.

Din punctul meu de vedere, Porsche Cayenne a intinat marca din Stuttgart la aparitia sa. O marca eminamente sport, cu o istorie liniara extrem de clara, a devenit dintr-o data complexa. Am acceptat pana la urma ideea in speranta ca Porsche se va scoate pe plan financiar cu noul SUV. Si a facut-o cu stil. Cayenne a reusit sa scoata bani – bani multi – din Cayenne si compromisul avea dintr-o data un scop.

Acum, Porsche a anuntat, prin vocea lui Wendelin Wiedeking, seful marcii, ca va dezvolta un diesel pentru acelasi Cayenne. Dupa Subaru, a carui reduta a cazut anul trecut, Porsche ramanea ultimul supravietuitor al erei pe benzina. Dar s-a dus si aceasta poveste. De acum, dezvoltam cu totii tractoare.

Apropo, nici nu se putea mai bine: primul diesel Porsche va fi montat pe primul SUV Porsche. Experimente pe cord deschis. In timpul asta, inginerii adevarati isi vad de treaba lor si dezvolta in continuare, 100% pur, restul gamei. In amintirea lui Ferry.

Continuarea insemnarii de ieri. De aceasta data o luam invers.

Cehia (intors): In apropiere de Brno am dat de aglomeratie pe autostrada. Nimic senzational, baietii lucrau sambata pentru a repara ceea ce la noi ar fi o sosea perfecta. Am stat mai bine de 45 de minute pe o banda, fara a indrazni sa ma infiltrez in stil romanesc din simplul motiv ca ceilalti participanti la trafic isi vedeau de treaba si inaintau, in ritm propriu, fiecare pe banda sa. Nicio tentativ de slalom urias, nicio maladie a vacii nebune printre cei de la volan, niciun animal care sa adoarma cu creierul pe claxon. Normal, banda de urgenta a ramas libera. Cu exceptia momentelor (de fapt a fractiunilor de moment) in care un Q7 cu numar de Polonia a trecut in tromba pe langa nefericitii de la coada.
Apropo de Polonia, la Gradina Zoologica din Brno asteptam ca un sofer civilizat ca un ceh sa isi elibereze locul de parcare, iar un polonez cu fata nervoasa a intrat fara jena in fata. Sunt pacifist din fire, asa ca un simplu bilet cu “Repeat after me: I won’t park in someone else’s parking place from now on”, lasat in stergatoare, ar fi trebui sa rezolve problema.

Slovacia (intors): Am trecut in tromba prin Slovacia la intoarcere, am oprit doar la o benzinarie pentru cateva doze de Red Bull (dozele mari, de 337 ml, sunt la acelasi pret la care gasesti la noi dozele mici, de 250). Asa ca nu pot sa va spun decat ca autostrada slovaca e mai buna ca suprafata decat cea din Cehia.

Ungaria (intors): Dupa Budapesta, unde se termina autostrada, incepe din nou ritmul 50-90 prin localitati, respectiv prin afara lor. De aceasta data nu m-am plictisit insa. Am avut tovarasi de drum excelenti care se intorceau din Italia cu numere de Torino, Napoli si Roma si care si-au cumparat masini fara becuri de semnalizare. Pentru ca nu au nevoie de ele atunci cand depasesc (cate 10, ca oile), cand opresc la marginea padurii sa-si potoleasca vezica, c-asa au invatat ei in tarile civilizate in care fac bani, sau cand se baga in coloana. Supershow gratis.

Romania (intors): Ma inverzesc de fiecare data cand ma gandesc ca dau iar de gropi. Iar daca aveti norocul de a ajunge in zona Gherla-Dej, veti vedea ca am dreptate. Soseaua pare lasata in spate de o flota de tancuri din care cad bale din otel iar peisajele sunt dezolante, cel putin in zona Dejului, unde pute de-ti ia ochii din cauza fabricii de faina sau ceva de genul asta. Mi s-a facut foame la un moment dat si am incercat sa ochesc un loc langa sosea in care sa fiu sigur ca nu mananc lemne fierte si vopsite. Nicio sansa. Mai ales ca era sambata, iar romanii se casatoreau vrac. Asa ca va dau o idee de afacere: un lant de restaurante identice atarnat pe toate soselele Romania, la distanta de 50-100 de kilometri. Cred ca daca lumea ar sti ca acolo se mananca bine si sigur ar fi plin. Fara exceptie.

Hai ai nostri!