Meşter

Avem o problema. Test-drive-urile pe care Automarket le face in fiecare saptamana se lovesc, de ceva vreme, de o problema: faptul ca masinile trebuie luate de la dealeri/importatori vinerea si duse inapoi lunea. Vorbim, adica, de exact acele perioade de trafic maxim inspre iesirile orasului, locuri in care, de obicei, se afla si masinile pe care trebuie sa le ridicam.

Astazi, de exemplu, nu a fost de ajuns ca lunea sa fie luni si atat. S-a mai nimerit (e o data pe an, macar acum sa scriu despre asta) ca lunea asta sa coincida cu 15 septembrie. Termenul de dictionar care surprinde cel mai bine situatia de azi e “haos”. Am avut de traversat, in aceste conditii, Bucurestiul. Dus-intors. Double trouble.

La dus am facut o ora si 45 de minute. La intors am facut fix 35 de minute. O situatie paradoxala foarte des intalnita la noi, care ar trebui de altfel sa fie brevetata de primarie. Si stiti la ce ma gandeam in timp ce stateam pe o sina de tramvai care se transforma pe unul dintre bulevarde in banda get-beget?

In timp ce la noi se inghesuie toti ca fasolea-ntr-un cazan de la armata, in timp ce unii opresc masina in mijlocul intersectiei pentru a incepe sa filosofeze pe teme ecumenice cu soferul din spate pentru ca doua sabii nu incap in aceeasi teaca, in timp ce avem o tara in care masinile se spala in rau, capotele se zgarie cu cheia, se fura oglinzile, parbrizele sunt pline de cruci care mai mult te baga in groapa decat te scot, Europa traieste pe alt palier.

Cum Dumnezeu sa ne intereseze verdele, ecologia, liniile verzi desenate in forma de valuri pe masini, dioxidul de carbon pe kilometru si altele de genul asta atunci cand singurele noastre griji sunt evitarea flegmelor celor din jur si mersul cu grija, pentru ca sinele de tramvai pot genera pene de cauciuc cand nu te astepti? Nu, pe bune, chiar credeti ca pe oamenii din cozile astea idioate ii mai intereseaza cat dracu’ emite fiecare masina din jurul sau?

Astazi de dimineata, dis de dimineata, am avut parte de o experienta aproape paranormala. S-a intampla la Gara de Nord, acolo unde am fost nevoit sa imi parchez masina in parcarea din fata intrarii inspre ghisee.

Acea parcare este una cu plata. Scrie pe un indicator special conceput pentru asta. Niciodata nu am vazut insa un oficial cu insemnele unei companii care sa ma taxeze si sa imi acorde o chitanta pentru timpul petrecut in incinta garii. Dau in schimb, de fiecare data, de doua persoane de etnie incerta care isi fac veacul pe acolo si care colecteaza bani de la cei care parcheaza in zona fie ca e cazul, fie ca nu. De exemplu, eu am parcat azi intr-un spatiu gol langa care mai erau inca alte cateva zeci de spatii goale. Nicio problema sa gasesc, deci, un loc al meu, mai ales ca era ora 5.

La zece secunde dupa ce am iesit din masina am fost insa intampinat cu traditionalul si ospitalierul “Baiatu’, noua nu ne dai nimic sa avem grija de masina?”. M-am uitat urat la ei iar femeia colorata s-a uitat pe langa mine din cauza unui defect de vedere. A repetat intrebarea, ceva mai apasat si subliniind doar partea importanta: “Ne dai si noua?”. Nu le-am raspuns si, cu ochii impleticiti de somn, m-am indreptat spre gara. Le-am aruncat doar un “Cand vin” din mers, garantul faptului ca nu imi gasesc masina transformata in perete de graffiti.

M-am intors in jumatate de ora. Parcarea era plina spre aglomerata. Nu mai eram singur, nu imi mai era somn si caram bagaje. Oamenii erau ocupati sa ii aseze pe altii in sloturile libere din parcare, astfel ca am primit doar un “Gata?” din mers. Am raspuns simplu, inainte sa bag a-ntaia: “Da. Merci”.

Intrebare: cat timp le ia sa imi uite numarul, pentru a putea parca si eu, ca oamenii, intr-un loc public fara ca cineva sa isi aduca aminte de faptul ca intr-una dintre zile, in jurul orei 5, cineva a refuzat sa le acorde taxa de protectie?

P.S. Intr-una dintre datile trecute le-am dat un leu si mi s-a spus ca e prea putin. Prea putin in comparatie cu ce?

Am fost razbunati! Intr-un exces de zel absolut normal si logic, cei care te intreaba de fiecare data cand te opresc pentru depasirea vitezei “Bai, te crezi Schumacher?!” l-au oprit pe insusi Michael Schumacher. S-a intamplat in Germania, unde septuplul campion mondial de Formula 1 a fost prins cu 140 km/h intr-o zona unde limitarea era de 100.

Pentru amatorii de statistica, neamtul conducea un A4 Cabrio. Cu soft-top-ul ridicat. Si, in sfarsit, intrebarea de la inceputul textului are si un raspuns pe masura: “Aham. Scuzati.”

Episod tipic romanesc in weekend, in timp ce fredonam soselele tarii. La un moment dat, in fata mea circula o utilitara de clasa medie. Un Van alb care cara marfa, cel mai probabil. Din stanga sensului nostru de mers, taind banda de pe contrasens, iese o basculanta cu poalele pe jos, vai de viata ei, care de abia se tara dar care si-a pus in cap sa depaseasca utilitara. Am franat si am urmarit spectacolul.

Desi din sens opus se apropia nebunia, soferul basculantei a ambalat motoarele, a umplut valea cu fum negru si i-a dat blana pe langa van, al carui sofer ramasese probabil masca si care n-a avut ce sa faca decat sa franeze. Oricum, a fost mai bine decat sa se agite putin si sa il vada pe ala cu basculanta plantat in masinile care veneau pe contrasens. Mi-am facut vreo saptespe cruci si am ramas interzis, la fel cum ar fi ramas orice om normal.

Soferul utilitarei – si cel din dreapta sa – au avut insa o alta idee. Cateva sute de metri mai incolo, van-ul s-a angajat in (re)depasirea basculantei care isi voma rinichi pe sosea si, cand a ajuns perfect paralel cu acesta, pasagerul din dreapta a deschis geamul si a aruncat cu putere un obiect neidentificat in geamul lateral al acestuia. A adaugat apoi, ca bonus, cateva cuvinte din poeziile lui Brumaru, pentru a se asorta cu peisajul. Si dus a fost.

In rest, peisajul a fost misto.

Bucharest Challenge s-a terminat si odata cu acest eveniment a mai trecut un an in care bucurestenii se agita ca sifonul fara motiv, pilotii ajung la Bucuresti fara a sti exact care-i faza cu tara si orasul asta iar noi ne uitam la piloti fara a-i cunoaste si fara a sti cine e favorit si cine nu. Pe scurt, in weekendul Bucharest Challenge e o mare agitatie fara ca cineva sa aiba vreun motiv in acest sens.

Bucurestenii au ridicat, vor ridica si ridica in continuare glasul in legatura cu locul desfasurarii curselor. Principalul motiv e poluarea, fonica si a aerului. In principiu, contestatarii isi varsa oful cu o mana in ziare si la TV in timp ce cu cealalta mana isi arunca gunoiul pe unde-apuca. In timp ce in fiecare dimineata isi desfac Dacia din ‘76 si incep sa bata in metalele alea incat, vorba unui vecin al meu, masina aia o sa ajunga o mare valoare la cati cumparatori o doresc. Doar pentru a o duce cat mai departe de bloc.

Pe de alta parte, FIA GT este un eveniment in care nimeni nu cunoaste pe nimeni. Cultura evenimentului nu exista la noi, pentru ca acesta nu este deloc, dar absolut deloc promovat. Altfel spus, am ajuns ieri intr-o situatie geniala. In timp ce urmaream, in Centrul de Presa, desfasurarea cursei de Formula 1 de la Valencia pe laptop-ul meu, langa mine s-au asezat civilizat vreo trei piloti. L-am recunoscut doar pe Andrea Bertolini, cel care castigase anul trecut si care a avut amabilitatea de a-mi acorda un interviu la acea ora. In rest, multi baieti care tocmai incheiasera cursa FIA GT si care, teoretic, ar fi trebuit sa fie vedetele competitiei. Am stat langa ei, am urmarit cateva tururi din cursa de F1 de la Valencia, dupa care ei au fost nevoiti sa mearga la conferinta de presa. De-abia aici am vazut ca langa mine se asezasera unul dintre baietii care au castigat cursa si un brazilian care a reusit sa termine pe locul al doilea. La iesirea de la conferinta, brazilianul – pe numele sau Alexandre Negrao, care a concurat pe unul dintre Maserati-urile MC12 – a ramas langa mine cateva minute in plus pentru a vedea finalul cursei de la Valencia. A inceput sa stranga din pumni cand il vedea pe Felipe Massa defiland la Valencia. Si acum, interviu:

- Are you from Brazil?
- Yeah! It’s obvious, huh?
- Kind of. So… road circuit here, road circuit in Valencia. Which are the main differences?
- The circuit in Bucharest is so bumpy. It cannot host a Formula 1 race, for example.
- How was your race?
- Great, I enjoyed it. Do you have some work to do? I can go and let you alone.
- No, it’s OK. I’ve already written about your race.
- Great. Where’s Kimi?
- He’s out. His engine blew.
- Oh… he’s out this season. He’s not in it anymore.
- Well, you know it better, you’re a driver, right? Why aren’t you in Formula 1? I guess every driver dreams to be there.
- I was close one, but now it’s too late. I’m having fun with the GT cars.
- Cool. Good luck then.
- Thanks. Who are you writing for?
- A Romanian automotive website, Automarket.ro
- Great. Cheers to your readers.
- Thanks. I will write about this.
- Good. Bye, man.

Seria “Pe unde-si mai spala romanul masina” continua cu rubrica “Scrisori de la cititori”. Lamborghini-ul spalat la galeata cu apa din fantanile arteziene de pe Bulevardul Unirii din Bucuresti au facut furori pe internet, astfel ca unii dintre cititorii nostri s-au pus pe treaba si ne trimit fotografii cu alti marlani care in loc sa dea 10 lei la spalatorie isi cumpara douazeci de fleici si treizeci de mii de mici ca sa isi infrupte familia. Iar masina isi gaseste locul perfect in albia paraului, a carui apa de munte se simte excelent pe nuanta Blue Flow a vopselei. Si pana la urma, ce-a facut rau? E noroi si sunt tantari, ca doar de aia avem 300 pe bord. Si ce e din tarana in tarana se intoarce.

M-as ruga ca omul nostru sa isi lipeasca masina de vreun fund de apa din argila, insa mi-e ca daca cheama vreun tractor sa il scoata strica ecosistemul. Asa ca nu ii uram decat de bine.

Hai Romania! Hai ai nostri!

Multumim pentru fotografii, Monica. Daca aveti alte imagini cu marlani care spala masinile prin te miri ce locuri, turnati tot la contact@automarket.ro. Sa dam cu jetul in ei!

Stiti cu ce seamana povestea pe care v-o prezentam astazi cu baiatul care isi spala Lamborghini-ul Gallardo de 200.000 de euro cu apa de la fantanile din Bucuresti adusa cu galeata? Cu Audi-ul A6 care a oprit astazi la o benzinarie langa mine si al carui sofer i-a ordonat unuia dintre angajatii statiei de alimentare, pe un ton imperativ, sa ii bage “de 200, de aia de 95″. Intrebarea a venit normal, logic si extrem de pertinent: “de 200 de RON?” Raspunsul-satar: “Nu, bre, de 200 de mii. Repede!”. Si dus a fost. Duca-se!

Later edit: Si Zoso vorbeste de spalatorii auto ad-hoc pentru modele care in loc sa incapa pe mana ratanilor ar fi fost mai bine sa ramana in showroom.

Din punctul meu de vedere, Porsche Cayenne a intinat marca din Stuttgart la aparitia sa. O marca eminamente sport, cu o istorie liniara extrem de clara, a devenit dintr-o data complexa. Am acceptat pana la urma ideea in speranta ca Porsche se va scoate pe plan financiar cu noul SUV. Si a facut-o cu stil. Cayenne a reusit sa scoata bani – bani multi – din Cayenne si compromisul avea dintr-o data un scop.

Acum, Porsche a anuntat, prin vocea lui Wendelin Wiedeking, seful marcii, ca va dezvolta un diesel pentru acelasi Cayenne. Dupa Subaru, a carui reduta a cazut anul trecut, Porsche ramanea ultimul supravietuitor al erei pe benzina. Dar s-a dus si aceasta poveste. De acum, dezvoltam cu totii tractoare.

Apropo, nici nu se putea mai bine: primul diesel Porsche va fi montat pe primul SUV Porsche. Experimente pe cord deschis. In timpul asta, inginerii adevarati isi vad de treaba lor si dezvolta in continuare, 100% pur, restul gamei. In amintirea lui Ferry.

Continuarea insemnarii de ieri. De aceasta data o luam invers.

Cehia (intors): In apropiere de Brno am dat de aglomeratie pe autostrada. Nimic senzational, baietii lucrau sambata pentru a repara ceea ce la noi ar fi o sosea perfecta. Am stat mai bine de 45 de minute pe o banda, fara a indrazni sa ma infiltrez in stil romanesc din simplul motiv ca ceilalti participanti la trafic isi vedeau de treaba si inaintau, in ritm propriu, fiecare pe banda sa. Nicio tentativ de slalom urias, nicio maladie a vacii nebune printre cei de la volan, niciun animal care sa adoarma cu creierul pe claxon. Normal, banda de urgenta a ramas libera. Cu exceptia momentelor (de fapt a fractiunilor de moment) in care un Q7 cu numar de Polonia a trecut in tromba pe langa nefericitii de la coada.
Apropo de Polonia, la Gradina Zoologica din Brno asteptam ca un sofer civilizat ca un ceh sa isi elibereze locul de parcare, iar un polonez cu fata nervoasa a intrat fara jena in fata. Sunt pacifist din fire, asa ca un simplu bilet cu “Repeat after me: I won’t park in someone else’s parking place from now on”, lasat in stergatoare, ar fi trebui sa rezolve problema.

Slovacia (intors): Am trecut in tromba prin Slovacia la intoarcere, am oprit doar la o benzinarie pentru cateva doze de Red Bull (dozele mari, de 337 ml, sunt la acelasi pret la care gasesti la noi dozele mici, de 250). Asa ca nu pot sa va spun decat ca autostrada slovaca e mai buna ca suprafata decat cea din Cehia.

Ungaria (intors): Dupa Budapesta, unde se termina autostrada, incepe din nou ritmul 50-90 prin localitati, respectiv prin afara lor. De aceasta data nu m-am plictisit insa. Am avut tovarasi de drum excelenti care se intorceau din Italia cu numere de Torino, Napoli si Roma si care si-au cumparat masini fara becuri de semnalizare. Pentru ca nu au nevoie de ele atunci cand depasesc (cate 10, ca oile), cand opresc la marginea padurii sa-si potoleasca vezica, c-asa au invatat ei in tarile civilizate in care fac bani, sau cand se baga in coloana. Supershow gratis.

Romania (intors): Ma inverzesc de fiecare data cand ma gandesc ca dau iar de gropi. Iar daca aveti norocul de a ajunge in zona Gherla-Dej, veti vedea ca am dreptate. Soseaua pare lasata in spate de o flota de tancuri din care cad bale din otel iar peisajele sunt dezolante, cel putin in zona Dejului, unde pute de-ti ia ochii din cauza fabricii de faina sau ceva de genul asta. Mi s-a facut foame la un moment dat si am incercat sa ochesc un loc langa sosea in care sa fiu sigur ca nu mananc lemne fierte si vopsite. Nicio sansa. Mai ales ca era sambata, iar romanii se casatoreau vrac. Asa ca va dau o idee de afacere: un lant de restaurante identice atarnat pe toate soselele Romania, la distanta de 50-100 de kilometri. Cred ca daca lumea ar sti ca acolo se mananca bine si sigur ar fi plin. Fara exceptie.

Hai ai nostri!

Un concediu petrecut in masina, prin partea estica a Europei, iti arata exact care e diferenta dintre ai nostri si ai lor in materie de oameni aflati in spatele volanului si nu numai. O sa o iau treptat.

Romania (dus): A plouat cu galeata, asa ca nu am vazut toate gropile in care am dat pana si cu mama suspensiilor, pentru ca toate craterele erau pline cu apa si se aflau la nivelul fostului asfalt. Am observat, in schimb, ca in Romania se munceste ciudat. In unele zone, pe una dintre benzile de mers, s-au sapat gropi si s-au pus semafoare electrice ori s-a aruncat la bataie un baiat cu o vesta reflectorizanta care tine in mana o paleta cu verde/rosu. Nu spun ca am vazut aceleasi gropi si la intoarcere (o saptamana e un termen genial de mare in Europa pentru a repara naiba stie ce se stricase acolo), ci ca indiferent de cat de mare era traficul in volum, baietii mei si semafoarele functionau in aceeasi cadenta. Nu conta ca intr-un sens asteptau doua masini si ca pe celalalt se inghesuia juma’ de planeta. Cele doua masini aveau acelasi timp de “verde” precum celelalte.

Ungaria (dus): Dupa ce in Romania esti depasit la mare arta de SUV-uri care trec prin tine, peste tine, pe sub tine (in principiu trec pe oriunde, in afara de locul prin care trebuie in mod normal sa depasesti), in Ungaria ii ajungi din urma. Motivul: cele 200 de kilometri pe ora din Romania se transforma brusc in 50 km/h in Ungaria, ca asa e legal acolo. Sau 90 km/h in afara localitatii. Brusc, romanul fara scrupule din spatiul mioritic se imbraca in haine de miorita si isi analizeaza cu mare atentie pasii. Motivul: cu politistii maghiari nu-i de glumit, aia chiar te amendeaza. Iar acolo spaga-i in euro. Nu aduc aminte de socul senzorial pe care il ai cand atingi cu rotile autostrada din Ungaria. Sau chiar soselele de acolo.

Austria (dus): Dupa ce treci de Ungaria, austriecii ies in evidenta prin reduceri in magazine, ceea ce face ca romanii si ungurii sa ia cu asalt fosta organizatoare a Campionatului European de Fotbal. Ce e ciudat e ca aici, pe autostrazile civilizate, romanii care la noi iti semnalizeaza din fundul gradinii ca se apropie si ca si-au cumparat banda pentru a merge cu 450 de metri pe secunda isi vad de treaba si functioneaza dupa alte legi ale fizicii.

Slovacia (dus): Nu stiam la ce sa ma astept de la prima tara din fosta Cehoslovacie, insa faptul ca imediat dupa granita esti in Bratislava si faptul ca aici circuli la fel de civilizat ca in lumea buna m-au facut sa ma gandesc la faptul ca estul incepe ceva mai inspre Rasarit. In afara de limba necunoscuta si de moneda la fel de putin abordabila (cel putin la inceput, pana te obinsnuiesti cu ea), slovacii se pot considera europeni cu acte in regula. Au insa o problema: nu prea vorbesc limbi straine. Nici macar in benzinariile de pe marginea autostrazii. Nici engleza, nici franceza, nici italiana, nici germana. Din cand in cand dai de oameni care te pot ajuta, dar atat. In rest, o tin pe-a lor, chiar si daca inteleg ca trebuie sa iti explice. Dar iti explica in slovaca. Sau in ceha, ca e cam tot aia.

Cehia (punct terminus): Cehii au o problema. Una frumoasa. pe langa faptul ca au o tara in care satele arata ca-ntr-o Germanie combinata cu Franta si au sosele impecabile, cehii isi permit sa fie mai relaxati decat restul popoarelor din fostul bloc comunist. Sunt curati, sunt extrem de amabili si isi permit sa nu te considere usor un partener retardat de discutie doar pentru ca vii din Romania. In plus, cehii nu stiu ce-i ala slalom printre benzi pe sosele iar daca ai o problema te ajuta fara probleme. Din pacate, tot in limba ceha. Exista si o asemanare intre noi si ei: la ei e plin de Skoda, la noi e plin de Dacia.
Continuarea calatoriei prin Europa, in insemnarea de maine.