Meşter

Paradoxul naturii umane este că sfaturile bune nu se cunosc decât atunci când ai văzut efectele ignorării lor, iar exemplele clare sunt privite ca excepţii care nu se ţi se aplică niciodată ţie. Iar aceste lucruri se aplică zilnic. De la modul în care nu respecţi culoarea roşie la semafor (come on, nu poate fi poliţia CHIAR în intersecţia asta) la modul în care arunci pe jos ambalajul ciocolatei pe care tocmai o mănânci. Pe bune, doar nu o fi moarte de om un amărât de ambalaj, dă-o naibii de barieră din plastic din Oceanul Pacific, aici avem măturători care rezervă problema şi reciclează selectiv!

Dacă mutăm puţin discuţia în motorsport, observăm că puterea sfaturilor sau a exemplelor este aproape nulă când vine vorba de spectatori. Indiferent de naţie, cultură sau nivel de educaţie, problema spectatorilor care nu înţeleg conceptul Motorsport is dangerous este una la fel de gravă peste tot în lume. După celebrele accidente din WRC din anii ‘80, în care Raliul Portugaliei, de exemplu, arăta mai degrabă ca un necrolog decât ca un concurs între piloţi, spectatorii au fost nevoiţi să se supună unor reguli de organizare noi, care le interziceau să facă “tunel” în faţa piloţilor sau să-i aştepte pe aceştia în mijlocul macadamului pentru a prinde o fotografie memorabilă. Acestor reguli de bază li se adaugă însă o serie de reguli de bun simţ care spun că exteriorul virajelor este cel mai periculos loc în care un spectator poate să stea într-o probă specială.

Ei bine, când aceste două reguli – una de organizare, cealaltă de bun simţ (putem să-i spunem chiar “regula instinctului de conservare”, dacă vreţi) – sunt ignorate cu bună ştiinţă de organizatori sau de spectatori, lucrurile o iau razna. Şi nu ne-a trebuit decât o săptămână pentru a fi martorii unor incidente produse de oameni care-şi leagă şireturile invers.

Raliul Clujului a fost întrerupt înainte de Superspeciala de final după ce ieşirea unui Logan în decor într-un viraj de stânga s-a soldat cu moartea unui om. Spectator sau nu, acesta nu avea ce să caute în exteriorul virajului, indiferent de situaţie, mai ales dacă jandarmii prezenţi pe traseu au atenţionat anterior spectatorii că acea zonă este una periculoasă. Ancheta care se desfăşoară în aceste zile ne va edifica cu privire la acest accident, însă un lucru e sigur: indiferent dacă organizatorii te lasă sau nu în exteriorul unui viraj, EVITĂ ACEA ZONĂ! Este cel mai periculos loc în care poţi să stai pe o probă specială. Paranteză: să fii instituţie de presă şi să titrezi “Un spectator a fost omorât de un pilot” este o dovadă de prostie crasă.

În Statele Unite, la Pikes Peak, tot Globul aştepta cu nerăbdare încercarea lui Sebastien Loeb de a doborî recordul all-time pe celebra urcare de 20 de kilometri din Colorado. Beneficiind de un traseu 100% asfaltat începând de anul trecut şi de o maşină cu un raport putere/masă fantastic, 1/1, Loeb a reuşit să facă istorie, îmbunătăţind recordul anterior cu mai mult de un minut şi jumătate şi oprind cronometrul la 8 minute şi 13 secunde. Performanţa lui Loeb – contrată de unele voci care afirmau că Pikes Peak şi-a pierdut farmecul de când traseul nu mai e unul de macadam – este una excepţională din punctul meu de vedere. Fie şi pentru că Loeb este singurul pilot din istoria Pikes Peak care a coborât sub 9 minute, în condiţiile în care toţi ceilalţi concurenţi au avut aceleaşi condiţii de rulare. Iar francezul a coborât sub 9 minute cu… 47 de secunde.

Revenind, urcarea lui Loeb nu a fost ferită de peripeţii legate de spectatori idioţi. Cât creier îţi trebuie pentru a alerga peste şosea în timp ce Peugeot-ul de 875 de cai al lui Loeb vine înspre tine cu 200-250 de kilometri pe oră? În viraj. I-am observat prima dată pe cei care au traversat pe clipul on-board al urcării francezului, pentru ca mai apoi să apară filmul de mai jos, în care vedem că am fost la câteva fracţiuni de secundă şi la câţiva metri de a asista la o tragedie. Nu mai aveam niciun record şi vorbeam acum de cel puţin o victimă.

Trecem în Poznan, Polonia, unde inconştienţa organizatorilor unei parade de maşini scumpe a făcut ca 14 spectatori să fie aruncaţi în aer de un Koenigsegg pilotat de un norvegian uşor depăşit de situaţie. Oamenii nu au aici altă vină în afară de faptul că au venit să asiste la eveniment, însă organizatorii care le-au dat voie să stea fix la marginea străzii pe care se produceau mii de cai putere îi au pe aceştia pe conştiinţă. Din ce am înţeles, 14 persoane au fost rănite, dintre care 4 se află în spital în stare gravă. Atenţie, clipul de mai jos conţine imagini care ar putea fi considerate şocante.

Una peste alta, trebuie să înţelegem cu toţii că o cutie din metal care circulă înspre tine cu 200 de kilometri pe oră şi stă pe asfalt cu ajutorul a patru pete de mărimea unei palme este un lucru periculos. Cu atât mai periculos dacă omul care pilotează cutia se află într-o competiţie sub presiune, iar greşeala este foarte posibilă.

Motorsportul e periculos. Şi voi repeta asta de câte ori voi avea ocazia, când voi avea ocazia. Dacă nu vrei să mori azi privindu-i pe piloţii pe care-i apreciezi, stai unde eşti sigur că nu ţi se va întâmpla nimic. Şi poate că puterea exemplului ar trebui să funcţioneze măcar acum, până când nu e prea târziu.

Rar se întâmplă ca Formula 1 să fie atât de discutată precum a fost după închierea Marelui Premiu al Malaeziei. Mişcările de trupe din sânul celor de la Red Bull şi Mercedes au dus la discuţii încă neterminate între fanii sportului în general şi între fanii celor implicaţi în particular.

Dar ce s-a întâmplat în cursă? După al doilea schimb de pneuri pentru piloţii Red Bull, Mark Webber a ieşit pe circuit în faţa lui Sebastian Vettel. Australianul pe 1, Vettel pe 2. Germanul părea mai rapid şi, după trei tururi, l-a depăşit pe colegul său de echipă. Nimic ieşit din comun până aici. Problema e că strategia de cursă a celor de la Red Bull (cunoscută în vocabularul general sub numele “ordine de echipă”), stabilită încă înainte de cursă împreună cu cei doi piloţi, spunea că cei doi nu trebuie să se atace şi să-şi păstreze poziţiile dacă după ultimul schimb se află pe primele două locuri. Depăşirea lui Vettel, făcută după câteva încercări în care Webber probabil că a fost al naibii de surprins, e mai jos:

Dacă nu aţi observat micul detaliu de culoare, concentraţi-vă pe mâna stângă a lui Webber imediat după ce Vettel a trecut de el:

Paranteză: în principiu, echipele urăsc să-şi vadă piloţii luptându-se pe circuit. Oricât de spectaculos ni s-ar părea nouă, doi piloţi care poartă aceleaşi culori şi care, eventual, se află pe primele două poziţii ale unei curse, riscă 43 de puncte care le sunt deja în buzunar dacă se întâmplă vreun accident. Iar în cazul celor de la Red Bull, antecedentele sunt mai mult decât clare: în cursa din 2010 de la Istanbul, Webber şi Vettel s-au lovit în timp ce-şi disputau prima poziţie (din nou Vettel în depăşire, apropo), iar echipa a rămas cu buza umflată în loc să sărbătorească. Mai mult, în Marele Premiu al Japoniei din 2007, pe când Vettel era la satelitul celor de la Red Bull, Toro Rosso, i-a stricat cursa lui Webber lovindu-l din spate şi fiind “gratulat” ulterior la TV cu termeni deloc prietenoşi:

Denumirea codată a ideii “păstraţi-vă poziţiile şi lăsaţi-o mai moale” este, în cazul celor de la Red Bull, deja celebrul “Multi 21″. Cod pe care un Webber furios (termenul e moale în comparaţie cu reacţia australianului şi cu starea sa de spirit) i l-a aruncat în faţă lui Vettel în camera de hidratare în care piloţii ar trebui să se relaxeze un minut între finalul cursei şi apariţie pe podium. A fost momentul maxim de tensiune al weekend-ului:

Dacă vreţi detalii de imagine, avem câteva cadre paralele care subliniază armonia, prietenia şi fericirea din Formula 1:

Practic, după toate regulile morale din lumea asta, Webber ar fi trebuit să câştige cursa din Malaezia la pas, cu Vettel în spatele său rulând la ralanti. Germanul a decis însă să ignore strategia de echipă şi, depăşindu-l pe Webber, a devenit omul negru al Formulei 1. Cel puţin pentru un weekend. Dar supărarea lui Webber a devenit afacere instantaneu pentru alţii, care au profitat la maximum de noul laitmotiv al sporturilor cu motor şi au inventat deja tricouri Multi 21. Pentru cei care vor să ţină pasul cu… moda.

A urmat un podium ciudat, cu trei piloţi care parcă se strânseseră la înmormântare (vezi foto mai sus). Vettel nu se putea bucura pentru un loc întâi pe care i l-a furat colegului său, Webber mai avea puţin şi-i sărea la beregată lui Vettel, iar Hamilton – o, Hamilton, cel care după şase ani la McLaren a schimbat anul ăsta echipele, dar a revenit din instinct la boxele fostului său team în aceeaşi cursă din Malaezia – era şi el ruşinat de faptul că ordinele de echipă i-au ordonat coechipierului Rosberg în ultimele tururi ale cursei să rămână pe patru, tocmai pentru a nu pune în pericol poziţiile 3-4 ale piloţilor constructorului german. Feţe negre şi o ceremonie ruşinoasă. Ăsta a fost podiumul din Malaezia, unul care are corespondent în istoria Formulei, poveste pe care v-o va istorisi probabil Daniel într-una dintre zilele următoare.

Apropo, dacă vreţi o colecţie de mesaje între boxe şi piloţii Red Bull din cursa din Malaezia, here you go. E foarte interesant de văzut cum Vettel ţipa încă dinaintea jumătăţii cursei că Mark Webber e lent. “Daţi-l la o parte!”, spune germanul la un moment dat. La fel de adevărat este că echipa a văzut mişcarea depăşire a lui Vettel ca pe un lucru care nu trebuia să aibă loc “E o mişcare prostească, Seb!”, spune inginerul de cursă a germanului în momentele în care Vettel încerca depăşirea, după care acelaşi personaj i se destăinuie prin radio lui Webber: “Mark, he was told”. Adică “I s-a spus (să nu depăşească, n.n.)”

Webber a plecat în Australia imediat după cursă ca să-şi spele creierii. “Mi-au trecut multe prin cap în utimele 15 tururi”, a spus Webber după ce a fost întrebat dacă are de gând să continue la Red Bull. “Vom vedea dacă cele trei săptămâni de pauză până la următoarea cursă vor fi un medicament destul de puternic. Oricum, telefonul meu va fi închis”, a încheiat australianul. De fapt, rar am văzut un pilot care să-şi găsească cuvintele atât de greu într-un interviu post-cursă. Un amestec de lacrimi invizibile şi furie.

Până acolo, însă, cei atenţi au văzut deja un Webber orbit de furie chiar după trecerea liniei de start/sosire, într-un moment în care Vettel celebra victoria:

Viaţa merge însă mai departe, iar problema ordinelor de echipă rămâne una dintre marile bube ale sportului. Măsuri care de ceva vreme sunt considerate legale în regulament construiesc, iată, poveşti pline de nervi între piloţi şi nu numai. Pe de o parte e normal ca o echipă să aibă o strategie, pe de altă parte vorbim de unul dintre puţinele sporturi în care cei doi coechipieri se luptă unul contra celuilalt, iar orice decizie afectează orgolii imense. Mergând mai departe, orice luptă între coechipieri poate duce la abandon(uri) şi la pierderea unor puncte serioase pentru echipă. Dar, dacă analiza cerebrală a fenomenului ne lasă să ne învârtim, iată, în cerc, punem inima la contribuţie şi ne gândim simplu: cum ar fi fost ca în sezoanele 1988-1989 să vedem un duel Senna-Prost ordonat de la boxe? Aş paria pe faptul că cei doi ar fi aruncat comunicarea radio şi strategiile echipei la gunoi şi şi-ar fi văzut în continuare de bătaia de pe pistă.

Dar, pentru că Formula 1 e un sport în care se şi râde mult, revedem AICI momentul în care Hamilton uită pentru ce echipă concurează şi intră la boxele McLaren, dar mai ales reacţia ulterioară a mecanicilor, care râd în hohote în timp ce urmăresc imaginile în reluare la boxe (acţiunea vine de la minutul 1:10 încolo). Nu în ultimul rând, trebuie văzut unul dintre cele mai faine interviuri cu Kimi Raikkonen. Realizat de BBC în Malaezia. Fix pe caracterul finalandezului. Să ne vedem cu bine în China!

Organizatorii AutoGP au anunţat astăzi oficial că au anulat cursa care ar fi trebuit să aibă loc în 19-21 august la Bucureşti, pe străzile transoformate în circuit din jurul Casei Poporului. Oricât ne-ar durea decizia – pentru că orice cursă pierdută nu se întoarce şi reprezintă un minus enorm la capitalul de imagine al unei ţări şi aşa părăsite de condiţii – aceasta era una aşteptată.

La momentul conferinţei care anunţa evenimentul, undeva la mijlocul lunii septembrie a anului trecut, Daniel Popescu (editorul secţiunii de motorsport) sublinia foarte multe neclarităţi şi probleme vizibile încă de la prima cheie. Privind ce a anunţat Daniel atunci, răspunsul pe alocuri şocant pe care i l-a dat cel care ar fi trebuit să organizeze respectivul eveniment şi decizia de azi a organizatorilor competiţiei, nu pot decât să spun că văd, încă o dată, că lipsa de seriozitate nu duce nicăieri. În niciun domeniu.

Mani Gyenes şi Marcel Butuza au dus steagul României pe podiumul Raliului Dakar, cea mai dificilă competiţie motorizată din lume, clasându-se pe locurile întâi şi al patrulea în categoria Maraton. Credeţi că merită, totuşi, nişte miliarde de aplauze şi câteva articole în care cea mai bună performanţă românească din istoria Raliului Dakar să fie expusă aşa cum trebuie?

Merită. Felicitări, băieţi!

1. Uneori, diferența dintre o strategie reușită și una proastă se traduce în apariția sau lipsa titlului mondial din vitrină.

2. Uneori e bine să nu le reproșezi celorlalți că și-au apărat corect șansele. Riști să pari idiot.

3. Uneori, un circuit adevărat poate reaprinde în fani scânteia Formulei 1. Yas Marina din Abu Dhabi este de-men-ți-al.

4. Uneori, cea mai bună echipă și cel mai rapid pilot dintr-un sezon câștigă la final.

5. Uneori, din păcate foarte rar în F1, faptul că o echipă nu primește sancțiunea corectă pentru ordine de echipă nu înseamnă că acea echipă câștigă.

6. Uneori, sportul se întoarce la rădăcinile sale. În Brazilia, Red Bull putea să-i impună lui Vettel să-l lase pe Webber în fața sa la final, australianul având mai multe puncte în acel moment în clasament. Nimeni nu ar fi văzut acest lucru ca pe unul anormal. Cei de la Red Bull au refuzat însă jocurile de culise și și-au lăsat piloții în pace. Dacă ar fi dictat acum o săptămână, Vettel nu mai era acum campion mondial.

7. Uneori, un campionat mondial nu se câștigă, ci se pierde.

8. Uneori, după ce ai fost terorizat câțiva ani de doi tipi care au devenit principalii adversari ai bunului simț, simți că fericirea poate veni din cu totul altă parte decât sportul în sine. De la anul, Dan Mihai Alexandrescu și Victor Bonifaciu îi vor lăsa pe alții. Mai buni. Garantez pentru asta.

9. Uneori, Formula 1 revine. Și te face să aștepți sezonul următor cu sufletul la gură.

Povestea zilei vine din Formula 1, acolo unde Marele Premiu al Ungariei a ieşit în evidenţă prin trei mari evenimente. Unul este disputa la limită dintre Michael Schumacher şi Rubens Barrichello, al doilea este nebunia de la standuri în timpul primei opriri la boxe, iar al treilea este penalizarea cu drive through a lui Vettel pentru că germanul a lăsat o distanţă prea mare între el şi cel din faţă într-un moment în care Safety Car-ul se afla pe pistă.

Vettel ar fi câştigat fără probleme cursa dacă nu intervenea acest ultim scurt-circuit, mai ales că maşina îl ajuta cu adevărat (în calificări, Vettel a fost cu 1.2 secunde mai rapid decât al treilea clasat, fernando Alonso).

Evenimentul a subliniat încă o dată faptul că Vettel e crud, prea crud pentru a fi campion mondial la 23 de ani. Cel mai tare episod a avut loc însă după cursă, când, întrebat de jurnalişti de ce a lăsat atâta loc între el şi Webber, germanul a răspuns simplu: “I was sleeping”.

O fi bine să răspunzi aşa când concurezi pentru Red Bull?

Povestea zilei vine de pe twitter, acolo unde un tip extrem de inspirat a ales două evenimente care au atras atenţia lumii auto în ultimele două zile şi le-a combinat. Este vorba de lansarea noului Audi A7 Sportback şi de scandalul de la Marele Premiu de Formula 1 de la Hockenheim. A ieşit o replică pe care o pot descoase doar cunoscătorii…

• “”Audi A5 Sportback, the A7 is larger than you. Please confirm you understand”

via | Twitter

Nu ştiu alţii cum sunt, dar faptul că pot să urmăresc un român într-o competiţie de monoposturi live, etapă de etapă, mă face să-mi deschid noi canale senzoriale pe care nu credeam că le am. Dacă până acum am urmărit cu drag încă de mic Formula 1, dar aveam detaşarea celui care nu are o miză anume la fiecare cursă, lucrurile se schimbă atunci când în joc e unul de-al nostru. O fi Mihai Marinescu iubit, urât, copil, matur, pilot, nepilot, însă atunci când se află la startul unei curse împotriva unor adversari competitivi şi în momentul în care simţi că poate mai mult, aştepţi cu sufletul la gură orice depăşire, te rogi ca piloţii din faţă să plece la arat, te rogi să intre Safety Car-ul când cel din faţa sa se îndepărtează şi încerci să îl împingi din spate cu vorbe de pe o canapea, stând în faţa televizorului.

E adevărat, Formula 2 este, în ciuda numelui său cu vibraţii profesioniste, o competiţie low-cost, probabil cea mai ieftină competiţie din lume cu monoposturi. E adevărat, mulşi dintre cei din jurul lui Mihai au ajuns în această competiţie doar pentru că au avut norocul de a fi sponsorizaţi în detrimentul altora, însă toate acestea contează mai puţin. E o competiţie, o dă Eurosportul, deci e pe bune. Dacă îmi permiteţi o comparaţie, dacă la meciurile amicale ale Stelei din cantoanementul de vară există dorinţă de victorie, există în mod sigur şi în Formula 2.

E bine. Şi aşteptăm şi victorii, pentru că potenţial există. Altfel nu am fi avut un pilot care a luat locul al optulea în condiţiile in care a pornit de pe linia standurilor într-o cursă fără opriri la boxe. Visez la un român în Marele Circ. Oricare ar fi el.

P.S. Respect pentru comentariul bunului meu prieten Alex Cocu. Cineva, acolo sus, trebuie să vadă şi să compare. Nu vom muri agăţaţi de nulităţi.

Acum o săptămână şi jumătate, în timp ce eram la Raliul Portugaliei, Mikko Hirvonen a acceptat să semneze trei şepci pe care vi le promiteam într-unul dintre materialele speciale dedicate acestui eveniment. Ei bine, astăzi am tras la sorţi în redacţie cei trei câştigători ai şepcilor originale Ford World Rally Team semnate de Hirvonen.

Câştigătorii sunt Mihay1983p, mirceab şi Ciurik. Îi rog pe cei trei să revină pe mircea.mester@automarket.ro cu numele complet, adresa completă şi număr de telefon pentru a putea afla cum intră în posesia premiilor.

Ştii, uneori rămâi fără multe cuvinte când trebuie să explici ceva.

În weekendul anterior am fost, pentru prima oară, la o etapă a Campionatului Mondial de Raliuri. A fost WRC în Portugalia şi am fost şi eu acolo pentru a încerca să înţeleg mult mai bine acest sport cu motor mult prea puţin popular la noi. M-am întors de acolo cu un sentiment foarte interesant. Să vă explic.

În primul rând, dacă nu eşti jurnalist şi trebuie să ajungi la WRC pe barba ta, trebuie să te pregăteşti cu mult timp înainte. Nu e vorba doar de transportul până acolo şi de cazare, astea sunt cele mai simple lucruri când vine vorba de WRC. Dar trebuie să te pui la curent cu locurile în care se desfăşoară probele speciale, orele de desfăşurare şi cu orele la care trec piloţii importanţi. Apoi, o iei cu GPS-ul în mână înspre probă. La un moment dat, pe ruta de acces încep maşinile parcate. Şi apoi se înteţesc, iar dacă mergi mai departe vei avea surpriza de a vedea că n-ai nicio şansă să încapi, deci trebuie să te întorci. Şi apoi o iei pe jos până la zona de spectactori, aşteptând să treacă maşinile. Vin deschizătorii, apoi încep piloţii. Loeb, Hirvonen, Sordo, Ogier, Latvala, Raikkonen, Petter şi Henning Solberg, toţi trec prin faţa ta. Dacă nu ţi-ai făcut temele înainte şi nu ai acces la internet sau la SMS-uri live, n-o să ştii care e miza fiecăruia. Şi o să fii dezamăgit de faptul că maşinile trec extrem de repede, astfel că pozele reuşite devin rara avis.

Dacă ai mers la o etapă care se desfăşoară pe macadam, în ecuaţie intervine şi praful. Un praf des, înecăcios şi lipicios, pe care îl poţi tăia cu cuţitul. Se ridică pe toată zona după ce trec piloţii şi nu ai cum să eviţi să mănânci o mică felie din strămoşescul pământ portughez. Ajungi seara la hotel murdar şi rupt de oboseală.

Şi cu toate acestea, merită fiecare secundă, fiecare moment, fiecare privire, fiecare cadru, fiecare sunet. WRC este o aventură, este un quest, nu e o competiţie la care să mergi, să-ţi aşezi burta la soare şi să aştepţi piloţii să se învârtă în jurul cozii. Nu. Nu găseşti uşor băuturi şi mâncare, iar dacă ai ales greşit punctul de vizionare al probei vei avea şansa de a nu reuşi să pui mâna pe o sticlă de apă, chiar dacă afară sunt 35 de grade şi praful de pe tine e de trei degete. Trebuie să te lupţi pentru a prinde o zona cu vedere bună, trebuie să încerci să te aşezi într-o poziţie avantajoasă pentru poze. Trebuie să ştii piloţii, să ştii ce ecart există între ei înaintea probei pentru a vedea de ce unul trage ca un nebun iar celălalt o lasă moale.

La WRC îi vezi pe piloţi atât de aproape, încât în unele cazuri te împiedici de ei. Trec pe lângă tine, îşi fac de lucru prin zonă. Ca jurnalist, stai lângă ei în cort, mănânci la aceeaşi masă şi, unoeri, eşti întrebat de Latvala la ce oră începe superspeciala următoare La WRC, atunci când mergi cu maşina înspre o probă specială, auzi că trec pe lângă tine maşinile de competiţie, care se grăbesc să ajungă la startul probei respective. Eşti partener de trafic cu Loeb şi cu Hirvonen, pentru că legăturile dintre probe se fac prin trafic. Şi da, există posibilitatea ca piloţii să primească amendă pentru viteză pe legături. Fiecare maşină de competiţie este înmatriculată şi poate rula pe şosea. Da, poţi chiar tu să îţi iei una, dar nu ţi-aş recomanda. La ralanti vei avea nişte boxeri care îţi toarnă pumni în ceafă sacadat.

La WRC, fanii merg cu rulotele şi cu corturile şi îşi fac grătar pe marginea drumului sau pe dealurile prăfuite din jur. Stau la soare sau la umbră, protejaţi de steagurile cu Citroen sau Ford, în funcţie de preferinţe. La WRC e un farmec aparte, un soi de regăsire a motorsportului. E ceea ce însemna acum nişte decenii sportul cu motor. La WRC găseşti pasiune mai mult ca oriunde în lumea auto.

Faceţi cumva şi mergeţi la o etapă. Următoarea e în Bulgaria, în perioada 9-11 iulie. O să rămâneţi profund impresionaţi. Pe riscul meu.