Să ne luăm reciproc peste picior. Astăzi, Nissan versus GM

Libertatea pe care o au producătorii de reclame din SUA duce uneori la înţepături mai mult sau mai puţin evidente. Ştim cu toţii deja clasice şi arhicunoscutele reclame TV sau panouri publicitare în care Audi, BMW, Mercedes sau Lexus iau peste picior, după caz, produsele Audi, BMW, Mercedes sau Lexus. Iar moda pare să se fi extins şi la constructorii de masă, care profită de faptul că acest tip de publicitate agresivă aduce cu sine mult mai multe reacţii decât o simplă reclamă.

Deunăzi, Nissan a scos pe piaţă o reclamă în care japonezii îşi laudă prima maşină electrică din portofoliu, Leaf, susţinând că lumea ar fi un loc mult mai nasol dacă toate aparatele electrocasnice ar funcţiona pe benzină. Iar spotul este cu adevărat amuzant, cu diferite ustensile electrice transformate în unele care funcţionează pe bază de carburant clasic şi scot fum. Doar că, la final, Nissan “se scapă” şi le trage o palmă peste ceafă celor de la GM şi modelului Volt, sugerând că faptul că Volt are un rezervor de benzină este un soi de dezavantaj în comparaţie cu Leaf. Vă reamintesc că Leaf este o maşină 100% electrică, cu o autonomie de 160 de kilometri, pe când Volt este un hibrid plug-in cu configuraţie serie care funcţionează în primă fază ca o maşină electrică (autonomie de 80 de kilometri), iar apoi, dacă bateria s-a descărcat, pune în funcţiune un motor clasic alimentat de la un mic rezervor pe benzină care supliemntează autonomia până pe la 600-700 de kilometri.

Revenim. Evident, reclama celor de la Nissan nu putea să-i lase indiferenţi pe oamenii de comunicare de la General Motors. Iar primul care a contraatacat a fost chiar directorul de comunicare al marii companii americane, Jason Laird, care a postat pe propriul cont de Twitter un mesaj în care dă cu şpiţul în autonomia redusă de azi a vehiculelor electrice clasice: “Un producător care ne ia peste picior produsul ignoră trailerele de care are nevoie şi maşinile de închiriat pe care le recomandă ca soluţie de avarie pentru propriul lor produs”, zice Laird, amintind de faptul că cei de la Nissan au anunţat că toţi clienţii lui Leaf care vor rămâne în pană vor beneficia gratuit de o maşină care să-i ducă acolo unde au vrut să ajungă.

Eu mă aştept ca GM să scoată în scurt timp un spot-răspuns la cel al lui Nissan Leaf. Probabil făcând mişto de cum ar arăta străzile şi circuitele dacă toate maşinile ar fi electrice. De-abia aştept.

Maşini pe site-urile de oferte speciale

În marea de site-uri cu oferte speciale zilnice care ne inundă e-mailurile în ultimul an (ai aici o listă cu vreo 12 site-uri de genul ăsta) nu s-au strecurat decât vreo 3-4 care să mă intereseze direct. Şi încă niciuna care să mă intereseze atât de mult încât să o şi “cumpăr”.

Azi dimineaţă am dat peste o ofertă care mi-a atras atenţia. Nu pentru că m-ar interesa direct, ci pentru că e auto. Şi cred că e prima de acest tip pe care oamenii care se ocupă de acest tip de site-uri o realizează. Pe scurt, cu 199 de lei cumperi un cupon de reducere de 600 de euro pentru un Toyota Yaris nou. OK, n-o fi chiar cea mai mare reducere din lume, dar oamenii zic că oferta asta se poate aduna cu cele trei cupoane Rabla, astfel că preţul celei mai ieftine versiuni Yaris ajunge undeva sub 6500 de euro.

Mie mi s-a părut interesant şi am scris pentru că Toyota ne arată că se poate şi altfel decât clasic. Bravo lor.

Colecţia lui Ralph Lauren, în imagini şi sunete

Untitled-1

Una dintre ştirile care fac înconjurul presei auto în ultimei săptămâni vizează expoziţia pariziană în care celebrul creator Ralph Lauren îşi aduce inimitabila colecţie de maşini în faţa publicului într-un cadru-eveniment. Iubitor al industriei auto şi al ceea ce e frumos în această industrie, Lauren îşi expune maşinile în capitala Franţei pentru prima dată în faţa publicului. Şi publicul are ce vedea. De la Ferrari 250 Testa Rossa (1958) la Mercedes-Benz 300 SL Gullwing (1955), maşinile lui Ralph Lauren aduc o bucată însemnată din industria auto în faţa celor care vor să vadă ce însemnau maşinile într-o epocă romanţată şi plină de pasiune a industriei.

Evident, nu toată lumea va putea ajunge la Paris pentru a vedea expoziţia, dar Lauren s-a gândit şi la cei care şi-ar dori să simtă maşinile din colecţie şi altfel decât prin simpla prezenţă în faţa acestora. Ei bine, aceştia pot să admire, pe site-ul oficial al colecţiei de maşini, simfonia motoarelor de sub capotele celor mai reprezentative maşini de la expoziţie. Pur şi simplu apeşi play în timp ce citeşti istoria maşinii şi în timp ce o priveşti şi vei avea parte de o surpriză interesantă şi neaşteptată. O idee foarte bună de a asculta – pentru multă lume în premieră absolută – sunetul motoarelor unor modele precum Bugatti 57 S(C) Atlantic (1938), Bentley Blower (1929), Alfa 8C 2300 Monza (1931),  Porsche 550 Spyder (1955) sau, pentru fanii născuţi ceva mai târziu, chiar McLaren F1 LM (1996).

Spor la ascultat. AICI.

Punct ochit, punct lovit, punct închiriat

Compania de rent-a-car Sixt ţine capul de afiş în presa franceză după ce, în ultima perioadă, toate campaniile sale se bazează pe poveşti contextuale din lumea mondenă şi politică. Oamenii care se ocupă de promovarea Sixt şi-au dat seama că acelaşi mesaj megarăsuflat legat de preţuri mici nu mai atrage atenţia nimănui şi au decis să meargă pe o cu totul altă strategie.

Sixt aşteaptă ca oamenii politici sau cei din zona mondenă a Europei să iasă în faţă prin evenimente interesante şi profită imediat de situaţia care s-a ivit. Iar ultima campanie de acest tip are la bază un mesaj îndreptat înspre Carla Bruni, soţia preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, despre care presa franceză susţine că este însărcinată. “Dragă doamnă Bruni, aveţi nevoie de o maşină de familie?” este mesajul celui mai nou print Sixt. Acesta completează un alt mesaj care a făcut vâlvă în Europa în momentele în care Silvio Berlusconi, premierul Italiei, era acuzat că a petrecut câtea zile în compania unor fete cu dare de mână. “Domnul Berlusconi are motive de bucurie. Sezonul topless începe imediat”, era mesajul Sixt, acesta fiind însoţit de un Seria 3 Cabrio.

028A000004250608-photo-publicite-sixt-carla-bruni

Când benzina costă 6 bani pe litru

Calculam la un moment dat care este preţul real al unei maşini electrice versus o maşină diesel cu putere echivalentă după cinci ani de la cumpărare. Cu preţul benzinei, cu impozite, cu taxe, cu revizii. Am ajuns la concluzia – întărită şi de studiile Renault – că o maşină electrică te va costa în total mai puţin decât una diesel dacă parcurgi mai mult de 12.000 de kilometri pe an. Cel mai important lucru care înclină balanţa înspre electrice este costul unui “plin” de curent, care te duce la doar doi euro. Opt lei.

Astăzi, într-un top al preţului benzinei realizat de MSN, mi-am reamintit însă de faptul că unele ţări nu vor putea adopta niciodată maşinile electrice. Iar cel mai bun exemplu în acest sens este Venezuela, unde preşedintele Hugo Chavez suportă din banii statului o mare parte a preţului pe care venezuelenii îl plătesc la pompă. În Venezuela, dragii mei, şoferii plătesc 0.021 de dolari pe litrul de benzină. Adică vreo şase bani. Ceea ce înseamnă că plinul unei maşini cu rezervorul de 60 de litri te duce la astronomica sumă de 3.6 lei. Este la fel de adevărat că Venezuela are mari probleme la capitolul apă potabilă, alimente şi electricitate, deci lucrurile nu stau atât de roz precum par la prima vedere.

Foarte interesant este faptul că nemulţumirile nu ţin cont de naţie şi de preţ. Atunci când Hugo Chavez a anunţat că este posibil să raţionalizeze consumul de benzină pe cap de locuitor în Caracas, capitala ţării, reacţiile au fost extrem de dure.: “Ce urmează? Să ne raţionalizeze nisipul? Avem apă şi electricitate raţionalizate, lipsă de alimente.Iar acum vine şi raţionalizarea benzinei. Toate acestea erau la un moment dat disponibile din abundenţă în Venezuela”, spune un blogger venezuelean. Mai multe reacţii interesante puteţi găsi AICI.

Pe de altă parte, ajungem în Turcia, acolo unde constructorii auto şi-au stabilit deja de ceva vreme un pol de producţie extrem de important pentru Europa. În Turcia, litrul de benzină costă echivalentul al peste 7 lei, ceea ce ne duce la concluzia că un plin costă 420 de lei. Altfel spus, preţul benzinei din Turcia este de 116 ori mai mare decât cel al benzinei din Venezuela.

Viaţa e complicată. Iar lucrurile astea ne arată doar că nu contează câţi bani ai, ci dacă te-ai născut în ţara potrivită pentru a-ţi cumpăra o maşină despre care habar n-ai avut, nu ai şi nu vei avea cât consumă.

P.S. Nimic nu întrece eroarea/gafa/mârşăvia benzinăriei germane care a afişat la începutul săptămânii un preţ de 9.99 euro pe litru. Cu preţul ăsta pentru benzină ne-ar mai ţine petrolul încă cel puţin 5000 de ani.

Ţi-ai cumpăra un Tata Nano?

Tata Nano a răsturnat deja multe recorduri ale lumii auto. Apreciat pentru preţul său infim şi pentru inspiraţia lui Ratan Tata, care şi-a dorit practic să motorizeze o Indie care se rezuma la scutere şi măgari în momentul în care piaţa auto din această ţară începe să crească, dar criticat de foarte mulţi pentru calitatea slabă a materialelor din interior, pentru habitaclul spartan şi pentru soluţiile ultra low-cost aplicate. Acesta este Tata nano, un model care va veni şi în Europa sub forma unei maşini de oraş dezvoltate cu plecare de la conceptul Pixel (foto), prezentat acum două săptămâni la Salonul de la Geneva.

Întrebarea mea e simplă: v-aţi cumpăra un Tata Nano? Mie mi se pare că, la 8000 de lei, preţul estimat pentru versiunea de bază (la care aş adăuga un airbag în plus şi un sistem de aer condiţionat), Nano ar fi maşina ideală de oraş. Ce ar trebui să-ţi doreşti mai mult în aglomeraţiile urbane? Consumă infim, până la 60-80 de kilometri pe oră merge fără probleme, spaţiu ai pentru două persoane plus bagajele acestora. În plus, un leasing pe doi ani, de exemplu, te-ar duce la vreo 500 de lei pe lună. Iar întreţinerea va fi foarte ieftină, pentru că vorbim de cel mai ieftin model din lume.

Siguranţa e relativă. Mergi cu 50-60 de kilometri pe oră în oraş, e puţin probabil să păţeşti ceva din vina ta. Iar faptul că ţara asta are conducători auto care merg cu 200 cu SUV-ul prin oraş nu e vina lui Nano. Până la urmă, dacă bicicliştii pot să circule, pot şi cei cu maşinile de acest tip.

Deci?

Corespondenţă din ţara în care nimic nu mai contează

România e ţara în care natura a reuşit să facă lucruri mai calculate decât au reuşit inginerii constructori în întreaga istorie a naţiei. Ţara în care atunci când “mănânci bine” se cheamă că ai mâncat de fapt mult. Ţara în care politicienii nu doar uită ce spun de pe o zi pe alta, ci fac cu totul invers. Ţara în care televiziunile sunt de fapt partide politice cu membri abonaţi. Ţara în care fotbalul este ridicat la rang de artă, deşi Europa ne-a văzut ultima dată picioarele atunci când am trimis un sol care s-a întors cu coada-ntre picioare “din cauza antrenorului”.

România e ţara în care nicio maşină cumpărată din showroom nu are airbag-uri în plus faţă de ce prezintă în dotarea standard, dar în care aceiaşi posesori de maşini ţipă de se aude până la stratul de ozon că Duster are trei stele EuroNCAP. E ţara în care îţi cumperi piele pe scaune pentru că se curăţă mai uşor şi atât. E ţara în care se vorbeşte doar despre diesel-uri, dar în care se cumpără 75% benzine în segmentul compact. E ţara în care se preferă o maşină de 15 ani uneia noi.

România e o ţară anapoda. În care jantele de 16 inch cumpărate din piaţă pot să stea fără probleme pe un Audi A8. Pentru că România e ţara în care nimic nu mai contează.

IMAG0103

Struţocămile

“Cel mai uşor este să creezi designul unor maşini foarte scumpe. Pentru că în acele cazuri nu ai constrângeri legate de preţ” – Walter de Silva, designerul-şef al Grupului Volkswagen.

Plecat probabil de la Aston martin Cygnet, pe care toată lumea auto îl priveşte cu uimire, groază, interes şi amuzament în acelaşi timp, arhitectul belgian Frederic Louis şi-a imaginat cum ar arăta alte modele de lux transformate în maşini de oraş. Au ieşit Bentley Continy Speed şi Maserati Turismini, două struţocămile care acum doi ani mi se păreau imposibile. Acum, după povestea cu Toyota iQ şi Aston Cygnet, îmi rezerv dreptul de a analiza de două ori înainte de a da un verdict…

Bentley-Conti-Speed

turismini800

Ce nu aveaţi voie să rataţi în săptămâna 3-9 ianuarie

LUNI

Testul lui Bogdan cu Jaguar XJ, un model care ne-a fascinat atât pe noi, cât şi pe cei care au avut norocul de a-l admira în parcarea redacţiei – LINK
Zece modele interesante care vor debuta în 2010, o analiză realizată de Sebastian – LINK

MARŢI

Feature-ul “De ce circulăm pe partea din dreapta a şoselei” ne-a dus prin istoria traficului mondial şi am aflat cum am ajuns să circulăm diferit faţă de englezi – LINK

MIERCURI

Sebastian ne-a explicat cum funcţionează sistemul My BMW Remote, “inventat” recent de inginerii mărcii germane. – LINK
Daniel ne-a dus prin culisele Formulei 1 şi ne-a făcut cunoştinţă cu Hermann Tilke, constructorul de circuite. – LINK

JOI

Un top al celor de la MSN ne-a arătat cele mai frumoase maşini de pe piaţă în acest moment. Fără a avea pretenţia că e universal valabil. – LINK
Bogdan ne-a prezentat testul său cu Infiniti G37x, pe care l-a numit o armă eficientă anti-arieni. Interesant. – LINK

VINERI

Primul episod al unei noi rubrici de Sfaturi şi Idei ne prezintă o soluţie inedită de protecţie a maşinilor: copertinele auto. – LINK

SÂMBĂTĂ ŞI DUMINICĂ

Cornel ne-a prezentat primul Ford Focus electric, versiunea fără emisii a compactei americane, gata de lansare la Detroit – LINK
Anul 2011 ne va aduce multe filme interesante care vor avea maşini de toate tipurile în prim-plan. Am făcut un TOP 5 al acestora. – LINK

Tabelul Periodic al Maşinilor Sport

Una dintre cele mai bune idei ale sfârşitului de an le aparţine celor de la Car and Driver. E adevărat că în tabel nu e decât un model BMW, dar avem în faţă un Sfânt Graal al iubitorilor de maşini adevărate. De printat şi de pus pe perete acasă, în loc de icoane.

Untitled-1

download versiunea large