Ce înseamnă de fapt o marcă auto? Oamenii şi locurile sau tehnologia şi platformele?
Atunci când Saab şi-a dat ultima suflare, pe stârvul constructorului suedez s-au aşezat corbi şi/sau animale de pradă. Depinde din ce unghi şi prin ce lentile priveşti. Cea mai bună ilustrare a scenei e prin imaginarea unui tablou în stil Dali plin de acţiune în care omul alb Spyker scapă din mână Saab, disperat şi ţipând, omul negru General Motors – care a pus beţe-n roatele unei posibile reveniri a mărcii – stă şi priveşte întreaga scenă râzând cu gura până la urechi, iar companiile care şi-au dorit să investească în revenirea Saab aşteaptă fără putere să se întâmple în sfârşit ceva, orice.
După ce Spyker a cumpărat Saab de la General Motors, olandezii aveau planuri mari. Ba chiar, pentru a nu fi suspectaţi că au cumpărat Saab doar pentru palmares, cei de la Spyker şi-au schimbat chiar şi numele în Swedish Automotive. Ei, olandezii. Oranje. Victor Muller a vrut multe, iar jocul avea în centru platforma Phoenix, pe care urmau să fie dezvoltate următoarele modele de generaţie nouă ale celor de la Saab.
Datoriile şi poziţia Saab pe piaţă au fost însă elemente definitorii pentru o situaţie critică, iar readucerea mărcii în prim-plan nu s-a putut realiza uşor. Muller şi-a dat seama că lucrurile nu sunt deloc roz şi că are nevoie de ajutor din partea unor parteneri cu bani. Iar în industria auto a anului 2012, partenerii cu bani se află în China. Partea bună e că i-a găsit. După ce şi-a dat seama că dopul din chiuveta Saab e stricat mai rău decât pare şi că, la un moment dat, niciun furnizor nu mai acceptă să livreze fără să fie plătit, iar asta înseamnă închiederea producţiei la Trollhattan, nucleul local al mărcii Saab, Muller a căutat un investitor. Au venit mulţi, dar cei mai serioşi păreau cei de la Youngman, Zhejiang Youngman pe numele întreg – ţineţi minte numele ăsta – care s-au înţeles cu Spyker (pardon, Swedish Automotive), dar cuplul fericit a dar nas în nas cu GM. Care, deşi părea scos din ecuaţie, mai avea putere de decizie pentru că livra încă tehnologie. Asta oficial. Pentru că, neoficial, ar fi fost culmea că Saab-urile să intre puternic pe piaţa din China şi să omoare modele care le aduc celor de la GM bani frumoşi în imensitatea aia de piaţă.
Au urmat plânsete şi scâncete şi apoi tabloul de care am vorbit la începutul acestui text. Iar când un tribunal din Suedia a decis că Saab e în lichidare şi că părţile sale pot fi vândute pentru acoperirea datoriilor, la poartă s-a aciuat o companie inventată peste noapte. National Electric Vehicle Sweden. Suedeză în acte şi fonic, dar construită de nişte japonezi şi de nişte chinezi. Care au cumpărat aproape tot din ce se putea cumpăra, fără drepturile de utilizare a mărcii Saab şi, foarte important, fără platforma Phoenix, adevărata miză a luptei. Cică vor face maşini electrice, iar oamenii din Trollhattan vor avea iar de lucru dacă acestea vor atrage în sfârşit clienţi în Europa. E ok dacă gândim la nivel pur în cifre, însă noua companie nu mai are mult din Saab. Nici măcar muncitorii nu vor mai lucra pentru Saab, ci pentru NEVS, iar mândria naţionalistă nu va mai pulsa în ei, chiar dacă măcar vor avea ce să pună pe masă.
După ce Victor Muller le-a trimis celor de la GM o scrisoare prin care aceştia erau anunţaţi că îi paşte un proces pentru că “au obstrucţionat voit posibilităţile de dezvoltare ale companiei Saab” – apropo, dacă vă îndoiţi de această luptă David vs Goliat, vă invit să citiţi o poveste scrisă de Simon Warburton care vă va face să vă mai gândiţi o dată înainte să aruncaţi piatra – acelaşi Victor Muller revine astăzi în prim-plan şi anunţă două joint venture-uri cu Youngman (ăsta e link important, informaţia a fost anunţată astăzi). Ştii, chinezii ăia cu ajutorul cărora, la un moment, lucrurile păreau rezolvate. Partea interesantă este că Youngman – probabil sfătuiţi de Spyker la vremea respectivă – au cumpărat deja drepturile de utilizare ale platformei Phoenix, iar de acum vor produce maşini cu ajutorul Spyker tocmai pe baza acesteia. Altfel spus, povestea Saab continuă într-un fel sau altul, chit că modelele nu se vor mai numi 9-1, 9-3 şi 9-5, iar sigla de pe maşini nu va mai fi un grifon.
Întrebarea e simplă, vine contextual, dar poate fi aplicată în întreaga industrie auto şi nu numai: între japonezo-chinezii cu nume de companie suedeză de maşini electrice care vor produce independent la Trollhattan şi chinezo-olandezii care vor produce nu se ştie unde pe platforma care ar fi trebuit să fie salvarea Saab, care sunt mai aproape de continuarea poveştii mărcii suedeze? Sau, altfel, ce contează mai mult pentru spiritul unei mărci? Oamenii şi locurile care produc maşinile sau povestea tehnică/tehnologică din spatele lor?