Meşter

Dacă lumea auto privea acum câţiva ani cu jind la zona nordică a Europei, care părea un loc liniştit, în care producătorii îşi văd în tihnă de maşinile pe care le produc şi în care muncitorii suedezi şi norvegieni erau fericiţi că pot să lucreze pentru mărci de renume internaţional, lucrurile s-au schimbat cu 180 de grade în doar doi-trei ani. Din paradisul productiv plin de zâmbete de odinioară, în nordul Europei au rămas doar grimase. Iar poveştile frumoase s-au transformat în cutremure şi dezastre.

Totul a început atunci când GM şi Ford au înţeles că nu pot să sprijine Saab şi Volvo şi că cele două mărci aduc pierderi care nu pot fi suportate. Din cauza unei lipsei de strategii a companiei mamă, din cauza lipsei unui portofoliu coerent bine pus la ăunct sau din ambele cauze combinate, Saab şi Volvo au ajuns două mărci în disperată nevoie de ajutor.

Dacă Volvo şi-a rezolvat problemele apelând la chinezi iar aceştia par să injecteze bani inteligenţi în marcă (vânzările mărcii au crescut, iar Volvo tocmai a anunţat că va investi aproape un miliard de dolari în constrcţia unei fabrici în China), Saab îşi pierde uşor-uşor suflul după despărţirea de GM. S-au încercat diferite strategii, cei de la Spyker – cumpărătorii mărcii suedeze – acceptând chiar să-şi schimbe numele în Swedish Automotive de dragul unei companii din China care a promis că va aduce bani pentru a salva ce-a rămas de salvat. Dar până când planul pe termen lung promis de chinezi, de Spyker şi de Saab va începe să se întrevadă, Saab s-ar putea să moară pe mâna sa. Muncitorii nu mai pot fi plătiţi şi ameninţă cu justiţia, iar furnizorii şi creditorii Saab stau în cumpănă, marca având datorii neplătite de peste 50 de milioane de euro.

Cireaşa de pe tortul amar al constructorilor suedezi a venit când am aflat că producătorul norvegian de maşini electrice Think (cunoscut pentru modelul de oraş Th!nk City) a intrat pentru a cincea oară în istoria sa de 20 de ani sub protecţia falimentului, vizând fie restructurarea sub altă conducere, fie pur şi simplu lichidarea.

În ambele cazuri disperate de mai sus, problemele sunt simple: neadaptarea gamei de produse la piaţă şi costurile enorme de producţie din ţările nordice. Saab vine cu produse care nu ies cu absolut nimic în evidenţă şi sunt foarte scumpe, Think încearcă să forţeze de ceva vreme o piaţă a vehiculelor electrice care, oricât ar fi de promovată şi de împinsă în faţă, are valoare zero dacă nu există cerere. Iar cerere nu va exista decât atunci când vei fi sigur că o maşină electrică are cel puţin la fel de puţine dezavantaje precum maşinile cu motoare termice. În plus, Think a făcut greşeala strategică de a construi un al doilea sit de fabricaţie. Şi nu doar atât, dar a făcut-o tot în Scandinavia. Iar cu 2500 de maşini vândute în 20 de ani şi cu alte patru falimente căscate în această perioadă, lucrurile nu sunt deloc roz.

Ce se va întâmpla cu cele două companii? Think nu va supravieţui dacă nu va primi ajutor din partea unui producător mare, iar Saab se macină din interior. Următoarele şase luni ne vor arăta dacă vom rămâne cu un singur producător suedez sau dacă Scandinavia poate să ţină încă de mândria de a avea Lego, Ikea, Volvo, Saab şi Think în aceeaşi farfurie.

Organizatorii AutoGP au anunţat astăzi oficial că au anulat cursa care ar fi trebuit să aibă loc în 19-21 august la Bucureşti, pe străzile transoformate în circuit din jurul Casei Poporului. Oricât ne-ar durea decizia – pentru că orice cursă pierdută nu se întoarce şi reprezintă un minus enorm la capitalul de imagine al unei ţări şi aşa părăsite de condiţii – aceasta era una aşteptată.

La momentul conferinţei care anunţa evenimentul, undeva la mijlocul lunii septembrie a anului trecut, Daniel Popescu (editorul secţiunii de motorsport) sublinia foarte multe neclarităţi şi probleme vizibile încă de la prima cheie. Privind ce a anunţat Daniel atunci, răspunsul pe alocuri şocant pe care i l-a dat cel care ar fi trebuit să organizeze respectivul eveniment şi decizia de azi a organizatorilor competiţiei, nu pot decât să spun că văd, încă o dată, că lipsa de seriozitate nu duce nicăieri. În niciun domeniu.

Nu cred că cineva trebuie să mai demonstreze faptul că italienii îşi bazează foarte multe dintre elementele de succes pe sentiment, pe emoţie. Începând cu muzica, cu politica, cu fotbalul şi terminând cu maşinile, oamenii ăştia atrag prin feeling, prin pasiune, prin lucruri care transcend fizicul. Încearcă să te lovească la coarda sensibilă şi, dacă te uiţi la designul maşinilor pe care le fac (de la Lambo la Fiat, trecând pe la Ferrari, Lancia şi mai ales Alfa), şi reuşesc.

Odată cu expansiunea internetului, Fiat a marşat şi mai mult pe această idee şi şi-a bazat foarte mult campanii de promovare pe ideea de oameni, pe emoţie. A făcut site-uri pentru Fiat 500. Dar site-urile astea nu prezintă maşina şi atât, ci adună lume care îşi povesteşte întâmplările, vin cu proiecte care mai de care mai trăznite, inventează idei. Totul pentru comunitate şi pentru atingerea sentimentelor publicului.

Ei bine, dacă aceste lucruri sunt absolut normale pentru mărcile italiene, faptul că Fiat a cumpărat majoritatea acţiunilor Chrysler transformă uşor-uşor mărcile Jeep, Dodge şi Chrysler din exponentele imaginii dure americane în mărci care contează prin oamenii pe care-i reprezintă. Aşa s-a născut site-ul Jeep-people.com, în care toţi pasionaţii mărcii de teren sunt invitaţi să se adune, să comunice şi să strângă informaţii, idei şi opinii. Site-ul a fost lansat astăzi, iar din descrierea lui, încă de pe prima pagină, nu lipsesc cuvinte precum pasiune, aventură şi libertate.

Vom avea americani italienizaţi. Lucrurile se schimbă.

P.S. Titlul postului este dat de o întrebare pe care i-am adresat-o acum nişte ani unuia dintre şefii Fiat în Italia, acolo unde mă aflam pentru o lansare. Atunci am aflat că italienii îi spun “Monaco” oraşului german Munchen, iar uimirea mea a fost stinsă de această propoziţie scurtă. “Gli italiani italianizzano tutto.”

Venită pe e-mail. Nu ştiu dacă e pe bune, dar dacă e pe bune înseamnă că e pe bune. Deşi, dacă n-ar fi pe bune e la fel de pe bune. Pentru că – pe bune – ce-i pe bune e pe bune.

Uneori – doar uneori – constructorii auto se aruncă în cap în ape tulburi pe care nu le-au mai testat niciodată. Chiar dacă aruncarea asta e de antrenament sau face parte dintr-o competiţie oficială, rezultatul este acelaşi dacă îţi dai seama abia apoi că apele alea au 20 de centimetri, iar tu te afli în plin avânt pe platformă la cinci metri.

Deunăzi, Rolls-Royce a creat primul concept electric din istoria mărcii. Se numea 102EX şi era o versiune electrică a lui Phantom. Evident, totul a fost creat pentru showcase, cum zic britanicii, conceptul fiind prezentat la Geneva cu fast. Cu toate astea, chiar dacă reacţiile publicului şi ale presei de specialitate au fost unele amestecate şi care băteau în retragere (la dracu’, un Rolls-Royce electric?!), oficialii Rolls au încercat să forţeze limitele noii lor idei şi au trimis conceptul lor electric într-un tur al lumii în care clienţii mărcii aveau ocazia de a testa lucruri.

Deşi premisele erau relativ negative, deşi reacţiile jurnaliştilor erau mai degrabă rezervate, Rolls a riscat. Rezultatul: fiasco. Niciunul dintre clienţii care au participat la teste nu s-a declarat interesat de aşa ceva. Iar motivul nu ţine de preferinţe sau de poveşti personale, aşa cum probabil s-ar fi aşteptat oficialii Rolls-Royce, ci de un fapt care probabil că le-a scăpat prosteşte celor de la Rolls: 98% dintre clienţii mărcii nu au reşedinţa în oraşe, iar autonomia unui astfel de model este pur şi simplu mult prea redusă pentru nevoile acestora.

Evident, preşedintele mărcii s-a scărpinat în cap (probabil înjurând printre dinţi biroul de marketing), dar a dres-o şi a anunţat că Rolls-Royce oricum nu ar fi vizat producerea în serie a unui astfel de concept, singura soluţie la care marca se gândeşte acum fiind cea a unor modele hibride. O soluţie ceva mai plauzibilă şi mai actuală în contextul infrastructurii şi al tehnologiei de azi, dar una pe care clienţii ar accepta-o oricum cu greu.

Ce învăţăm de aici? Că experimentele – fie ele şi “verzi”, deci produse pentru cauze declarate nobile, trebuie să aibă o logică solidă pe care să se bazeze. În lipsa acesteia, totul se rezumă la bani cheltuiţi aiurea şi la timp pierdut. Iar asta doar a comportament eco nu miroase.

• “We have engineered the world’s first battery electric vehicle for the ultra-luxury segment” - preşedintele Rolls-Royce la prezentarea conceptului 102EX, la Geneva.
• “No customers have approached the automaker to ask for electric versions of the cars. We have no plans at the present to produce EVs” – acelaşi preşedinte Rolls-Royce după testele cu Phantom-ul electric.

Libertatea pe care o au producătorii de reclame din SUA duce uneori la înţepături mai mult sau mai puţin evidente. Ştim cu toţii deja clasice şi arhicunoscutele reclame TV sau panouri publicitare în care Audi, BMW, Mercedes sau Lexus iau peste picior, după caz, produsele Audi, BMW, Mercedes sau Lexus. Iar moda pare să se fi extins şi la constructorii de masă, care profită de faptul că acest tip de publicitate agresivă aduce cu sine mult mai multe reacţii decât o simplă reclamă.

Deunăzi, Nissan a scos pe piaţă o reclamă în care japonezii îşi laudă prima maşină electrică din portofoliu, Leaf, susţinând că lumea ar fi un loc mult mai nasol dacă toate aparatele electrocasnice ar funcţiona pe benzină. Iar spotul este cu adevărat amuzant, cu diferite ustensile electrice transformate în unele care funcţionează pe bază de carburant clasic şi scot fum. Doar că, la final, Nissan “se scapă” şi le trage o palmă peste ceafă celor de la GM şi modelului Volt, sugerând că faptul că Volt are un rezervor de benzină este un soi de dezavantaj în comparaţie cu Leaf. Vă reamintesc că Leaf este o maşină 100% electrică, cu o autonomie de 160 de kilometri, pe când Volt este un hibrid plug-in cu configuraţie serie care funcţionează în primă fază ca o maşină electrică (autonomie de 80 de kilometri), iar apoi, dacă bateria s-a descărcat, pune în funcţiune un motor clasic alimentat de la un mic rezervor pe benzină care supliemntează autonomia până pe la 600-700 de kilometri.

Revenim. Evident, reclama celor de la Nissan nu putea să-i lase indiferenţi pe oamenii de comunicare de la General Motors. Iar primul care a contraatacat a fost chiar directorul de comunicare al marii companii americane, Jason Laird, care a postat pe propriul cont de Twitter un mesaj în care dă cu şpiţul în autonomia redusă de azi a vehiculelor electrice clasice: “Un producător care ne ia peste picior produsul ignoră trailerele de care are nevoie şi maşinile de închiriat pe care le recomandă ca soluţie de avarie pentru propriul lor produs”, zice Laird, amintind de faptul că cei de la Nissan au anunţat că toţi clienţii lui Leaf care vor rămâne în pană vor beneficia gratuit de o maşină care să-i ducă acolo unde au vrut să ajungă.

Eu mă aştept ca GM să scoată în scurt timp un spot-răspuns la cel al lui Nissan Leaf. Probabil făcând mişto de cum ar arăta străzile şi circuitele dacă toate maşinile ar fi electrice. De-abia aştept.