Bisnita, ciubucul si copoii!

Una scurta pentru pietoni. In fiecare dimineata cand strabat la pas Piata Unirii observ un fenomen straniu. Pe “artera” pietonala care vine dinspre linia lui 32 si merge catre Hanul lui Manuc se desfasoara episodul repetitiv “vine politia, imi ascund marfa”. Sau: “noi ne facem ca va prindem, voi va faceti ca fugiti”

O gloata de precupeti si precupete, de o anume etnie, isi parcheaza automobilele de dotare direct pe trotuar si isi instaleaza in fata lor cate o masa rabatabila, peste care arunca cu schepsis cateva pulovere, sosete, chiloti si alte ustensile de uz corporal.

In primul rand, acesti cetateni, sa le zicem asa, nu au dreptul sa-si parcheze acolo masinile, in al doilea rand nu au voie sa vanda acolo, in al treilea rand nici nu cred ca au vreo licenta ceva care sa le dea dreptul sa faca comert.

De fiecare data cand trec pe acolo, adica in fiecare dimineata, asa cum am spus si mai sus, vad cum o “iscoada” tine de 6 comerciantilor razgaiati. De multe ori, se da semnalul “vine politia”, impacheteaza in graba, isi arunca marfa in masini si se fac ca se scobesc in nas privind admirativ Casa Poporului, care se intinde maiestuoasa la doar cateva sute de metri in departare. Politia nu face nimic! Amenintari de genul: “data viitoare va confisc toata marfa, va dau niste amenzi de nu va vedeti!” sunt luate intr-un ras infundat, de smecherii marca Bucuresti.

Rezolvarea e simpla: sa se angajeze politisti din Japonia, poate ei cunosc mai putin din contractul social al spagii, caci alta explicatie nu gasesc pentru incalcarea flagranta a legii, in fiecare zi, in vazul lumii, la Piata Unirii, in fata, in spatele si in dosul Politiei Romane – Siguranta si Incredere!

Alo, Primaria! Domnu Oprescu!

Cu criza la doctor

Criza economica mondiala a cauzat mutatii inimaginabile intr-o societate nascuta si crescuta dupa chipul si asemanarea capitalismului. Asa cum este societatea occidentala. De la intrebari de genul “cat de libera trebuie sa fie o piata libera” pana la demontarea principiului “laissez faire, laissez passer” am trait sa vedem zilele de pe urma ale hypercapitalismului, forma profunda de globalizare si lacomie a lumii capitalizate.  Toate acestea, nu au ramas straine nici lumii rotunde a automobilului. Expresia romaneasca “pestele de la cap se-mpute” este valabila si in cazul particular al industriei auto mondiale. Pumnii din figurele odata demne si impunatoare ale General Motors, Ford sau Chrysler vor devia prin efectul bulgarului de zapada catre copii noii ordine mondiale auto.

Lumea auto americana a incercat sa se salveze printr-o masura la moda in zilele noastre: finantarea de la bugetul statului, masura care a bantuit lumea bancara europeana si americana in ultimele saptamani. Va mai aduceti aminte de principiul “implicarea statului in economie”? Insa, din pacate pentru GM si fratii sai, prioritatea a fost cercul bancar. Criza profunda a lumii auto americane nu a convins inca Washington-ul la repetarea “gestului”, si pana la urma vorbim de un stat care si-a lasat sa moara unul dintre cei mai vrednici eroi ai economiei sale. Va e cunoscut Lehman Brothers?

Solutia: Nauciti de profunda criza prin care trec, uitand de adevaratele cauze care isi gasesc raspunsuri simple in cuvinte ca motoare V8, truck-uri, pick-up-uri, SUV-uri sau galoane, mii de galoane degeaba, liderii lumii auto americane incearca marea cu degetul, dorind reformare si salvare prin coagulare. Mai aproape de adevarul “mai bine murim impreuna decat sa NU putem trai separat”, GM si Chrysler se afla fata in fata, in fata fuziunii. Asa ii spun ei, cand de fapt smecherul General cauta cu lumanarea o absorbtie gustata amar si de altii (vezi DaimlerChrysler!). In aceasta idee nu razbate raspunsul salvarii, ci incapatanarea capitalizarii- globarizare pana la capat, pe stil vechi.

Poate GM nu o sa aiba soarta Lehman Brothers, dar pentru Chrysler cine mai baga mana in foc? Si intr-o vreme in care marii generali ca Lee Iacocca (fost CEO Chrysler, fost presedinte Ford) au iesit la pensie, ce General mai salveaza industria auto americana? Cine mai are timp acum sa auda strigatul de ajutor marca Chrysler?

Americanul de rand si producatorul de top de intalnesc acum la pompa scumpa a petrolului, scormonindu-se in buzunarul rupt, uitandu-se peste umar dupa creditul care nu mai exista la colt de strada, si striga unul la altu: N-am vrut, N-am vrut!

Start in Paris 2008

Paris 2008 a inceput! Nebunia unui salon auto international de asemenea anvergura si-a aratat coltii inca de la prima ora. Desi este cel mai important eveniment auto al sfarsitului de an, trebuie spus ca organziarea are numeroase carente. Daca expozantii si-au facut treaba magistral, organizatorii francezi au comis cateva greseli strategice si ireparabile.

La salonul din Paris sunt acreditati circa 11.000 de jurnalisti, dar centrul de presa are extrem de putine locuri, poate 500, motiv pentru care s-a creat o dezordine si o inghesuiala care ne duce cu gandul la plaiurile natale.

In rest, lucrurile isi continua cursul natural iar Automarket va transmite totul LIVE!

Ramaneti langa noi!

sula.jpg

Spre Paris, la Viena!

Drumul spre Paris trece prin Viena! Aici, echipa Automarket si-a petrecut prima noapte de dragoste sau de razboi, cum vreti sa o numiti. Orasul este superb, civilizat, cu masini parcate corespunzator, cu tramvaie care circula tarziu in noapte. In centru orice loc de parcare de pe margine drumului este gratuit pana in ora 9 dimineata, dupa care se plateste o taxa de 1,2 euro pe ora. Orele de parcare se pot cumpara de oriunde, din hotel, de la chioscul de ziare sau de oriunde nu va puteti imagina. Locurile de parcare exista din belsug, si dimineata, si noaptea, cand toti locuitorii au tras la casele lor. Nu exista  aglomeratie, nu se scuipa pe jos, nu se arunca mucuri de tigari. Oamenii muncesc. Noi plecam la Paris!

 

 

Paris

Automarket pleaca spre Paris! Duminica, echipajul Automarket tureaza motoarele cu gandul la destinatia finala – Paris si Salonul Auto International 2008.

La bordul unui Citroen C4 Picasso vom lua in piept, rand pe rand, Ungaria, Austria, Germania si Franta cu scopul de a ajunge in poate cea mai frumoasa capitala a Europei.

Ramaneti pe Automarket pentru un test-drive original pe ruta Bucuresti-Paris-Bucuresti si pentru informatii, galerii foto si surprize ” LA CALD” de la Mondial de l’Automobile!

Ford: “La multi ani GM!”

Astazi General Motors implineste 100 de ani de existenta. Centenarul celui mai prestigios grup auto din istorie este sarbatorit printr-o serie de evenimente organizate in intreaga lume.

Ziua de 16 septembrie 2008 nu marcheaza tocmai un moment mare pentru Generalul american, care a pierdut dupa 8 decenii suprematia pe piata auto si care se lupta cu pericolul falimentului in ultima perioada.

In schimb, astazi este o zi de sarbatoare, o zi pe care nici marii rivali de o viata a celor de la GM, Ford, nu putea sa o treaca  cu vederea. Cu aceasta ocazie, in spirit de fair-play, compania Ford ureaza GM: “Happy 100th Anniversary!”

Si iata mai jos in ce stil o face:

mare.jpg

57-57=0

Va mai aduceti aminte de privatizarile facute in Romania pe 0 lei? Acum, la sfarsitul epocii de privatizari in tara noastra am ajuns sa facem privatizari pe 0 euro, deci am evoluat ca doar suntem europeni.

Cam asa se intampla si in cazul preluarii uzinei auto din Craiova de catre Ford. Guvernul, AVAS, statul roman s-a tot laudat cu aducerea marelui jucator american pe piata din Romania, lucru de altfel mai mult decat apreciabil, dar in spatele acestei afaceri stau inca o data celebrele miute romanesti, micile intelegeri cu gust de ciubuc. Ford a platit Romaniei 57 de milioane de euro pentru pachetul de 72.4% din actiunile Automobile Craiova si a promis un plan de investitii de 675 milioane de euro, amanat deocamdata, conform ultimelor informatii. 

Mai nou, statul roman a acordat un ajutor financiar uzinei Ford din Craiova de (ATENTIE!) 57 de milioane de euro pentru formarea angajatilor uzinei oltene. Aceasta manevra a intrat in vizorul Comisiei Europene, care ne mai cheama o data cu pantalonii in vine la judecata marii Evrope. Comisia Europeana spune ca se indoieste serios de destinatia acestor bani, sustinand ca are indoieli ca ajutorul financiar aduce un plus fata de programul desfasurat de companie.

Desigur, Comisia Europeana a deschis o investigatie pentru a determina clar daca banii publici sustin intr-adevar un ajutor destinat formarii profesionale a angajatilor si nu sunt cumva folositi in alte scopuri, dar noi merita sa ne intrebam nitel de coincidenta celor doi 57 si de modul in care statul roman intelege sa sustina o investitie straina anuntata cu surle si trambite de la distanta celor 675 de milioane de euro promise de Ford. Si, mai mult, avand in vedere ca vorbim de banii publici, adica de banii nostri, am dori un set de explicatii din partea celor votati sa se joace cu destinele noastre.

Vrem explicatii! domnule Tariceanu, domnule Sebastian Vladescu

Sub nivelul marii

Amsterdam. O vacanta petrecuta in capitala Olandei nu este doar un prilej de a petrece timpul destinat concediului, ci si o maniera de a evada din rutina vietii de zi cu zi. Inainte de a face cateva referiri la cum ne afecteaza pe noi, sau ma degraba cum ar trebui sa ne afecteze pe noi exemplul Amsterdam, merita sa facem o scurta introducere.

In primul rand, pronunt din capul locului ca orasul acesta atat de “open mind” nu este doar un lacas pentru Red Light District sau Coffee Shop-urile cu verdeturi de toate felurile, pana la urma in el au mai trait si niste oameni care au lasat ceva mai mult in urma lor in comparatie cu un muritor de rand, cum ar fi Van Gogh, Rembrandt sau Johan Cruyff daca vreti.

Amsterdam nu este un oras al masinii, este o constructie citadina care s-a nascut printre numeroasele canale, o Venetie a nordului. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care numarul de masini pe care le vezi in oras este extrem de mic. Si nu pentru ca locuitorii capitalei batave n-ar avea masini, dar prefera sa mearga cu bicicleta pentru ca “fac mai putin pe drum si nu-mi poluez orasul”, spun ei. Si astfel poti zari din toate directiile barbati, femei, copii, de toate varstele, de toate etniile si religiile cum isi traseaza drumul zilnic cu mainele pe ghidon. Un exemplu demn de luat in seama pentru aglomeratiile care clocotesc la zgomotul si fumul masinilor, care stau in coloane interminabile si se claxoneaza una la alta in cautarea unui metru inainte. In plus, pe langa deprinderile localnicilor, un rol important il are si municipalitatea care isi educa prin masuri dure concetatenii. Un loc de parcare in oras costa circa 40 de euro pe zi, fiecare localnic avand un loc gratuit, dar asta doar in zona in care locuieste, si nu prea iti mai vine sa vii in centrul orasului cu automobilul.
Inca un lucru pe care l-am remarcat a fost lipsa unui oarecare snobism in alegerea modelelor auto. In Romania, de obicei noile modele vin la ceva timp de la lansarea continentala, dar cu toate acestea cum au venit, cum s-au si cumprat, imediat le zaresti pe sosele si ma refer aici la acele modele cu pretentie. In Olanda, n-am vazut prea multe aparitii ale celor mai noi masini de pe piata, poate la ei nu se dau asa usor credite sau poate isi cumpara barci cu banii de masina. Cine stie? Si stiti ce n-am mai vazut?! SUV-uri!

Recomand Amsterdamul iubitorilor de aer curat, ai distractilor vicioase si ai delectarilor culturale!

Stranger than fiction

Cel mai prost hot de masini care s-a vazut vreodata vine din America. Un american, in varsta de 33 de ani, a anuntat politia ca i s-a furat masina pe care o furase la randul sau cu cateva zile inainte.

Primul hot a povestit politiei ca stationa in fata unui magazin cand un om inarmat a urcat la el in masina si i-a cerut sa conduca. Eroul nostru a condus pana a ramas fara benzina dupa care hotul cel rau i-a cerut sa impinga masina pana la o benzinarie. In acest moment, hotul cel bun a reusit sa scape si sa anunte politia.

Oricat de fantezist ar parea, acesta este rezumatul declaratiei facute de Edward Bishop politiei. Acum nu stim daca totul este real sau daca este o povestete inventata de un om mustrat de constiinta, care nu stia cum sa-si dea in vileag propriile fapte.

In legatura cu acest caz sunt doua lucruri de luat la socoteala: 1. ca e plina lumea de nebuni si 2. ca multi nebuni si astfel de intamplari vin mai ales de pe pamantul fagaduintei, alias America.

200 de povesti verzi!

Cea mai ecologica actiune pe care ai facut-o – campania desfasura de Automarket si Volkswagen – a trecut de pragul a 200 de povestiri, la jumatatea drumului catre marele premiu – un weekend la munte cu Polo BlueMotion.

Originale, banale, puerile sau inteligente, povestile a peste 200 de oameni s-au intrunit intr-un efort colectiv de a curata, fie si la modul propagandistic, un pic aerul pe care il respiram. Multumim celor care au participat si le uram succes la marele premiu!
Jocul continua…va asteptam!