2007

Anul 2007 a marcat definitiv si iremediabil existenta unui nou val pe piata auto mondiala. Daca este sa judecam dupa “comportamentul” marilor producatori auto, anul care tocmai s-a incheiat nu pare a marca schimbari substantiale. De exemplu, rivalitatea dintre BMW si Mercedes a continuat, cu castig de cauza pentru bavarezi care s-au mentinut inca o data in topul sectorului premium. Dar, si trebuie sa subliniem acest aspect, ceea ce era in urma cu ceva vreme o lupta pe viata si pe moarte, s-a transformat intr-o simpla si pasnica concurenta, care a dat ragaz celor doi giganti germani sa se mai puna la masa negocierilor din cand in cand pentru incheirea unui pact care pare sa nu mai vina. Daca tot suntem pe acest segment de piata, trebuie sa subliniem faptul ca marci ca Audi sau Lexus sunt tot mai influente si mai incomode pentru traditionalele Mercedes si BMW. Continuand povestea rivalitatilor, Toyota si GM au petrecut inca un an cot la cot, care pare a se termina cu o noua victorie la mustata pentru niponi. Dar acest lucru se va schimba in noul an, cand Toyota este vazuta castigatoare clara in fata GM.
O alta constanta a anului 2007 a fost cresterea vanzarilor pentru producatori. Astfel, aflam ca Audi, BMW, Mercedes, Toyota, Volkswagen si altii au avut un sezon excelent, cu vanzari record. Bine inteles ca GM, Ford si Chrysler continua epoca vremurilor grele si ca sa rasucim si mai mult cutitul in propriile lor rani subliniem ca si 2008 este anuntat ca un an dificil pentru cei care erau odata “big 3″.

Noul val inseamna ca piete deja legendare cum ar fi cea americana, cea germana sau cea nipona nu mai fac fata si se pregatesc sa fie inlocuite de la suprematie. Rusia va lua locul Germaniei in Europa, India pare a acoperi golul lasat de Japonia in Asia, iar China va matura cu SUA la nivel mondial. Marii jucatori auto nu par a fi afectati de nasterea unor noi zone de interes. Darama fabricile in SUA, restructureaza in Germania si parasesc Japonia pentru a pompa profiturile gigantice in tinerele India, Rusia si China. Nu trebuie sa fim mari cunoscatori pentru a vedea cine urmeaza la putere, asa cum trebuie sa ne ferim de naivitatea negarii unei realitati tot mai evidente.

“Pentru ca”-i Toyota!

Toyota a adus Auris si in Romania. Este probabil evenimentul numarul unu din aceasta saptamana pe piata auto interna. DE CE:

- Pentru ca romanii s-au cam saturat sa cumpere Dacia Logan si vor si alte masini.

- Pentru ca Auris este un model din segmentul C, sector al pietei auto interne aflat in mare crestere.
-Pentru ca Auris este o masina japoneza facuta de si pentru europeni.

Evenimentul de lansare a purtat ceva din filosofia designului lui Auris: “De la interior spre exterior”, cam asa a decurs si spectacolul de prezentare. Trei muzicieni au coborat din cate un Auris si au inceput sa cante la saxofoane si tobe, in timp ce dansatorii explicitau prin miscarile lor filosofia Toyota: “claritate vibranta”.

Informatii despre noua Toyota, Auris, le puteti gasi AICI.