Pe contrasens!

Americanul are o vorba: “nu te apuci sa furi un Ferrari, daca nu stii sa-l conduci”. Nimic mai mult decat un pic de ironie amestecata cu o farama de lacomie si multa prostie. Nu degeaba criza economica mondiala a inceput in patria Unchiului Sam, unde prostia consumatorului a fost servita din plin de ironia bancherului, totul mergand sendvis cu lacomia producatorului. Un cerc vicios in care unul da cu bata, unul incaseaza si altul se tavaleste pe jos de durere.

Acum, cei trei americani din Detroit anunta cu mic cu mare cum vor da ei faliment, in ce stil si cat ii va tine. Nimeni nu-i mai crede, nimeni nu se mai intereseaza de ei, pana si fanii lor ii injura, ca la un meci romanesc din Liga 1. Dar cel putin ei l-au vazut pe omul negru de la capatul tunelului si au o mare speranta cum acest “salvatore de la patria” le ingrosa conturile ruginite, sperand ca si pana acum la bonusuri ca-n luna si ca-n stele.

Poate nu e vina unor tarani ca Bob Lutz (vicele de la GM) sau baieti educati, ca Alan Mulally (Ford ) si Rick Wagoner (GM), ca s-a ajuns aici, dar cu siguranta ca acesti domni si-au pus mainile in san cand se putea face ceva si au aflat acum ca au ramas paralizati in acesta pozitie. Sistemul era putred, dar si ei prosti, ar spune cineva.

Mai ramane sa ne intrebam cu mainile legate in jurul pieptului cum de s-a ajuns aici si in Europa. Pentru ca incetarea productiei nu inseamna doar trimiterea unor oameni in concediu fortat, platiti mai mult sau mai putin, nu inseamna doar concedierea betivilor si imigrantilor din fabrici, ci inseamna si oprirea activitatii a tuturor furnizorilor de componente care imbraca industria auto si dau de mancare la mult mai multi oameni decat am putea concepe. Si acum vorbim de productie, dar sa nu vorbim de vanzari, ca acolo e si mai dureroasa treaba. In curand, toata floarea cea extinsa a retelei de dealeri isi va pune lacatul pe poarta magazinului si va pleca acasa, lasand bucatile de fier asamblate sa rugineasca. Asta este imaginea unui industrii care se prabuseste, si poate pe buna dreptate. Poate am cumparat prea multe masini sau poate ei au vandut prea multe! Oricum si noi, ca si ei, ne-am apucat sa furam Ferrari-ul fara sa stim sa-l conducem, si uite unde am ajuns:

asadlad�llkafdl�aksfl�dsa.jpg

Cu criza la doctor

Criza economica mondiala a cauzat mutatii inimaginabile intr-o societate nascuta si crescuta dupa chipul si asemanarea capitalismului. Asa cum este societatea occidentala. De la intrebari de genul “cat de libera trebuie sa fie o piata libera” pana la demontarea principiului “laissez faire, laissez passer” am trait sa vedem zilele de pe urma ale hypercapitalismului, forma profunda de globalizare si lacomie a lumii capitalizate.  Toate acestea, nu au ramas straine nici lumii rotunde a automobilului. Expresia romaneasca “pestele de la cap se-mpute” este valabila si in cazul particular al industriei auto mondiale. Pumnii din figurele odata demne si impunatoare ale General Motors, Ford sau Chrysler vor devia prin efectul bulgarului de zapada catre copii noii ordine mondiale auto.

Lumea auto americana a incercat sa se salveze printr-o masura la moda in zilele noastre: finantarea de la bugetul statului, masura care a bantuit lumea bancara europeana si americana in ultimele saptamani. Va mai aduceti aminte de principiul “implicarea statului in economie”? Insa, din pacate pentru GM si fratii sai, prioritatea a fost cercul bancar. Criza profunda a lumii auto americane nu a convins inca Washington-ul la repetarea “gestului”, si pana la urma vorbim de un stat care si-a lasat sa moara unul dintre cei mai vrednici eroi ai economiei sale. Va e cunoscut Lehman Brothers?

Solutia: Nauciti de profunda criza prin care trec, uitand de adevaratele cauze care isi gasesc raspunsuri simple in cuvinte ca motoare V8, truck-uri, pick-up-uri, SUV-uri sau galoane, mii de galoane degeaba, liderii lumii auto americane incearca marea cu degetul, dorind reformare si salvare prin coagulare. Mai aproape de adevarul “mai bine murim impreuna decat sa NU putem trai separat”, GM si Chrysler se afla fata in fata, in fata fuziunii. Asa ii spun ei, cand de fapt smecherul General cauta cu lumanarea o absorbtie gustata amar si de altii (vezi DaimlerChrysler!). In aceasta idee nu razbate raspunsul salvarii, ci incapatanarea capitalizarii- globarizare pana la capat, pe stil vechi.

Poate GM nu o sa aiba soarta Lehman Brothers, dar pentru Chrysler cine mai baga mana in foc? Si intr-o vreme in care marii generali ca Lee Iacocca (fost CEO Chrysler, fost presedinte Ford) au iesit la pensie, ce General mai salveaza industria auto americana? Cine mai are timp acum sa auda strigatul de ajutor marca Chrysler?

Americanul de rand si producatorul de top de intalnesc acum la pompa scumpa a petrolului, scormonindu-se in buzunarul rupt, uitandu-se peste umar dupa creditul care nu mai exista la colt de strada, si striga unul la altu: N-am vrut, N-am vrut!

Ford: “La multi ani GM!”

Astazi General Motors implineste 100 de ani de existenta. Centenarul celui mai prestigios grup auto din istorie este sarbatorit printr-o serie de evenimente organizate in intreaga lume.

Ziua de 16 septembrie 2008 nu marcheaza tocmai un moment mare pentru Generalul american, care a pierdut dupa 8 decenii suprematia pe piata auto si care se lupta cu pericolul falimentului in ultima perioada.

In schimb, astazi este o zi de sarbatoare, o zi pe care nici marii rivali de o viata a celor de la GM, Ford, nu putea sa o treaca  cu vederea. Cu aceasta ocazie, in spirit de fair-play, compania Ford ureaza GM: “Happy 100th Anniversary!”

Si iata mai jos in ce stil o face:

mare.jpg

57-57=0

Va mai aduceti aminte de privatizarile facute in Romania pe 0 lei? Acum, la sfarsitul epocii de privatizari in tara noastra am ajuns sa facem privatizari pe 0 euro, deci am evoluat ca doar suntem europeni.

Cam asa se intampla si in cazul preluarii uzinei auto din Craiova de catre Ford. Guvernul, AVAS, statul roman s-a tot laudat cu aducerea marelui jucator american pe piata din Romania, lucru de altfel mai mult decat apreciabil, dar in spatele acestei afaceri stau inca o data celebrele miute romanesti, micile intelegeri cu gust de ciubuc. Ford a platit Romaniei 57 de milioane de euro pentru pachetul de 72.4% din actiunile Automobile Craiova si a promis un plan de investitii de 675 milioane de euro, amanat deocamdata, conform ultimelor informatii. 

Mai nou, statul roman a acordat un ajutor financiar uzinei Ford din Craiova de (ATENTIE!) 57 de milioane de euro pentru formarea angajatilor uzinei oltene. Aceasta manevra a intrat in vizorul Comisiei Europene, care ne mai cheama o data cu pantalonii in vine la judecata marii Evrope. Comisia Europeana spune ca se indoieste serios de destinatia acestor bani, sustinand ca are indoieli ca ajutorul financiar aduce un plus fata de programul desfasurat de companie.

Desigur, Comisia Europeana a deschis o investigatie pentru a determina clar daca banii publici sustin intr-adevar un ajutor destinat formarii profesionale a angajatilor si nu sunt cumva folositi in alte scopuri, dar noi merita sa ne intrebam nitel de coincidenta celor doi 57 si de modul in care statul roman intelege sa sustina o investitie straina anuntata cu surle si trambite de la distanta celor 675 de milioane de euro promise de Ford. Si, mai mult, avand in vedere ca vorbim de banii publici, adica de banii nostri, am dori un set de explicatii din partea celor votati sa se joace cu destinele noastre.

Vrem explicatii! domnule Tariceanu, domnule Sebastian Vladescu

Electric London!

Londra – primul descalecat al modelelor electrice! Salonul Auto de la Frankfurt din 2007 aducea o noua orientare printre producatorii auto: ofensiva verde! Mai marii producatori auto au cochetat, mai mult din ratiuni de imagine decat din convingere, cu programe si produse care purtau semnatura generala a salonului german: ecologia.

A urmat Salonul Auto de la Geneva, unde desi tematica a fost aceeasi, nimeni nu a impresionat cu un adevarat produs ecologic, i-Blue sau Panda Aria fiind mult prea putin pentru cerinta unei revolutii atat de mari.

In sfarsit vine Salonul Auto de la Londra si vedem primele fructe ale iubirii pentru planeta: gama electrica a companiei Nice (No Combustion Internal Engine), Fiat 500 electric, Lighting GT sau modelul norvegienilor de la Th!nk, si acestea sunt doar exemplele modelelor suta la suta electrice. In plus, mai putem lauda efortul ecologic al baietilor de la Ford care au adus Fiesta ECOnetic.

Este un inceput, unul insa foarte domol si lipsit de substanta. Modelele electrice prezentate la salonul londonez inca nu pot pretinde un loc pe adevarat piata auto si este greu de crezut ca unul dintre exemplele de mai sus va face istorie in conditiile in care greii industriei de codesc unul in spatele altuia, asemenea unor scolari obraznici pusi la coltul de rusine.

Americanii sunt de vina

Zile negre pentru America! Cei trei giganti auto americani se afla in pragul dezastrului. General Motors, Ford si Chrysler sunt amenintati de cele mai sumbre previziuni din partea analistilor de pe piata auto. Luna iunie a consemnat scaderi masive ale vanzarilor celor trei companii, cunoscute generic si sub denumirea de Detroit 3.

Noua ordine mondiala stabilita in cazul pretului la barilul de petrol (140-150 $) a fost intens reflectata asupra pretului la galonul de benzina din SUA. Cei 4 $ galonul (3.8 litri) pot sa nu para o mare scofala pentru locuitorul Europei libere, dar reprezinta o samanta de scandal social in Statele Unite. Dependenta americanilor fata de benzina, cauzata de dragostea lor nemarginita pentru camionete, pick-up-uri si SUV-uri mari, se intoarce precum un bumerang, lovind in inima buzunarului si asa ranit de criza imobiliara si a creditelor. cei 8 ani de administratie Bush, loviti de razboaie in Orientul Mijlociu, si ignorarea scaderii constante a nivelului de trai au reprezentat inca o piatra de moara pentru economia considerata pana nu demult cea mai performanta,stabila si puternica de pe planeta. Daca lucrurile vor continua in acest ritm, cei trei giganti americani vor ajunge in pragul nemilos al falimentului, urmariti parca de demonii propriilor masini. Gigantismul, opulenta si bataia de joc fata pericolele consumerismului sunt umbre groaznice ale trecutului cladit in celebrii zgarie-nori ai orasului Detroit.

Aroganta cu care au tratat mediul, din tevile de esapament ai celor 30 de litri la suta – consum pe cap de un truck- sunt acum marile probleme atat a americanului de rand, care nu-si mai poate permite sa cumpere benzina, cat si a producatorilor auto care nu mai are cui sa vanda masini.

Salvarea nu se intrevede deocamdata, dar poate veni din partea democratului Barack Obama, candidat la Casa Alba, care a promis un plan extrem de complex de redirectionare catre masinile ecologice. Pe de alta parte, rivalul sau, republicanul John McCain, tocmai a declarat ca nu va finanta dezastrul in care se cufunda cei trei fiii ai Detroit-ului.

Si daca tot e vina lor, acum, americanii isi pot salva, cu un vot plasat strategic, inima tablariilor motorizate. Doar ca vor trebui sa voteze un negru, iar din cate stiu eu, iubitorii de camionete mari, nu prea sunt toleranti cu nimic…

Ford Romania

Au venit americanii! Dupa jumatate de secol de asteptare, in sfarsit, au venit si americanii. Uzina auto din Craiova este oficial in patrimoniul Ford, cel mai important eveniment al industriei auto de la venirea Renault in Romania. De astazi, putem spune ca avem o industrie auto cu doi producatori autohtoni.

Ford a anuntat ca primul model produs la Craiova va fi unul comercial- Transit Connect, iar din din 2010 va produce un model de clasa mica exclusiv la uzina din tara noastra. Banuim ca este vorba de viitorul Ford Ka.

Vom vedea! Pana atunci sa le uram bun-venit americanilor!

Prima masina

V-ati intrebat care este prima masina din viata unor celebritati? Recent, in Marea Britanie a fost efectuata o cercetare care studiaza “importanta primei masini din viata unui om”.

Pe langa cifrele relevate de raspunsurile celor chestionati, studiul britanic a rascolit si prin arhive pentru a vedea care au fost primele masini ale unor personaje care au devenit celebre de la achizitionarea primei lor masini si pana in prezent. David

Asadar prima masina din viata unor VIP-uri a fost:

• David Beckham:Ford Escort
• Lewis Hamilton: Mini Cooper
• Jodie Kidd: VW Polo
• Joanna Lumley: 1948 Rolls Royce Silver Wraith
• Jamie Oliver: Ford Fiesta
• Jennifer Saunders: 1978 Alfa Romeo Spider
• Michael Schumacher: Fiat Cinquecento
• Denise Van Outen: Austin Metro

2007

Anul 2007 a marcat definitiv si iremediabil existenta unui nou val pe piata auto mondiala. Daca este sa judecam dupa “comportamentul” marilor producatori auto, anul care tocmai s-a incheiat nu pare a marca schimbari substantiale. De exemplu, rivalitatea dintre BMW si Mercedes a continuat, cu castig de cauza pentru bavarezi care s-au mentinut inca o data in topul sectorului premium. Dar, si trebuie sa subliniem acest aspect, ceea ce era in urma cu ceva vreme o lupta pe viata si pe moarte, s-a transformat intr-o simpla si pasnica concurenta, care a dat ragaz celor doi giganti germani sa se mai puna la masa negocierilor din cand in cand pentru incheirea unui pact care pare sa nu mai vina. Daca tot suntem pe acest segment de piata, trebuie sa subliniem faptul ca marci ca Audi sau Lexus sunt tot mai influente si mai incomode pentru traditionalele Mercedes si BMW. Continuand povestea rivalitatilor, Toyota si GM au petrecut inca un an cot la cot, care pare a se termina cu o noua victorie la mustata pentru niponi. Dar acest lucru se va schimba in noul an, cand Toyota este vazuta castigatoare clara in fata GM.
O alta constanta a anului 2007 a fost cresterea vanzarilor pentru producatori. Astfel, aflam ca Audi, BMW, Mercedes, Toyota, Volkswagen si altii au avut un sezon excelent, cu vanzari record. Bine inteles ca GM, Ford si Chrysler continua epoca vremurilor grele si ca sa rasucim si mai mult cutitul in propriile lor rani subliniem ca si 2008 este anuntat ca un an dificil pentru cei care erau odata “big 3″.

Noul val inseamna ca piete deja legendare cum ar fi cea americana, cea germana sau cea nipona nu mai fac fata si se pregatesc sa fie inlocuite de la suprematie. Rusia va lua locul Germaniei in Europa, India pare a acoperi golul lasat de Japonia in Asia, iar China va matura cu SUA la nivel mondial. Marii jucatori auto nu par a fi afectati de nasterea unor noi zone de interes. Darama fabricile in SUA, restructureaza in Germania si parasesc Japonia pentru a pompa profiturile gigantice in tinerele India, Rusia si China. Nu trebuie sa fim mari cunoscatori pentru a vedea cine urmeaza la putere, asa cum trebuie sa ne ferim de naivitatea negarii unei realitati tot mai evidente.

Moartea Dinozaurilor

America a trecut peste cea mai neagra zi din industria auto.

Automarket va anunta ieri ca Big 3 (Ford-GM-Chrysler) a pierdut majoritatea pe piata auto americana. Dupa 102 ani cei trei giganti auto nu au mai detinut cel putin jumatate din cota de piata in Statele Unite.

Pentru noi, cei care privim de la distanta unui Ocean consemnat in timp de diferentele de fus orar, nu poate parea o tragedie asa de mare. Dar, pentru poporul american, cel care genereaza profunde sentimente de patriotism si mai ales patriotism economic, a fost consemnata cea mai trista zi intr-un secol de glorie pentru Detroit-ul auto.

Presa americana s-a intrecut in a consemna somnul boss-ilor auto, editorii au scris necrologuri cu semnificatii adanci la adresa Dinozaurilor care nu mai sunt.

Sa le fie benzina usoara!