Da-mi-o mie, ia-ti-o tie!

De astazi avem o noua expresie in vocabularul auto: “Chrysler nu se cumpara, Chrysler se ia pe degeaba”, un fel de “Garda moare, dar nu se preda”, dar numai ca invers. Fiat a pus mana astazi pe 35% din actiunile unui Chrysler pe care nimeni nu-l vroaia si pe care fondul de investitii Cerberus, adica proprietarii, se chinuiau in zadar sa-l vanda. Acest lucru nu da peste ordinea sau mai bine zis dezordinea auto mondiala dar socheaza, intr-un anume fel, prin faptul ca italienii au fost destul de inteligenti sa-si bage mortul in casa si sa nu-i coste nimic.

Poate o sa para o nebunie din partea lor, dar nu este deloc asa, cel putin deocamdata. Fiat primeste o treime din Chrysler si ofera mai nimic, adica solutii de management, tehnologii sau retele de distributie. Nu spun “mai nimic” pentru ca nu consider aceste lucruri de pret, ci pentru ca nu cred ca ii va ajuta pe cei de la Chrysler in vreun fel.

Ecuatia devine mai interesanta in conditiile in care astazi s-au trezit nemtii de la Daimler ca vor sa-si vanda participatia de 20 de procente de la Chrysler. Cine o cumpara? Poate Fiat? Si daca da, atunci Fiat devine actionar majoritar la Chrysler. Dar ce sa faci cu Chrysler? Poate il dau mai departe…

“Nu vrem paine si circ, vrem paine”

Scandal la Dacia. Decizia conducerii Dacia de a nu mai prelungi contractele a 300 de muncitori, incepand cu luna februarie, si de a nu mai livra tichetele de masa pentru aceasta luna i-a infuriat pe angajatii prestigiosului brand romanesc.

Peste 6.000 de muncitori Dacia participa in acest moment la un miting in care cere patronatului sa nu mai foloseasca “masca importurilor de masini second-hand pentru a se justifica desfiintarea unor locuri de munca”.

Sa nu uitam ca nu mai departe de anul trecut, angajatii Dacia au dus proteste serioase pentru a determina patronatul sa ridice salariile, pe fondul cresterii profitului. Conflictul de munca existent la Dacia a ramas unic in societatea romaneasca. A ramas singura manifestare sindicala cu caracter si eficienta si are un continut profund capitalist. Muncitorul de la Dacia a ajuns la constiinta manifestata de un muncitor/angajat al lumii civilizate. Adica isi constientizeaza importanta in companie. Cei care protesteaza astazi la Mioveni, cei 6000, au invatat sa fie cu adevarat solidari si au invatat ca fara ei nu se poate.

E bine ca exista un colt in Romania unde angajatul nu se teme ca va fi dat afara daca deschide gura, unde stie ca solidaritatea este cel mai bun garant al drepturilor sale, chiar si la vremuri de criza.  Acesta este un castig, restul e criza!

De la Ram ne tragem, de la Dacii ni se trage

E de rau! Dacia a inceput anul 2009 abia astazi, cand si-a reluat productia dupa o pauza de o luna. Entuziasmul muncitorilor care calcau poarta uzinei in acesta dimineata spendida de ianuarie, cu un soare arzator pe cer, arzator da’ cu dinti, nu avea sa dureze mult. Ceva clocotea in vocea maistrilor care le urau bun venit brigaderilor in uzina.

Nu peste mult, in pragul unei pauze bine meritate de tigara, cineva, de undeva, din raspar, aducea vestea. Pentru prima data anul acesta a vorbit Dacia si vocea  ei n-a sunat prea bine, cam ragusita asa.  Dacia a vorbit despre cum in ziua a 7-a de la Facere, Dumnezeu s-a odihnit, motiv pentru care a decis sa faca la fel, sa se mai odihneasca vreo cateva saptamani.

Astfel, in prima criza economica mondiala, Dacia, cel mai de pret brand romanesc la nivel mondial, resimte din plin tsunami-ul declansat de undeva din lumea capitalista.  Lucurile sunt simple. E ca la Logica: “daca P, atunci Q”.  Scade cererea, scade productia. Scade productia, scade salariu. Scade salariu, scade consumul. Vorba poietului: “toate scad”. Ne ducem dracului cu totii, la fund!

2009 incepe cu sinuciderea fecioarei

Un fleac, s-a sinucis! Vroiam sa incep anul 2009 pe sectiunea de blog a noului Automarket injurandu-i la propriu pe unii dintre taximeTRISTII care s-au incumetat sa munceasca in noaptea de Revelion. Nu mai staruiesc asupra faptului ca cereau 40 de lei pe o cursa de maxim 10 lei, ridicand din umeri si rastindu-se la tine: “E noaptea de Revelion frate si eu muncesc, mai vrei sa pun si aparatul?”.

De data asta ii iertam pe tristii de pe taxi care n-aveau ce sau cu cine sa faca Revelionul si au iesit la jecmaneala, pentru ca din Germania a sosit prima victima sinucigasa a crizei mondiale. Numele sau este Adolf (nu ala pe care il stim cu totii), ci Adolf Merckel, si omul avea vreo 10 miliarde de dolari, era in primii 100 de bogatasi ai lumii si a trait sa vada cum in cateva zile, practic, toata agoniseala si faima stranse intr-o viata s-au dus pe sambetele terasamentului de cai ferate. Criza sa-l aiba in pace! Glorie eterna eroilor ei!

Mai multe despre cazul lui Adolf puteti citi pe Automarket!

Pe contrasens!

Americanul are o vorba: “nu te apuci sa furi un Ferrari, daca nu stii sa-l conduci”. Nimic mai mult decat un pic de ironie amestecata cu o farama de lacomie si multa prostie. Nu degeaba criza economica mondiala a inceput in patria Unchiului Sam, unde prostia consumatorului a fost servita din plin de ironia bancherului, totul mergand sendvis cu lacomia producatorului. Un cerc vicios in care unul da cu bata, unul incaseaza si altul se tavaleste pe jos de durere.

Acum, cei trei americani din Detroit anunta cu mic cu mare cum vor da ei faliment, in ce stil si cat ii va tine. Nimeni nu-i mai crede, nimeni nu se mai intereseaza de ei, pana si fanii lor ii injura, ca la un meci romanesc din Liga 1. Dar cel putin ei l-au vazut pe omul negru de la capatul tunelului si au o mare speranta cum acest “salvatore de la patria” le ingrosa conturile ruginite, sperand ca si pana acum la bonusuri ca-n luna si ca-n stele.

Poate nu e vina unor tarani ca Bob Lutz (vicele de la GM) sau baieti educati, ca Alan Mulally (Ford ) si Rick Wagoner (GM), ca s-a ajuns aici, dar cu siguranta ca acesti domni si-au pus mainile in san cand se putea face ceva si au aflat acum ca au ramas paralizati in acesta pozitie. Sistemul era putred, dar si ei prosti, ar spune cineva.

Mai ramane sa ne intrebam cu mainile legate in jurul pieptului cum de s-a ajuns aici si in Europa. Pentru ca incetarea productiei nu inseamna doar trimiterea unor oameni in concediu fortat, platiti mai mult sau mai putin, nu inseamna doar concedierea betivilor si imigrantilor din fabrici, ci inseamna si oprirea activitatii a tuturor furnizorilor de componente care imbraca industria auto si dau de mancare la mult mai multi oameni decat am putea concepe. Si acum vorbim de productie, dar sa nu vorbim de vanzari, ca acolo e si mai dureroasa treaba. In curand, toata floarea cea extinsa a retelei de dealeri isi va pune lacatul pe poarta magazinului si va pleca acasa, lasand bucatile de fier asamblate sa rugineasca. Asta este imaginea unui industrii care se prabuseste, si poate pe buna dreptate. Poate am cumparat prea multe masini sau poate ei au vandut prea multe! Oricum si noi, ca si ei, ne-am apucat sa furam Ferrari-ul fara sa stim sa-l conducem, si uite unde am ajuns:

asadlad�llkafdl�aksfl�dsa.jpg

Criza inecata in bere

Faza saptamanii este opera muncitorului roman de la Dacia. Rasfoind presa de sfarsit de saptamana, imi atrage atentia un reportaj realizat de ziarul Adevarul la uzinele Dacia din Mioveni.  Incetarea fortata a productiei a reprezentat un prilej ideal pentru chestionarea fenomenului social existent la cea mai brava intreprindere romaneasca a momentului.

Si cum poti face acest lucru intr-o zi de pauza? E de ajuns sa bati carciumele care impanzesc precum capusele iesirile uzinei pentru a cuprinde in cateva randuri esenta literara a intelepciunii romanesti:”Domnule, eu am lucrat la Dacia si pana in ‘89. Dar e mai bine acum. Daca francezii au luat fabrica, stau linistit. Stiu ei ce sa faca sa nu ne afecteze prea mult criza asta de care se tot vorbeste. Uite, eu acu beau o bere. Se zice ca sunt in criza? Ba, deloc! Abia ma mai odihnesc si eu cateva zile“, a declarat un muncitor Dacia pentru Adevarul.


Bisnita, ciubucul si copoii!

Una scurta pentru pietoni. In fiecare dimineata cand strabat la pas Piata Unirii observ un fenomen straniu. Pe “artera” pietonala care vine dinspre linia lui 32 si merge catre Hanul lui Manuc se desfasoara episodul repetitiv “vine politia, imi ascund marfa”. Sau: “noi ne facem ca va prindem, voi va faceti ca fugiti”

O gloata de precupeti si precupete, de o anume etnie, isi parcheaza automobilele de dotare direct pe trotuar si isi instaleaza in fata lor cate o masa rabatabila, peste care arunca cu schepsis cateva pulovere, sosete, chiloti si alte ustensile de uz corporal.

In primul rand, acesti cetateni, sa le zicem asa, nu au dreptul sa-si parcheze acolo masinile, in al doilea rand nu au voie sa vanda acolo, in al treilea rand nici nu cred ca au vreo licenta ceva care sa le dea dreptul sa faca comert.

De fiecare data cand trec pe acolo, adica in fiecare dimineata, asa cum am spus si mai sus, vad cum o “iscoada” tine de 6 comerciantilor razgaiati. De multe ori, se da semnalul “vine politia”, impacheteaza in graba, isi arunca marfa in masini si se fac ca se scobesc in nas privind admirativ Casa Poporului, care se intinde maiestuoasa la doar cateva sute de metri in departare. Politia nu face nimic! Amenintari de genul: “data viitoare va confisc toata marfa, va dau niste amenzi de nu va vedeti!” sunt luate intr-un ras infundat, de smecherii marca Bucuresti.

Rezolvarea e simpla: sa se angajeze politisti din Japonia, poate ei cunosc mai putin din contractul social al spagii, caci alta explicatie nu gasesc pentru incalcarea flagranta a legii, in fiecare zi, in vazul lumii, la Piata Unirii, in fata, in spatele si in dosul Politiei Romane – Siguranta si Incredere!

Alo, Primaria! Domnu Oprescu!

Cu criza la doctor

Criza economica mondiala a cauzat mutatii inimaginabile intr-o societate nascuta si crescuta dupa chipul si asemanarea capitalismului. Asa cum este societatea occidentala. De la intrebari de genul “cat de libera trebuie sa fie o piata libera” pana la demontarea principiului “laissez faire, laissez passer” am trait sa vedem zilele de pe urma ale hypercapitalismului, forma profunda de globalizare si lacomie a lumii capitalizate.  Toate acestea, nu au ramas straine nici lumii rotunde a automobilului. Expresia romaneasca “pestele de la cap se-mpute” este valabila si in cazul particular al industriei auto mondiale. Pumnii din figurele odata demne si impunatoare ale General Motors, Ford sau Chrysler vor devia prin efectul bulgarului de zapada catre copii noii ordine mondiale auto.

Lumea auto americana a incercat sa se salveze printr-o masura la moda in zilele noastre: finantarea de la bugetul statului, masura care a bantuit lumea bancara europeana si americana in ultimele saptamani. Va mai aduceti aminte de principiul “implicarea statului in economie”? Insa, din pacate pentru GM si fratii sai, prioritatea a fost cercul bancar. Criza profunda a lumii auto americane nu a convins inca Washington-ul la repetarea “gestului”, si pana la urma vorbim de un stat care si-a lasat sa moara unul dintre cei mai vrednici eroi ai economiei sale. Va e cunoscut Lehman Brothers?

Solutia: Nauciti de profunda criza prin care trec, uitand de adevaratele cauze care isi gasesc raspunsuri simple in cuvinte ca motoare V8, truck-uri, pick-up-uri, SUV-uri sau galoane, mii de galoane degeaba, liderii lumii auto americane incearca marea cu degetul, dorind reformare si salvare prin coagulare. Mai aproape de adevarul “mai bine murim impreuna decat sa NU putem trai separat”, GM si Chrysler se afla fata in fata, in fata fuziunii. Asa ii spun ei, cand de fapt smecherul General cauta cu lumanarea o absorbtie gustata amar si de altii (vezi DaimlerChrysler!). In aceasta idee nu razbate raspunsul salvarii, ci incapatanarea capitalizarii- globarizare pana la capat, pe stil vechi.

Poate GM nu o sa aiba soarta Lehman Brothers, dar pentru Chrysler cine mai baga mana in foc? Si intr-o vreme in care marii generali ca Lee Iacocca (fost CEO Chrysler, fost presedinte Ford) au iesit la pensie, ce General mai salveaza industria auto americana? Cine mai are timp acum sa auda strigatul de ajutor marca Chrysler?

Americanul de rand si producatorul de top de intalnesc acum la pompa scumpa a petrolului, scormonindu-se in buzunarul rupt, uitandu-se peste umar dupa creditul care nu mai exista la colt de strada, si striga unul la altu: N-am vrut, N-am vrut!

57-57=0

Va mai aduceti aminte de privatizarile facute in Romania pe 0 lei? Acum, la sfarsitul epocii de privatizari in tara noastra am ajuns sa facem privatizari pe 0 euro, deci am evoluat ca doar suntem europeni.

Cam asa se intampla si in cazul preluarii uzinei auto din Craiova de catre Ford. Guvernul, AVAS, statul roman s-a tot laudat cu aducerea marelui jucator american pe piata din Romania, lucru de altfel mai mult decat apreciabil, dar in spatele acestei afaceri stau inca o data celebrele miute romanesti, micile intelegeri cu gust de ciubuc. Ford a platit Romaniei 57 de milioane de euro pentru pachetul de 72.4% din actiunile Automobile Craiova si a promis un plan de investitii de 675 milioane de euro, amanat deocamdata, conform ultimelor informatii. 

Mai nou, statul roman a acordat un ajutor financiar uzinei Ford din Craiova de (ATENTIE!) 57 de milioane de euro pentru formarea angajatilor uzinei oltene. Aceasta manevra a intrat in vizorul Comisiei Europene, care ne mai cheama o data cu pantalonii in vine la judecata marii Evrope. Comisia Europeana spune ca se indoieste serios de destinatia acestor bani, sustinand ca are indoieli ca ajutorul financiar aduce un plus fata de programul desfasurat de companie.

Desigur, Comisia Europeana a deschis o investigatie pentru a determina clar daca banii publici sustin intr-adevar un ajutor destinat formarii profesionale a angajatilor si nu sunt cumva folositi in alte scopuri, dar noi merita sa ne intrebam nitel de coincidenta celor doi 57 si de modul in care statul roman intelege sa sustina o investitie straina anuntata cu surle si trambite de la distanta celor 675 de milioane de euro promise de Ford. Si, mai mult, avand in vedere ca vorbim de banii publici, adica de banii nostri, am dori un set de explicatii din partea celor votati sa se joace cu destinele noastre.

Vrem explicatii! domnule Tariceanu, domnule Sebastian Vladescu

Sub nivelul marii

Amsterdam. O vacanta petrecuta in capitala Olandei nu este doar un prilej de a petrece timpul destinat concediului, ci si o maniera de a evada din rutina vietii de zi cu zi. Inainte de a face cateva referiri la cum ne afecteaza pe noi, sau ma degraba cum ar trebui sa ne afecteze pe noi exemplul Amsterdam, merita sa facem o scurta introducere.

In primul rand, pronunt din capul locului ca orasul acesta atat de “open mind” nu este doar un lacas pentru Red Light District sau Coffee Shop-urile cu verdeturi de toate felurile, pana la urma in el au mai trait si niste oameni care au lasat ceva mai mult in urma lor in comparatie cu un muritor de rand, cum ar fi Van Gogh, Rembrandt sau Johan Cruyff daca vreti.

Amsterdam nu este un oras al masinii, este o constructie citadina care s-a nascut printre numeroasele canale, o Venetie a nordului. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care numarul de masini pe care le vezi in oras este extrem de mic. Si nu pentru ca locuitorii capitalei batave n-ar avea masini, dar prefera sa mearga cu bicicleta pentru ca “fac mai putin pe drum si nu-mi poluez orasul”, spun ei. Si astfel poti zari din toate directiile barbati, femei, copii, de toate varstele, de toate etniile si religiile cum isi traseaza drumul zilnic cu mainele pe ghidon. Un exemplu demn de luat in seama pentru aglomeratiile care clocotesc la zgomotul si fumul masinilor, care stau in coloane interminabile si se claxoneaza una la alta in cautarea unui metru inainte. In plus, pe langa deprinderile localnicilor, un rol important il are si municipalitatea care isi educa prin masuri dure concetatenii. Un loc de parcare in oras costa circa 40 de euro pe zi, fiecare localnic avand un loc gratuit, dar asta doar in zona in care locuieste, si nu prea iti mai vine sa vii in centrul orasului cu automobilul.
Inca un lucru pe care l-am remarcat a fost lipsa unui oarecare snobism in alegerea modelelor auto. In Romania, de obicei noile modele vin la ceva timp de la lansarea continentala, dar cu toate acestea cum au venit, cum s-au si cumprat, imediat le zaresti pe sosele si ma refer aici la acele modele cu pretentie. In Olanda, n-am vazut prea multe aparitii ale celor mai noi masini de pe piata, poate la ei nu se dau asa usor credite sau poate isi cumpara barci cu banii de masina. Cine stie? Si stiti ce n-am mai vazut?! SUV-uri!

Recomand Amsterdamul iubitorilor de aer curat, ai distractilor vicioase si ai delectarilor culturale!